CHIURETÂND GENOMUL UMAN! (I)

Distribuie pe:

Datul ființial al naturii umane, acela de a fi mărginită ori (pre)hotărâtă, îl deranjează până la culme pe recentul, cu pretenții de creator, Homo sapiens sapiens. Acesta se ambiționează să schimbe tot ceea ce poate schimba în ceea ce privește datele lui istorice, biografice, bio-genetice, chimice, psihosomatice etc, resimțite ca tot atâtea cauze ale nefericirii și ale fatalismului vieții pe care, cu sau fără voia lui, trebuie, e obligat-forțat, determinat să și-l asume. Și, așa cum putem constata, omul depune toate eforturile pentru un (prea)plin al vieții, pentru a-și asigura un maxim de confort în mult râvnitul univers al culmei culmilor. O culme pe (în)care odată ajuns, așa speră, nu mai regretă că s-a născut! Într-o bună zi (!?), se va spune, Homo sapiens sapiens a urcat(suit) și a cucerit în sfârșit culmile cele mai înalte ale culmilor! Pe aceste culmi, evident nu înțelese în sens geografic, nașterile de urmași vor fi atât de controlate că abia vor mai fi, dacă vor mai fi. Atunci ar putea fi începutul morții vieții speciei umane, așa cum o cunoaștem noi azi.

Conform învățăturii biblice, nașteri nu există nici în viața veșnică (Luca 20,35), iar dacă azi religia ne pregătește pentru moarte, dar și pentru renaștere spirituală, pe culmea sapiens așa ceva nu mai există. Nașteri sau Renașteri nu vor mai avea loc. Eventual progrese sau perfecționări a calității tehnice a vieții veșnice!

Totuși, știința medicală de azi are încă multe lacune… mai ales la capitolul boli epidemiologice (lăsând la o parte orice teorie a conspirației). Astfel, pare-se că omenirea de acum nu e nicidecum pregătită să devină o altă omenire sau mai are mult până acolo, realitatea trăită astăzi la nivel mondial, confirmată incredibil de isteria unui Homo absurdus ce încă mai “face pe el de frică”, contrazicându-l fără drept de apel pe optimistul Yuval Noah Harari care, în mai toate cărțile și conferințele sale, susține contrariul (anticipă o omenire nemuritoare, scoasă din imperiul morții și al fricii).

O nouă sau o altă omenire presupune o jertfă teribilă. Să ne fie clar: una este omenirea dorită de Hristos, alta de anti-Hristos! Până la urmă, tot Biserica are dreptate. Nu în prelungirea vieții sau în “evitarea morții” (Cioran) stă taina omenească a vieții, ci în răspunsul vieții dat în fața Vieții. Cam așa ar zice, cred eu, un Avvă (părinte) atonit ori sinait, unul dintre cei care de regulă trăiesc în “carantină” voită toată viața, și care ar putea deveni pentru fiecare dintre noi modelul moral și garanția unei vieți lungi, sănătoase și sfințite: mă, dacă tot e să mori, nu știi când și cum, măcari mori pregătit!

Între viața de aici și viața de pe culmea culmilor, promisă omului recent, stă (aproape să cadă) un zid, un imens perete. Pentru unii un perete al disputelor, pentru alții al mântuirii! Oricum, acesta este definit de suma limitelor și determinărilor naturii umane. Pe el e scris: “pe aici nu se trece!” De aceea peretele a devenit pentru omul de știință o provocare, nu arareori pătrunsă de un gust amar al vrășmășiei. Unii vor să transforme aceste înzestrări ființial-ontologice ale naturii umane, sfințindu-le, alții transhumanizându-le. Și pentru că peretele se vrea “în mijloc”, împarte (scrupulos și pervers) omenirea în credincioși și în atei, după felul lor. Dar, la rândul ei, și lumea credinței e împărțită în fanatici fundamentaliști și… ceilalți, după felul lor. Nu că lumea atee sau lumea politică sau culturală sau câte și mai câte alte lumi, după felul lor, ar fi ocolite de scindări similare. Așa încât lumea postcreștină, în ciuda apelului ei la unitate și supunere, se prefigurează, conform celor mai sumbre scenarii apocaliptice, a fi scindată sau a nu mai fi deloc. Se pare că, într-o astfel de lume, expresia hristică: “Nu am venit să aduc pacea, ci sabia” (Matei 10, 34), va avea un impact mai puternic, deoarece Adevărul nu este și nu va fi niciodată iubit de către omul apostat.

Lasă un comentariu