ALEEA CARPAȚI ȘI UNELE PROBLEME ALE SALE


Categorie: Diverse
|
26-06-2020
Nr: 118 (7.827)
|
Autor: Text și foto: VIOREL CONȚIU
|

Aleea Carpați din Târgu-Mureș este unul din cele mai pitorești cartiere, având în vedere că blocurile sunt bordate, de o parte de râul Mureș, de partea cealaltă, de Canalul Turbinei. Trecând pe aleea pietonală de pe malul stâng al Mureșului, am remarcat cursul râului Mureș, care, după ploile persistente care au avut loc, nu dă semne că debitul ar fi prea mare și că ar fi pericol de inundații. Am remarcat, în același timp, depuneri de gunoaie, pe maluri, cel mai probabil, gunoaie aduse de râul Mureș, din amonte. Trecând pe aleea pietonală de pe dig, am remarcat o deteriorare relativă a suprafeței betonate, deteriorarea sau lipsa stâlpilor de iluminat, lipsa coșurilor de gunoi, iar sub unele bănci, puzderie de gunoaie. Cunoscând faptul că acea lucrare a fost făcută de către Administrația Bazinală de Apă Mureș, am solicitat câteva date de la purtătorul de cuvânt al instituției, Călin Fokt: “Conform unor reglementări venite din partea U.E., referitor la cursul apelor curgătoare care trec prin sau pe lângă localități, am avut obligația de a ridica digurile râului Mureș, pe ambele părți, astfel încât să asigure o siguranță la inundații, de 1 la 100, asta însemnând că probabilitatea și posibilitatea producerii unei inundații să fie de una la o sută de ani. Astfel, au fost ridicate nivelurile digurilor, iar conducerea A.B.A.M. a considerat că ar fi nu numai utilă, dar și de valoare peisagistică urbană, să amenajăm pe cele două diguri alei pietonale, dar care pot fi utilizate și ca piste de biciclete, așa că, la finalul lucrărilor de consolidare, am amenajat și aceste alei pietonale. Am dat importanță calității materiilor prime și materialelor utilizate, și pentru alee am folosit beton impregnat. Am montat bănci, corpuri de iluminat și coșuri stradale de gunoi. Aceste lucrări le-am făcut în anii 2010, 2011. Între timp, au venit pe acolo tineri cu ATV-uri, suprafețele betonate au fost deteriorate, corpurile de iluminat deteriorate și furate, coșurile de gunoi furate și ele, băncile au fost și ele deteriorate. Dar așa cum nu a fost obligația să facem pe cheltuiala noastră aceste lucrări, unele dintre ele cu aportul unor firme constructoare, nu avem obligația și de a le întreține. Ceea ce ne interesează este că la debitul de 300 mc/s al cursului apei, nu este niciun pericol de inundație”, ne-a relatat Călin Fokt. Se pare că aleea pietonală, vandalizată, a fost mai puțin în atenția organelor de ordine.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval