DERBY DE PANDEMIE

Distribuie pe:

CFR Cluj a învins-o, pe propriul teren, cu scorul de 1-0 (1-0), pe FCSB, în etapa a III-a a playoff-ului Ligii I la fotbal, prima după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus. CFR a învins-o pe FCSB, a pus 7 puncte între ea și roș-albaștri în clasament, și a făcut un pas uriaș spre al treilea titlu de campioană la rând. Un singur gol a făcut diferența între cele mai bune echipe ale actualului sezon, într-un meci în care Arlauskis a fost cel mai bun jucător al campioanei. FCSB a avut ocazii mai mari încă din debutul meciului. Tănase, Man și Florinel Coman l-au pus la încercare pe lituanian în prima parte. Ovidiu Popescu și-a trimis mingea în propria poartă, la mijlocul reprizei. Evoluția bună a continuat pentru echipa lui Vintilă, care a avut și o bară prin Coman. Pentru CFR, Rondon a avut singura ocazie a reprizei. FCSB a încheiat cu mai multe șuturi pe poartă, dar fără gol marcat și e aproape să încheie al cincilea sezon fără titlu. Clasamentul playoff-ului este următorul: CFR Cluj - 33 de puncte, FCSB - 26 de puncte, CSU Craiova - 26 de puncte, Astra Giurgiu - 24 de puncte, FC Botoșani - 24 de puncte și Gaz Metan Mediaș - 23 de puncte.

 

ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ ÎN PRIVINȚA DISPUTĂRII JOCURILOR OLIMPICE

Guvernatorul din Tokyo, Yuriko Koike, a declarat că Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi sigure, ea promițând “mobilizare de 120%” pentru ca evenimentul să aibă loc. “Simbol al victoriei umanității în fața coronavirusului, JO vor fi simplificate și costurile vor fi reduse”, a declarat Koike, în vârstă de 67 de ani, pentru AFP. Ea a mai spus că va candida pentru un nou mandat de guvernator, luna viitoare. “Vom organiza Jocurile într-un mediu sigur și senin pentru sportivii și spectatorii veniți din străinătate, dar și pentru locuitorii din Tokyo. Mă voi mobiliza 120% pentru ca Jocurile să aibă loc”, a spus Koike. În martie, CIO și guvernul japonez au luat decizia fără precedent de amânare a Jocurilor Olimpice din acest an. O nouă amânare, după 2021, a fost exclusă.

 

FOTBALUL A REVENIT ȘI ÎN AFRICA

Tanzania este prima țară în care s-au jucat din nou meciuri, weekend-ul trecut, după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus, informează lefigaro.fr. Sâmbătă, echipa Young Africans, de 22 de ori campioană a Tanzaniei, a învins, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Mwadui, în timp ce Costal Union și Namungo au remizat, scor 2-2. Duminică, Simba, liderul detașat al campionatului la care participă 20 de echipe, a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat acasă, cu Ruvu Shooting, iar Azam a învins, pe teren propriu, cu 2-0, pe Mbao. După 29 de etape, Simba este pe primul loc, cu 72 de puncte, urmată de Azam, 57 de puncte și Young Africans, cu 54 de puncte (28 de jocuri). Aceste patru meciuri sunt primele care s-au disputat după trei luni în această țară din estul Africii și au fost supuse unui protocol sanitar strict. Copiii și susținătorii în vârstă, considerați a fi cei mai vulnerabili la Covid-19, au fost interziși pe stadioane. Suporterii prezenți în tribune trebuie să poarte o mască, să se spele pe mâini cu gel sau săpun dezinfectant și să se supună controlului temperaturii. Distanțarea fizică este obligatorie în tribune, iar vestiarele sunt dezinfectate înainte și după fiecare meci. De la apariția Covid-19, toate campionatele africane s-au oprit, cu excepția celui din Burundi, care nu a fost întrerupt.

 

ESTE OFICIAL! SE REIA CAMPIONATUL MONDIAL DE MOTOCICLISM VITEZĂ

În sfârșit s-a decis: Campionatul Mondial de MotoGP, suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, va începe pe data de 19 iulie, la Jerez, iar cursele vor avea loc fără spectatori, cel puțin primele, au anunțat organizatorii, care au dat publicității un calendar cu 13 grand prix-uri. Programul prevede curse la Jerez (Spania, în 19 și 26 iulie), la Brno (Cehia, 9 august), alte două grand-prix-uri la Spielberg (Austria, 16 și 23 august), două la Misano (Italia, 13 și 20 septembrie), la Barcelona (Spania, 27 septembrie), la Le Mans (Franța, 11 octombrie), alte două pe circuitul din Aragon (Spania, 18 și 25 octombrie) și alte două la Valencia (tot Spania, 8 și 15 noiembrie). Mai pot fi organizate încă patru curse, în afara Europei, în SUA, Argentina, Thailanda și Malaysia, dar acestea nu au datele fixate, deocamdată, scrie News.ro. Campionatul nu ar trebui să se termine mai târziu de 13 decembrie, au mai precizat organizatorii. Marele Premiu al Qatarului, prima etapă a Campionatului Mondial de MotoGP, programată la 8 martie, pe circuitul Losail, a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. Totuși, cursele de Moto2 și Moto3, clasele “anticameră”, au avut loc, dar apoi nicio întrecere de motociclism viteză nu s-a mai desfășurat.

 

CAMPIONATUL MONDIAL DE BASCHET FEMININ U17, DE LA CLUJ-NAPOCA, ANULAT

Comitetul Executiv al FIBA a decis, în contextul actualei situații epidemiologice, să anuleze ediția din 2020 a Campionatului Mondial U17, cel feminin fiind programat la Cluj-Napoca, iar cel masculin la Sofia. Cele două competiții ar urma să aibă loc anul viitor. “După o analiză amănunțită și bazată pe recomandările Comisiei Medicale FIBA și ale Comisiei de Competiții FIBA, Comitetul Executiv a confirmat faptul că ambele întreceri juvenile, programate pentru luna august 2020, în România și Bulgaria, respectiv FIBA U17 Women's Basketball World Cup - Cluj-Napoca și FIBA U17 Basketball World Cup - Sofia, nu pot avea loc în acest an. Totodată, Executivul FIBA a decis că vor fi examinate toate opțiunile posibile pentru ca aceste evenimente juvenile U17 să se desfășoare în 2021”, a precizat FR Baschet, sâmbătă, în urma ședinței FIBA. Forul mondial a mai transmis că, în acest context, generațiile de sportivi eligibili pentru cele două competiții vor putea participa, în luna august, la FIBA U17 Skills Challenge, cu scopul de a încuraja federațiile naționale să-și strângă echipele naționale în cantonament și să le permită să se bucure de activitate și competiție, fără să călătorească peste granițe. Numărul de participante la FIBA U17 Skills Challenge 2020 va fi crescut de la 16 echipe naționale la 20, cu patru poziții suplimentare calificate din fiecare regiune FIBA. Campionatul Mondial de baschet feminin Under 17 urma să se dispute, în premieră, în România, între 15-23 august, la BT Arena și Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca.

 

RALIUL MARII BRITANII A FOST ANULAT DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI

Raliul Marii Britanii, care urma să aibă loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, au anunțat organizatorii. “Sunt prea multe necunoscute pentru organizarea unui eveniment atât de important, mai ales având în vedere restricțiile de securitate și cele legate de zboruri”, au anunțat organizatorii. Primele trei etape ale sezonului din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) au avut loc în perioada ianuarie-martie, iar lider în clasament este francezul Sébastien Ogier (Toyota). Următoarele șase etape au fost amânate (Argentina, Italia) sau anulate (Portugalia, Kenya, Finlanda, Noua Zeelandă). Trei etape mai sunt încă programate la datele lor inițiale: Turcia (24-27 septembrie), Germania (15-18 octombrie) și Japonia (19-22 noiembrie).

Lasă un comentariu