LOVITURĂ DE TEATRU LA CFR CLUJ

Distribuie pe:

Portarul lituanian Giedrius Arlauskis și-a prelungit contractul cu CFR Cluj pe încă o lună, până la finalul sezonului. Goalkeeper-ul în vârstă de 32 de ani îi expirase marți înțelegerea cu gruparea din Gruia, dar a decis să încheie sezonul la CFR Cluj. Apoi, Arlauskis se va transfera în Arabia Saudită. Portarul lituanian are deja o înțelegere în acest sens cu Al Shabab. Arlauskis se va despărți de CFR Cluj după trei ani, timp în care a adunat 102 prezențe în tricoul actualului lider al Ligii 1. De-a lungul carierei sale, Arlauskis a mai jucat la Unirea Urziceni, Rubin Kazan, FCSB, Watford și Espanyol, pe lângă Dziugas și Siauliai, din țara natală. Cinci meciuri mai are CFR Cluj de jucat în actuala ediție a Ligii 1, campioana având un punct avans față de U Craiova, echipă pe care o va înfrunta în ultima etapă a play-off-ului.

 

S-A FĂCUT MUTAREA VERII ÎN FOTBALUL MONDIAL!

S-a făcut schimbul verii. Sport, ziar apropiat de FC Barcelona, a anunțat pe prima pagină, luni, că fotbaliștii Arthur (23 de ani) și Pjanic (30 de ani) au semnat contractele și sunt jucătorii lui Juventus, respectiv Barcelona. Anunțul oficial al celor două cluburi e iminent. Barcelona și Juventus negociază de mult timp și se pare că totul este făcut, după ce cei doi fotbaliști au efectuat vizita medicală și au semnat contractele. O delegație a Barcelonei s-a deplasat la Torino, cu tot cu Arthur, pentru ca brazilianul să efectueze vizita medicală și să semneze, iar medicii catalani să-l examineze pe mijlocașul bosniac înaintea transferului pe Camp Nou. Concret, Arthur a semnat până în 2025 și va încasa un salariu triplu față de cât câștiga pe Camp Nou. În ceea ce-l privește pe Pjanic, bosniacul și-a pus semnătura pe un contract valabil patru sezoane cu FC Barcelona. Urmează să fie făcut anunțul oficial, până pe 30 iunie, pentru ca tranzacția dintre cele două cluburi să fie înregistrată ca făcând parte din acest sezon, 2019/2020. Barcelona are și alte ținte pe piața transferurilor. Lautaro Martinez (22 de ani) de la Inter și Neymar (28 de ani) de la PSG sunt în capul listei șefilor de pe Camp Nou.

 

PATRONUL LUI SEPSI NEAGĂ CĂ AR AVEA SPRIJINUL FINANCIAR AL UNGARIEI

Laszlo Dioszegi, patronul echipei de fotbal Sepsi OSK Sf. Gheorghe, neagă că echipa din Liga 1 ar avea sprijinul financiar al Ungariei. Guvernul din Ungaria a ajutat-o pe Sepsi doar prin construcția noului stadion, în valoare de 15 milioane de euro, susține Dioszegi. Dioszegi a precizat că Sepsi va avea un buget cuprins între cinci și șase milioane de euro, în sezonul viitor, apoi a negat sprijinul financiar al Ungariei. “Buget mare-mare nu o să avem, o să avem un buget mijlociu, în jur de 5-6 milioane de euro. E un buget bun. Eu spun că dacă anul viitor vom reuși să ajungem în primele șase, ar fi suficient (n.r. - dacă își propun titlul). Nu, în niciun caz. Dacă nu ai minimum 10 milioane (n.r. - de euro), nu ai cum să visezi la titlu. Eu rămân cu picioarele pe pământ, titlul este aproape nerealizabil pentru noi. Echipa mare nu are nicio legătură cu guvernul maghiar. Stadionul, infrastructura este ajutor de la ei. Toți banii sunt numai și numai pentru stadion, echipa mare nu are nicio legătură cu banii Ungariei”, a declarat Lazlo Dioszegi, pentru Telekom Sport. Patronul lui Sepsi a mărturisit că marele său vis este să joace în Europa League, lucru care s-ar putea întâmpla în cazul în care formația din Sfântu Gheorghe va câștiga Cupa României. Sepsi a câștigat cu 5-1 prima manșă a semifinalei cu Poli Iași și este ca și calificată în finala competiției, acolo unde ar putea să o întâlnească pe FCSB, care a trecut cu 3-0 de Dinamo. “Totul ar însemna, e visul meu. Am visul să jucăm măcar un meci în Europa League... Dar este mai important să ne îndepărtăm de retrogradare (n.r. - dacă îi este teamă de finala cu FCSB). Nu, pentru noi oricum este o sărbătoare, orice se întâmplă. Nu ne gândim cu cine jucăm, o să jucăm cu inima și mingea e rotundă”, a mai spus Laszlo Dioszegi. Sepsi a fost învinsă de Academica Clinceni, miercuri, cu scorul de 1-0, în deplasare. “Din păcate, putem să spunem că am ajuns aproape de retrogradare. Suntem foarte aproape, câteva puncte, deci de acum încolo nu putem să mai facem greșelile pe care le-am făcut astăzi. Echipa nu a jucat, pot să spun cu mâna pe inimă, nimic. Așteptările au fost mari, dar echipa nu a jucat nimic. E foarte greu din trei în trei zile. Ar trebui să mai avem încă 4-5 jucători să ne permitem să jucăm din trei în trei zile. Plus și căldura sufocantă.... Dar noi nu suntem genul care dă vina pe căldură. Nu am jucat nimic și ăsta e adevărul”, a afirmat la final Laszlo Dioszegi.

 

SCM RM. VÂLCEA ȘI CSM BUCUREȘTI ȘI-AU AFLAT ADVERSARELE DIN GRUPELE LIGII CAMPIONILOR

Echipele de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București și-au aflat, miercuri, adversarele din grupele Ligii Campionilor, competiție care va debuta în 12-13 septembrie. Potrivit tragerii la sorți de miercuri, de la Viena, componența grupelor este următoarea: Grupa A - Metz Handball, Rostov-Don, Vipers, Team Esbjerg, FTC Budapesta, CSM București, SG BBM Bietigheim, Krim Ljubljana; Grupa B - SCM Râmnicu Vâlcea, Gyor ETO, Buducnost, Borussia Dortmund, CSKA Moscova, Brest Handball, Odense, Podravka. Meciurile din faza grupelor vor începe în 12-13 septembrie și se vor derula până în 14 februarie 2021. La start se află cele 16 echipe, împărțite în două grupe, iar primele două clasate se vor califica în sferturile de finală. Echipele de pe locurile 3-6 vor juca play-off, pentru celelalte patru locuri disponibile, în sistem eliminatoriu, în 6-7 martie și 13-14 martie 2021. Sferturile de finală sunt programate în 3-4 aprilie și 10-11 aprilie, iar Turneul Final Four, în 29-30 mai 2021, la Budapesta. SCM Râmnicu Vâlcea a fost acceptată direct în Liga Campionilor și a fost cap de serie la tragerea la sorți de miercuri, iar CSM București a primit wild-card și va face parte din urna a treia valorică. În competiția similară masculină, România nu este reprezentantă, după ce Dinamo București nu a fost acceptată prin wild-card. Liga Campionilor la masculin are același sistem de desfășurare, iar tragerea la sorți a avut loc tot miercuri. Deținătoarele trofeului sunt Gyor ETO la feminin, respectiv Vardar, la masculin.

 

FOTBALISTUL ROMÂN PE CARE MARADONA NU ÎL POATE UITA!

De curând, s-au împlinit 30 de ani de la duelul istoric dintre România și Argentina, de la Coppa del Mondo 1990. Iar marele fotbalist Argentinian și-a adus aminte de jocul disputat la Napoli și încheiat la egalitate, 1-1. “A fost multă luptă, foarte multă luptă fizică și puțin fotbal. Iar la sfârșitul primei reprize, numărul 5 al României, Iosif Rotariu, mi-a rupt glezna stângă, mi-a deschis-o cu o lovitură. În a doua repriză, am jucat cu infiltrații și puteam face foarte puțin. Dar nu eram nebun să ies. Îmi amintesc că la pauză, Moncho Monzon mi-a spus că vrea să înscrie un gol, iar eu i-am răspuns că la cornere să atace prima bară, pentru că urma să trimit mingea acolo”, a scris Dieguito pe o rețea de socializare. “Iar Monzon chiar a deschis scorul în minutul 63. Doar că Balint a egalat câteva minute mai târziu. Și mulțumesc Domnului, Moncho s-a dus să o caute unde i-am spus. Dar, din păcate, nu am putut păstra scorul și am fost egalați imediat. Am sfârșit morți și foarte amărâți, pentru că a trebuit să jucăm împotriva Braziliei. Acum 30 de ani, împotriva României, trebuia să obținem calificarea pentru faza următoare. Aveau mari jucători, precum Hagi, Lăcătuș, Popescu. Aveam un galben și cu altul nu aș fi jucat meciul următor”, a mai spus legenda fotbalului argentinian.

 

RECORD DE IMBATABILITATE PENTRU COURTOIS LA REAL MADRID

Thibaut Courtois este un transfer reușit pentru Real Madrid. Conform cotidianului MARCA, portarul belgian este deja portarul din Europa cu cele mai multe meciuri fără gol primit. Courtois are 15 meciuri din 29 jucate în care nu a încasat gol. El împarte poziția de lider în Europa cu Manuel Neuer, portarul campioanei Germaniei, Bayern München. Cu 18 goluri încasate în 29 de meciuri (coeficient 0.62), Courtois se bate cu Jan Oblak pentru trofeul Zamora, acordat celui mai bun portar din Spania. De 12 ani, un portar de la Real Madrid nu a mai câștigat acest trofeu. Ultimul care a făcut-o este Iker Casillas, cel care cucerea Trofeul Zamora în 2008, pentru prima și singura dată în cariera sa. Casillas este singurul portar al Realului din secolul XXI care a cucerit acest trofeu, destinat goalkeeper-ului cu cele mai puține goluri încasate într-un sezon.

 

CUPA AFRICII PE NAȚIUNI A FOST AMÂNATĂ

Cupa Africii pe Națiuni la fotbal a fost amânată pentru un an și va avea loc în 2022, au anunțat organizatorii. Competiția era prevăzută în ianuarie 2021, în Camerun, însă a fost amânată din motive logistice și din cauza eventualelor probleme de deplasare. Deținătoarea titlului este Algeria.

 

Lasă un comentariu