SELECȚIONERUL REPREZENTATIVEI U21 A ROMÂNIEI LA FOTBAL - ADRIAN MUTU, PREZENT LA SIGHIȘOARA - UN IMPULS PENTRU VIITORII FOTBALIȘTI SIGHIȘORENI


Categorie: Sport
|
17-06-2020
Nr: 111 (7.820)
|
Autor: 
|

În urma invitației transmise de primarul municipiului, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, și de reprezentanții Clubului Sportiv Municipal, Adrian Mutu, selecționerul reprezentativei U21 a României la fotbal, a fost prezent luni, 15 iunie 2020, la Sighișoara. În deplasarea în orașul nostru, Adrian Mutu a fost însoțit de Adrian Dumitru Borza, ex-fotbalist la echipe de primă ligă, precum: Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești, ASA Târgu-Mureș, Gloria Bistrița.

Întâlnirea a avut loc în Sala Festivă a Primăriei, iar în cadrul acesteia au fost discutate aspecte legate de o viitoare colaborare pentru susținerea fotbalului juvenil sighișorean.

La întâlnire a fost prezent și directorul Clubului Sportiv Municipal, Abrudan Cosmin, și antrenorul Lazăr Alexandru.

Selecționerul Adrian Mutu a oferit tânărului fotbalist, Aparascăi Ionuț, o pereche de ghete, ca recunoaștere a meritelor sale fotbalistice, jucător de perspectivă, crescut la Școala de fotbal “Liviu Antal” Sighișoara, care a jucat o perioadă și la CSM Sighișoara, ultima echipă la care acesta a evoluat fiind “Viitorul” Cluj-Napoca.

“Am venit să discutăm despre fotbal, sigur o să fie o discuție constructivă, sper să pot ajuta cu sfaturi și să pot răspunde la întrebări despre fotbal. Mă bucur că pot da o mână de ajutor, chiar dacă este foarte mică, pentru dezvoltarea fotbalului în această zonă care, în ultimul timp, nu a fost chiar așa de dezvoltată. Sper ca această echipă, a Clubului Sportiv Municipal Sighișoara, să aibă rezultate pe viitor, iar fotbalul, și sportul în general, să se dezvolte și să atragă cât mai mulți copii, pentru că avem nevoie pentru sănătatea lor, apoi să ne gândim la performanță”, a spus selecționerul U21, Adrian Mutu.

“Ne bucură că sunteți alături de noi pentru că am început un pionierat în ceea ce privește Clubul Sportiv Municipal și avem și o echipă de fotbal. Faptul că sunteți la Sighișoara îi va motiva pe copiii noștri, cei care își îndreaptă atenția spre fotbal. Probabil că sunt supărați că nu au putut participa la această întâlnire, din cauza restricțiilor impuse, dar sunt sigur că ar fi cerut foarte multe autografe. Faptul că unul dintre cei mai mari fotbaliști ai noștri este la Sighișoara, ne bucură foarte mult. Având în vedere că Sighișoara este în mijlocul țării, vă invităm cu mare drag ori de câte ori treceți pe aici, să vă simțiți ca acasă”, a declarat primarul Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

Selecționerul Adrian Mutu a declarat că va reveni în curând în Sighișoara.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval