CONSUMUL CONSUMATORULUI (I) DE LA „FRAȚII PETREUȘ" LA MANGO ȘI FRUCTE DE MARE


Categorie: Comentariu
|
20-08-2020
Nr: 157 (7.866)
|
Autor: LUCIAN ÎNSURĂȚELU
|

Ceaușescu era un om rău! El ne dădea să mâncăm puțin și ne punea să lucrăm mult. Capitalismul e bun! El ne dă să mâncăm mult și nu ne pune să lucrăm deloc. Așa arată o manipulare în toată splendoarea ei! Totuși, are și el, capitalismul, o „micuță" condiție: să avem bani. La noi, munca nu este obligatorie și nu trebuie luată în considerare, decât ca ultimă soluție, deoarece munca ne ocupă timpul, ne face febră musculară, transpirăm, obosim sau ne plictisim. Este foarte bine dacă ți se retrocedează o casă în plin centru, care a fost a unei mătuși de gradul cinci, pe care nu ai văzut-o niciodată, dacă îți amintești la timp că bunicul avea vreo 10 hectare de pădure, dacă îți trece autostrada prin grădină sau, ultima fiță, putem vinde măști cu de zece ori prețul. Iată metode „democratice" de făcut bani pentru consum.

Să analizăm comparativ obiceiurile de consum alimentar dinainte și de după răscoala din 1989, cu o logică simplă pentru a înțelege și oamenii internetului, sau primarii care n-au luat Bac-ul, cum am ajuns de la tacâm de pui, nechezol și soia, la somon fume, ghimbir, ananas, mango sau fructe de mare. Pentru cei mai tineri ar trebui să aduc niște explicații: tacâmurile de pui (zise și „frații Petreuș") erau acele părți din pasăre pe care nu le mâncau străinii posesori de valută forte și atunci le mâncam noi: cap, gât, picioare. Pentru ,,nechezol" apelăm la realitatea.net care ne spune: „Nechezol este numele ironic dat de români unui surogat de cafea numită oficial cafea cu înlocuitori, impus pe piață în ultimii ani ai regimului comunist în România".

Începând cu 1981, Ceaușescu începe un program dur de rambursare a celor aproape 12 miliarde de dolari, reprezentând datoria externă a României, care „punea în pericol independența țării". (O paranteză: astăzi, suta noastră și ceva de miliarde de euro datorii externe nu mai pune în pericol nicio independență a țării; asta pentru că așa ceva nu mai avem!)

În anii 80 se exporta tot ce se putea și nu se mai importa aproape nimic, pentru a aduna prețioasa valută necesară lichidării datoriei, care se întâmpla opt ani mai târziu, în primăvara anului 1989. „Populația credea că noi ne acoperim plata datoriei externe prin alimente. Alimentele mergeau prioritar în Uniunea Sovietică drept plată pentru petrolul și gazele pe care le importam de la ei", declara prof. univ. Lavinia Betea, istoric al fostului regim. Aflăm astfel un lucru foarte interesant: datoria externă a fost de fapt plătită, prioritar, de către producția industrială!

Cu siguranță, anii `80, și mai ales a doua parte a lor, au însemnat o perioadă de sacrificii și suferințe surde pentru majoritatea românilor care se luptau permanent cu cei trei F: Foamea, Frigul și Frica, dar și cu manipularea abil întreținută pe căi oculte, sau de către Securitate, pentru a se produce masa critică de ,,revoltați" care să conducă la căderea regimului, tare dorită de „occident" din mai multe motive, dar în niciun caz de dragul românilor aflați în nevoi…

Despre România, Vladimir Putin a spus textual: „O țară distrusă. Păcat, era o țară foarte frumoasă, bogată, respectată! Nu mai e demult așa! Sunt mari interese oligarhice mondiale acolo, care distrug. Păcat. Îmi exprim compasiunea pentru poporul român prieten!". Iertare că l-am citat pe Putin, dar n-am auzit acest adevăr evident venind de la Bruxelles, pentru că aș fi citat persoana cu mare plăcere. Dacă „sunt mari interese oligarhice mondiale" acum, oare în urmă cu 35 de ani nu erau? Greu de crezut. Vorba istoricului mureșean Mircea Dogaru: „Revoluția spontană pregătită 30 de ani"… Dar să revenim.

În România anilor '80, foamea era diferită de la o regiune la alta sau de la un oraș la altul, desigur, cele mai lovite erau orașele mari: București, Brașov, Cluj, unde alimentele erau mai greu de asigurat. Aprovizionarea depindea destul de mult și de conducătorii locali și de posibilitățile agricole ale județelor. Printr-o dispoziție prezidențială, județele trebuiau să își producă pe plan local toată hrana necesară populației, iar ceea ce depășea trebuia urgent livrat către fondul de stat, care trimitea la export tot ceea ce se numea produs agricol. Schimburile între județe erau foarte limitate și de aceea acolo unde nu se putea produce ceva, nu exista pe piață.

Județul Mureș era unul privilegiat. În primul rând pentru că avea conducători cu față umană, și în al doilea rând pentru că la producția agricolă era printre primele județe din țară. Cei care aveau rude la țară erau niște privilegiați! Un caș, o pastramă, o pulpă de porc, sau chiar o găină însemnau pentru orășeni valută forte, cu care puteai deschide multe uși. Cafeaua, ciocolata și bomboanele fine aveau uneori miros de săpun străin, fiindcă toate acestea, alături de spray Rexona sau Fa și țigări Kent, erau ținute într-un dulap sub cheie și constituiau un fel de „Ladă de zestre" a orășeanului socialist.

Baza rețelei de magazine o reprezenta „Alimentara", care în anii 80 ,,oferea" produse numai pe bază de ,,cartelă", o bucățică de hârtie meschină care trebuia ruptă la fiecare pâine pe care o cumpărai. Dacă doreai să cumperi salam sau altele, în multe locuri ți se cerea buletinul de identitate. Situația era ceva mai bună la magazinele „Gostat" sau „Gospodina" și la „Casa de Comenzi", dar aceste locuri erau puține. Șeful de restaurant sau responsabilul de „Alimentara" aveau, la vremea aceea, un rang social cam cum ar fi astăzi cel de profesor universitar.

În România anilor '80 se conviețuia cu „foamea" așa cum se conviețuiește astăzi cu Coronavirus, dar nimeni n-a murit de foame! Ba mai mult, unii mai „gospodari" aveau cămara și congelatorul pline și asta pentru că exista mult iubita Piață Neagră și prietena ei, doamna Speculă, care ne făcea viața aproape normală, ce e drept la un preț dublu sau triplu, însă banii nu erau o problemă… Existau lipsuri, dar și o manipulare a lipsurilor, pentru a crește presiunea „cazanului" social. Istoricul Mircea Dogaru afirmă că însuși Ceaușescu ar fi fost manipulat de către unii „apropiați", membri ai serviciilor secrete străine, pentru a nu direcționa suficientă hrană către populație, deși depozitele de alimente erau mai tot timpul pline. Mesajul manipulării era clar: cine încearcă să-și plătească datoriile va fi înfometat! Era în principal stigmatizarea lui Ceaușescu, dar și a procesului de eliberare din lațul financiar așa încât să nu mai încerce și alții… Dacă Securitatea nu ar fi trădat deja, ar fi lansat „pe piață" adevărul că România plătea sume imense finanței mondiale din producția industrială. Asta nu se spunea deoarece ar fi făcut din România o țară puternică, care vinde produse industriale pe valută forte, iar din Ceaușescu, un erou care a reușit să aducă economia țării la un așa nivel. Dacă lumea știa asta, i-ar fi fost mult mai greu, după 89, unui domn frumușel, cu tată mare tovarăș, să ne spună cu nesimțire că „industria românească este un morman de fiare vechi". Depozitele de alimente erau pline și dacă ne amintim, imediat după răscoala din 1989 au apărut tot felul de produse râvnite, de la salam sau ciocolată, inclusiv portocale de Crăciun. Mă îndoiesc că în haosul creat de „teroriști" avea cineva timp să le importe!

Consumul alimentar al românilor era unul scăzut, peisajul comerțului socialist - dezolant în ultimii ani, dar înfometare nu era, atâta timp cât funcționa din plin sistemul PCR - Pile-Cunoștințe-Relații, sau cum spunea marele Toma Caragiu: „N-ai pe cineva, undeva, ceva…?"

(Va urma)

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval