SĂ “VIEM” ÎN... SFÂNTA TREIME

Distribuie pe:

* “Prea Sfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă-ne fărădelegile noastre. Sfinte cercetează și vindecă neputințele noastre pentru numele Tău”. Amin!

***

* “Sfânta Treime este o taină, și ca orice taină este foarte greu de pătruns în interiorul ei, de puterea noastră de înțelegere limitată: Dumnezeu este Unul în Ființă și Întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, uniunea în treime și treimea în unitate. Această dogmă depășește judecata noastră în toate formele de exprimare, fiind cea mai adâncă din învățăturile Bisericii noastre creștine. Fericitul Augustin a încercat să scrie o carte despre Dumnezeu, dar pe măsură ce se adâncea în cuprinsul ei își dădea seama că nu putea să descrie Ființa Dumnezeirii. Necăjit de neputința sa, a plecat pe malul mării să se plimbe; a găsit o fetiță care și-a făcut o gropiță din nisip și cu o scoică ducea apa din mare în gropița sa. Întrebată ce face, ea răspunde că vrea să ducă apa din mare în gropița ei. Fericitul Augustin și-a dat seama atunci că și el este ca acest copil, vrând să-l aducă în scoica minții lui pe Dumnezeu, ceea ce era foarte complicat. Totuși, pentru o înțelegere cât de cât a acestei Taine, să vă închipuiți o cărămidă compusă din nisip, foc și apă, dar e numai o cărămidă; sau unul este izvorul unei ape, care se varsă în mare, ocean sau alt pârău.

De fapt, această mare Taină a Sfintei Treimi o înțelegem numai prin... “credință”.

***

* “Prea Sfântă Treime”, dă-ne Darul Tău cel atotputernic; primește mărturisirea păcatelor noastre înaintea slavei Împărăției Tale; caută la suspinurile noastre, trimite nouă Duhul umilinței și al Îndurărilor; pentru ca să ne învrednicim, cu suflet și inimă curată, fără de osândă a grăi către Tine pe pământ, precum grăiesc îngerii în cer: Aliluia, Aliluia, Aliluia.

Condacul al 12-lea - Acatistul Prea Sfintei Treimi

P.S. Faraday (1791-1867) fizician englez, a descoperit benzenul, fenomenul de inducție electromagnetică, legea electricității. A fost un bun creștin. În timp ce ținea prelegerile științifice dădea și lecții biblice și cu ochii plini de lacrimi. Cei ce-l ascultau întreabau dacă este bolnav. “Nu-răspunde Faraday: ceea ce mă umple de tristețe este faptul că oamenii rătăcesc așa de mult, fără să ia seama de această carte, care poate să-i călăuzească”.

Lasă un comentariu