JOS “MASCA DE FIER”! (VIII) GUVERN

Distribuie pe:

“O amnistie ar trebui dispusă pentru cei care au fost inculpați și condamnați ca urmare a exceselor DNA făcute de la implementarea protocoalelor secrete... Guvernul să se asigure că judecătorii nu sunt intimidați de DNA și SRI” (Rudolph W. Giuliani, consilier al președintelui american Trump).

Cum marile corporații sunt ele însele o expresie globală, ca parte într-un proces de guvernare mai amplu, este foarte lesne de înțeles că, în vreme ce popoarele sunt amăgite cu himera democratică de a avea “reprezentanți” în Stat, în urma unor alegeri, aproape în toate țările prevalează interesele acestor mastodonți, antinaționali, care ne conduc prin guverne supuse lor! Se subînțelege că, la construirea unei astfel de imagini publice atât de mincinoase, marile Servicii Speciale își aduc aportul, din plin, divizându-i pe cetățeni în a-și pierde vremea în dispute sterile, când de fapt suntem “condamnați” la a ne duce viața într-o lume a aparențelor, condusă “din spate” tot de cei ce sunt “la butoane”! Nu ar trebui deci să suprindă pe nimeni că, odată plasați cu misiune în Guvern, prim-miniștrii nu sunt nici ei “de capul lor”, ci execută minuțios ceea ce li se dictează, de către Serviciile Speciale din care provin, cum este cazul unor demnitari precum Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose etc.

Sunt puțini dintre noi aceia care știu, de exemplu, că Guvernul României, condus de prim-ministrul C.P. Tăriceanu, s-a conformat S.U.A. de a ne impune, legislativ, un astfel de cadru încât să le fie românilor monitorizate toate convorbirile telefonice și e-mail-urile. Și uite-așa, stimați cititori, s-a ajuns ca, în 2012, toți membrii Executivului să fie ascultați, inclusiv “plângărețul” tardiv Tăriceanu, dar și să nu avem suficiente spitale și școli (oricum, nu se mai nasc copii, dar pentru asta nu protestează nimeni!) pentru că guvernul lui Cioloș a dat bani cu nemiluita (1 miliard $) pentru ca SRI să aibă o aparatură de ascultare performantă, or să vedem cum guvernului lui Ponta nu i-a păsat nici cât “negru sub unghie” de a răspunde la interpelarea parlamentară în cazul celui care s-a opus a efectua interceptări telefonice ilegale (colonelul SRI, Ion Dedu), or să asistăm la o extrem de furibundă campanie declanșată de SRI - prin intermediul prim-ministrului Cioloș - de a se adopta o OUG prin care cartelele pre-pay (declarate neconstituționale în mai multe state din Europa) să poată fi cumpărate numai după prezentarea unui document de identitate etc. Și, ca absurdul în care trăim să fie în toată “splendoarea”, amintesc și faptul că șeful SRI (G. Maior), lobbystul cartelelor și semnatar al protocoalelor care au distrus ideea de Justiție, a fost recompensat de stăpânii din umbră, până în zilele noastre, cu extraordinara funcție de ambasador al României în S.U.A.

Lasă un comentariu