PRĂBUȘIREA IMPERIULUI RUS (I)


Categorie: Istoric
|
30-07-2020
Nr: 142 (7.851)
|
Autor: Ing.prof. PORCILĂ MIHAIL, cetățean de onoare al satului Grindeni
|

Mai întâi să ne amintim că în Rusia țaristă, timp de 304 ani, conducerea monarhică a fost asigurată de Dinastia Romanovilor, care a dat țarii Rusiei din anul 1613 până în 1917.

Numele dinastiei vine de la Roman Iuriev, mort în anul 1543, a cărui fiică, Anastasia Romanova, a fost prima soție a lui Ivan IV, cel Groaznic. Nepoții săi și-au însușit numele Romanov și astfel dinastia a început cu alegerea ca țar a lui Mihail Romanov, în anul 1613. Ultimul reprezentant al dinastiei a fost Țarul, Nicolae ll, între anii 1894 - 1917. Acesta a fost și ultimul reprezentant al monarhiei rusești… dacă viitorul nu ne rezervă vreo surpriză. Asupra ultimilor ani de domnie a Dinastiei Romanovilor s-au tipărit multe cărți și publicații. Două dintre aceste scrieri “i-au căzut în mână” Doctorului Vasile Bianu, medic colonel, fost senator de Huedin. Acesta, după lecturarea lor, publică în cartea sa, “Războiul României Mari” Tomul II , editată de Institutul de Arte Grafice -Ardealul- în 1926, o serie de însemnări. Din aceste însemnări reproducem și noi câteva lucruri de mare interes, care aduc lămuriri asupra cauzelor care au dus la decăderea și, mai apoi, la prăbușirea imperiului din răsărit. Scrierile respective sunt: 1.,,Rasputin. Călugărul criminal” de William Le Queux, București, 1920 și 2. “Pacostea rusească, note istorice”, de Ion Rus Abrudeanu, București, 1920. Însemnările Doctorului Bianu privesc date interesante și îndestulătoare cu privire la trădarea Rusiei față de România și față de marii noștri aliați din timpul Primului Război Mondial. Dintre acestea, pentru început, să amintim că în acea vreme, la curtea imperială se aciuise și își ducea traiul falsul călugăr, Grigorie Efimovici, cunoscut sub numele de Rasputin, pe românește “destrăbălatul”. Acesta provenea din satul siberian Pokrovski , mujic simplu, fără cultură, iubitor de beții, moravuri degradatoare și maniere bestiale. Mai direct, era un desfrânat și un hoț notoriu. Arestat pentru furt și biciuit pentru tâlhării, părăsește satul natal. După doi ani de vagabondaj, îi trece prin cap ideea de a se da în fața oamenilor ca fiind un “om sfânt”. Îmbrăcat într-o haină călugărească, a început un lung șir de pelerinaje pe la mânăstiri, mai cu seamă pe la cele de maici. Este o perioadă în care câștigă experiență și capătă încredere că are niște calități prin care se poate impune în fața oamenilor , mai ales în fața femeilor. Avea ochii mari, cenușii și strălucitori, care fermecau. Avea, de asemenea, un magnetism personal deosebit, drăcesc, puterea unui farmec misterios, cu influență înfricoșătoare, mai ales asupra femeilor. Având aceste calități, își apropie mai multe femei și, cu ajutorul lor, formează o “societate religioasă”, la a cărei temelie era mai mult amorul decât cultul religios. În fața acestui om viclean și prefăcut, a cărui putere hipnotică era foarte mare, nicio femeie nu putea rezista. Sfântul Părinte, cum i se spunea, a reunit o mulțime de surori discipole, formând Cultul ,,credincioaselor goale”. Îi merge faima de mare vindecător de boli, mai ales la femei, pe care le aducea în stare de hipnoză și le sugera vindecarea și toate erau vindecate. Rasputin propovăduia că: “Mântuirea este remușcarea; remușcarea nu poate veni decât după păcat, păcatul cărnii; să păcătuim, deci, surorile mele, pentru a merita mântuirea noastră. Păcătuind cu mine, mântuirea este sigură, căci eu sunt întruparea sfântului duh. La una din întrunirile ținute a fost de față și Ana Vyrubova, prima doamnă de onoare a Împărătesei, persoană de încredere a cuplului imperial, care, de îndată a intrat sub farmecul falsului călugăr. Cu ajutorul acesteia s-a introdus “sfântul” în Palatul imperial. Familia țarului îl avea grav bolnav pe Prințul moștenitor, Alexei, asupra sănatății căruia doctorii erau foarte pesimiști. Odată cu intrarea lui Rasputin la Palat, sănătatea Țareviciului s-a îmbunătățit. Pus acest miracol pe seama lui Rasputin, acesta a câștigat o influență covârșitoare asupra țarului și asupra țarinei. La Palat, ajutat de Ana Vyrubova, organizează o serie de ședințe secrete, care au efect asupra doamnelor de la curtea domnească, care, aproape în totalitate, devin adepte fierbinți ale “sfântului părinte” și practică între ele cele mai de necrezut blăstămății. În fruntea tuturor era Țarina și fiicele ei. Ascendentul lui Rasputin asupra Țarinei era extraordinar, cu ochii lui strălucitori, mari, pătrunzători și privirea limpede, o magnetiza, o subjuga. Acest lucru reieșea și din conținutul scrisorilor pe care Impărăteasa și fiicele ei i le adresau acestuia. În unele din acestea, se desprinde crezul și chiar dorința ascunsă a Țarinei, în victoria finală a Germano - Austriecilor, și, de aici, ideea încheierii unei păci separate. După doi ani de război apăruse, și era în creștere, curentul politic privitor la o pace separată cu Puterile Centrale. Mișcarea era încurajată de la Viena și mai ales de Împăratul de la Berlin. Ideea păcii separate era susținută în interior de partidele liberale și socialiste. Democrații și socialiștii pregăteau în secret o mare mișcare revoluționară. Pe de altă parte, Polonii, Finlandezii, Ucrainenii și în special Evreii, împingeau la dărâmarea Împărăției rusești prin revoluție. În fruntea avântului revoluționar se așează evreii, care, ajunși pe culmea valurilor revoluționare , vor deține posturile cheie, chiar și în fruntea Republici Bolșevice. Aceasta a fost situația politică și atmosfera sufletească în Rusia, în 26 ianuarie 1916, când Țarul, împins de Camarilă și Împărăteasă, lucru de care nu era străin nici Rasputin, numește ca prim-ministru și ministru de externe pe neamțofilul Boris Șturmer. După acest triumf, Rasputin declara public că el este țarul….,,făra coroană”; “trăiesc la palat, Împărăteasa se pleacă la toate voințele mele, fiicele ei sunt ca și copiii mei, curtea mă salută, Niky (țarul) îmi surâde ca un idiot. Nu sunt eu adevăratul țar al Rusiei ?”. Acestei triplete formată din Țarină, Sturin și Rasputin li se mai adaugă încă doi mari trădători din guvern; Protopopov, ministru de interne, și nobilul Schwanenbach, ministrul instrucțiunilor publice. Cei doi, nou veniți, întocmeau rapoartele secrete în două exemplare: unul era destinat țarului, al doilea ajungea pe masa Împăratului German. Acest lucru era posibil datorită faptului că înalta birocrație rusă era compusă în mare parte din germani de origine, căpătuiți la Curte cu sprijinul Împărătesei, și ea de origine germană. Cu toții sabotau, de la cele mai înalte funcții, puterea imperială. Chiar și ministrul de război lucra numai în favoarea dușmanilor Rusiei, prin măsurile luate, făcând totul ca armata să nu aibă la timp asigurate dotările necesare; concepea planurile de luptă și de mobilizare intenționat pline de greșeli etc. Se simțea din plin că puterile tainice pe care Kaizerul le organizase atât de ingenios împrejurul tronului Rusiei erau și funcționau activ. Cu venirea lui Sturmer în capul guvernului s-a conceput și planul machiavelic, a cărui victimă trebuia să fie România. Prin acest plan se gândea împingerea unei Românii nepregătite și nehotărâte în război, care, fără sprijinul promis de ruși, să poată fi rapid învinsă și apoi dezmembrată. Acest lucru, fiind un factor de instabilitate zonală, ce ar motiva o pace separată între Rusia și Puterile Centrale. Pacea, gândeau cancelariile de la Petersburg și Berlin, ar avea un caracter profitabil: Rusia ar lua Moldova , Austria, Muntenia, și Bulgaria ar păstra Dobrogea, care era deja ocupată. În concluzie, în viziunea rușilor, și nemților, România trebuia forțată să declare război Puterilor Centrale. Conducătorii ruși au adresat Bucureștiului, sub formă de ultimatum, cuvintele: “acum ori niciodată”. La stăruința rușilor, aceleași cuvinte ni le-a adresat și Mareșalul Jofre, al Franței. Noi, neavând încotro, i-am ascultat și am avut un început de război dezastruos. România, lăsată singură în fața a nemților, austriecilor, ungurilor, bulgarilor și turcilor, a fost grav avariată, dar a rămas demnă. Sprjinul rușilor pe care contam a fost aproape inexistent în timpul înaintării nemților în Oltenia și Muntenia, în schimb a devenit eficace pe linia Siretului, pentru că acolo era locul hotărât de Sturmer ca să se oprească retragerea noastră. Prin aceată strategie el dorea ca Rusia, pe de o parte, să resimtă săgeata înfrângerii, însă a avut tăria să oprească înaintarea Austro- Germană, singura învinsă rămânând România. Prin aceste manevre se dorea încheierea păcii separate, fără ca Rusia să suporte umilința înfrângerii. Actele confuze de guvernare, de la vârfurile statului Rus, au condus la destabilizarea puterii țariste, la creșterea nemulțumirilor și acțiunilor revoluționare , având drept consecință instalarea, la scurtă vreme, a Puterii bolșevice, așa cum vom vedea, într- un număr viitor al ziarului Cuvântul Liber.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval