“MASS-MEDIA DIN ROMÂNIA DUPĂ 30 ANI - O CRONICĂ TULBURĂTOARE A VREMURILOR NOASTRE!”

Distribuie pe:

Recent, la Editura Tritonic din București, a apărut “Mass-Media din România după 30 de ani, o istorie a presei scrisă de cronicari ai vremurilor noastre”, coordonată de Marian Petcu, cunoscut profesor universitar dr. la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării - FJSC din cadrul Universității București.

“Omagiem cei 30 de ani de jurnalism postcomunist prin acest volum, în care am reunit 28 de studii și cercetări. În acest mod acoperim o bună parte a “mediamorfozelor” din țara noastră. Este vorba despre evoluții ale mass-media din Timișoara, Alba Iulia, Constanța, Harghita, Covasna, Argeș și Bihor, relevante pentru ceea ce s-a întâmplat în mai toate județele. Apoi, cercetări punctuale relative la presa militară, religioasă, cinematografică, culturală, automobilistică. Două schițe monografice privesc o importantă formă asociativă - MediaSind și Societatea Română de Radiodifuziune. Presa alternativă, cea a comunității aromâne, presa privită ca obiect științific/statistic, consumul de media, poziționarea presei față de relațiile publice, trivializarea jurnalismului și alte abordări le completează pe cele de mai sus și oferă o imagine coerentă a transfigurărilor, evoluțiilor, chiar a revoluțiilor înregistrate în media autohtone. Toate vor rămâne în istoria jurnalismului ca repere bibliografice. Firește că cei 30 de ani meritau mai multă atenție, conferințe, volume, momente de reflecție. Însă în paradigma culturală în care ne aflăm, reverența pare să fi dispărut. Totuși, decomunizarea României datorează mult jurnalismului. Mai mult decât suntem dispuși să recunoaștem”, susține coordonatorul lucrării, prof. univ. dr. Marian Petcu.

În cuprinsul lucrării pot fi regăzite amănunte picante despre cum a fost negociat și semnat primul contract colectiv din istoria mass-media, despre bătălia pentru primele drepturi ale jurnaliștilor, clauza de conștiință și despre apariția și supraviețuirea celei mai mari organizații ale jurnaliștilor - MediaSind.

Cartea poate fi comandată online la Editura Tritonic (http://tritonic.ro/isbn-Mass_media_din_Romania_dupa_30_de_ani-978-606-749-490-7.htm) , precizează Departamentul Comunicare MediaSind.

Lasă un comentariu