MIHAI VITEAZUL ȘI REGELE FERDINAND I AL ROMÂNIEI (1601 ȘI 1919)


Categorie: Istoric
|
15-08-2020
Nr: 153 (7.862)
|
Autor: Ing. prof. PORCILĂ MIHAIL, cetățean de onoare al satului Grindeni
|

Două momente de mare însemnătate istorică au avut loc în acești ani. În 1061, după ce Voievodul a arătat lumii calea spre unirea națională a românilor, este ucis mișelește, la porunca împăratului Rudolf al Austriei. În 1919, Regele tuturor românilor uniți, de astă dată în granițele unei singure țări, face în Ardeal o vizită omagială pentru a aduce laude și mulțumiri acelora care, pe pământul sfânt transilvan, s-au jertfit pentru renașterea și unitatea poporului român. Răsfoind, în urmă cu doar câteva zile, paginile ziarului “Cuvântul liber”, am văzut ce s-a întâmplat în zorii zilei de 9 august 1601, când Voievodul Mihai este ucis mișelește de falșii săi aliați. Nu a avut parte de o moarte ușoară. Trupul său a fost sfârtecat și dispersat prin locuri ce nu vor putea fi niciodată identificate. Doar capul i-a fost recuperat și așezat în mare taină, cu respect și cu evlavie, într-o criptă la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște. Despre cele întâmplate în ziua crimei, istoricii și cronicarii ne oferă informații de genul următor: “I-au tăiat capul în cort și trupul a zăcut trei zile gol, la marginea drumului”. “Capul acestuia l-au pus pe coapsa propriului său cal alb, mort”. “Un căpitan neamț i-a tăiat capul”. “Basta a îngăduit ca atât capul, cât și trupul, să fie îngropate împreună la mitropolia din Bălgrad” etc. Greu de aflat adevărul real din aceste înformații, care fiecare păstrează câte o părticică din el. Revenim însă la ultima informație menționată; ce bine ar fi fost să fie adevărată! Cetatea Alba Carolina ar fi avut astăzi cinstea de a avea în păstrare rămășițele pământești ale marelui voievod Mihai, alături de cele ale lui Iancu de Hunedoara, mort și el în mare glorie, dar nu ucis de o mână criminală, ci măcinat de o ciumă necruțătoare. Pe placa funerară a lui Iancu scrie, pe bună dreptate: “S-a stins lumina lumii”, iar adversarul lui cel mai de temut, Mahomed al II-lea, a spus: “Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui m-am întristat pentru că lumea nu a mai cunoscut niciodată un asemenea om”. Spre deosebire de acesta, așa cum am văzut, Mihai a fost ucis mișelește de fostul său aliat, Basta, iar trupul său neînsuflețit a fost lăsat pradă păsărilor și animalelor sălbatice. Pe troița ridicată pe locul unde s-ar fi produs crima, ungurii puseseră odinioară următoarea inscripție: “Aici zac osemintele sălbaticului Voievod valah Mihail, neam de câine, care ne-a urzit pieirea”. Inscripția a durat până în anul 1825. Visul lui Mihai Viteazul de a vedea românii cuprinși în hotarul unei singure țări s-a înfăptuit în anul istoric 1918, atunci când la cârma țării se afla Regele Ferdinand I, alături de frumoasa și înțeleapta Regină Maria. Acești doi suverani au găsit necesar ca, în primăvara anului 1919, să facă o vizită la locurile încărcate de istorie ale Ardealului. Doreau să pășească pe urmele strămoșilor români, ale lui Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan, Avram Iancu etc. Această vizită regală, începută în ziua de 22 mai 1919, a fost o adevărată sărbătoare pentru populația românească a întregului Ardeal. Peste tot, Majestățile lor au fost așteptate și primite cu bucurie, în haine de sărbătoare, cu flori, pâine și sare și cu cele mai călduroase urale. Orașele, satele, gările erau împodobite sărbătorește, oficialitățile peste tot așteptau cu nerăbdare înalții oaspeți. După plecarea din București, primele opriri au avut loc la Predeal, Dârste - Săcele și Brașov. În uralele mulțimii, acoperite de șuieratul locomotivei, trenul se urnește din gara Brașov, plecând spre Oradea-Mare. De-a lungul drumului, mii și mii de oameni, autorități, armate, școli cu elevi și dascăli, cu flori și cântece, așteptau și aclamau pe suverani. La ora 9 dimineața, trenul sosește în gara Oradea. Pe peronul gării sunt așteptați de Iuliu Maniu, Aurel Vlad, Romul Boilă, Octavian Goga, vicarul Ciorogaru ș.a. În piața mare a orașului, oamenii de toate vârstele, veniți din peste 175 de localități, râd și plâng, joacă de bucurie, strigând din toate baierele pieptului: Trăiască Regele!, Trăiască Regina!, Trăiască nația românească!, Trăiască România Mare!

Călătoria continuă spre Careii Mari. Aici, la castelul lui Ghiula Karolyi, s-a ținut un banchet la care a fost prezent și generalul Moșoiu. În drum spre Bistrița, cuplul regal face o scurtă oprire la Jibou. În Bistrița, regele și regina sunt primiți si aclamați de o masă nesfârșit de mare de oameni, români și sași, din toate categoriile sociale, care aveau în fruntea lor oamenii din conducerea administrativă și bisericească, locală și județeană. În drum spre Cluj, unde sosesc pe 28 mai, în gara Gherla, sunt întâmpinați de episcopul Iuliu Hosu, așezat în fața mulțimii întregului oraș. În așteptarea vizitei, în piața Matei Corvin se adunaseră o mulțime de oameni, ce depășea ușor suta de mii. Erau oameni veniți din toate localitățile învecinate, îmbrăcați în frumoasele lor costume naționale. Adresându-se mulțimii, regele le-a spus: “Sunt fericit că azi pot veni aici ca primul Rege al tuturor Românilor și să vă spun, din toată inima, bine v-am găsit!”. După această manifestare de bucurie reciprocă, se pleacă spre Turda. În gara Turda, oaspeții sunt așteptați așezați în fața mulțimilor, de Chirlop, prefectul județului, generalul Boieriu, episcopul Miron Cristea, oficialități administrative și școlare. Adresându-se asistenței, regele a zis: “ Am venit în locul acesta sfânt pentru Neamul Românesc tocmai în clipa când am putut întregi ceea ce marele Voievod Mihai ne-a lăsat ca moștenire, pe un pământ de două ori sfințit în memoria neamului, odată că aici, în țărâna lui, se odihnesc moaștele marelui Voievod, care, prin jertfa de sine, a arătat fraților de dincolo de Carpați calea spre Ardeal și apoi pentru că aici s-a născut vulturul care a ridicat steagul libertății, Regele Munților, și tot aici a primit mucenicia neamului Horia, Cloșca și Crișan”. Apoi, la banchetul de la Palatul Prefecturii, a mai adăugat: “Aici trebuie să văd locul unde a căzut marele Voievod Mihai, unde Horia și ceilalți, și mai cu seamă Avram Iancu, și-au jertfit viața”. În dimineața zilei următoare a avut loc un ceremonial religios la mormântul lui Mihai Viteazul, oficiat de episcopul Miron Cristea, care, săltând coliva, a rostit cuvintele: “Rămășițele pământești ale lui Mihai Viteazul se mișcă în mormântul lui, când văd că Maiestatea Voastră, în entuziasmul popular, ați venit la mormântul lui”. La sfârșitul ceremoniei, Regele face o donație de 20.000 lei “pentru ca să se puie temelia unui fond pentru înălțarea unui vrednic monument în onoarea Voievodului”. De aici suveranii pleacă spre Câmpeni, Vidra și Abrud. Peste tot este primit cu mare entuziasm și speranțe. Speranțe de mai bine, mai ales după ce Regele făcuse la Abrud promisiunea: “S-au zis de-acuma cu vorbele triste “Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”. De acum nimeni nu va mai cerși, ci toți vom trăi așa cum ne arată sufletul, cum ne îndrumează gândirea”. Și astăzi conducătorii ne spun în hohote de râs și în gura mare: “Să trăiți bine!” sau “Pensiile și indemnizațiile copiilor trebuie mărite..., dar nu avem bani”. De la Abrud, Suveranii au luat calea spre Alba Iulia, orașul încărcat de istorie, unde sunt întâmpinați cu un entuziasm extraordinar și unde s-au adunat parcă toți oamenii de pe valea Mureșului și văile Munților Apuseni. În același climat continuă vizita la Sibiu, apoi la Brașov și din nou la București. Majestățile lor vor mai reveni în Ardeal, la Alba Iulia, în 15 octombrie 1923, pentru a mai adăuga încă un strălucit eveniment politic al neamului românesc, dată la care s-a înfăptuit cu tot fastul și cu toată splendoarea actul măreț al Încoronării Regelui și Reginei tuturor Românilor.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval