FELICITĂRI SPORTIVILOR SIGHIȘORENI!


Categorie: Sport
|
26-08-2020
Nr: 161 (7.870)
|
Autor: 
|

În perioada 20-23 august 2020, s-a desfășurat Campionatul Național de Karate WUKF, eveniment organizat de Clubul Sportiv Hara și Primăria Sighișoara.

În urma participării la această competiție, care a reunit sportivi din întreaga țară, sportivii sighișoreni legitimați la C.S. Hara au obținut un număr de 23 de medalii, sportivii Sighișoarei medaliați fiind felicitați de către primarul municipiului, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

“Felicitări sportivilor sighișoreni pentru munca depusă, care a fost încununată cu un număr mare de medalii, dar și cu plasarea C.S. Hara Sighișoara pe locul cinci în clasamentul cluburilor din țară participante la Campionatul Național!

Felicitări reprezentanților C.S. Hara Sighișoara pentru implicarea lor în organizarea în condiții speciale a acestei competiții importante, prima de această amploare după declanșarea pandemiei. Au fost asumate unele riscuri, dar cu respectarea măsurilor de prevenire am reușit organizarea acestui eveniment.

 Felicitări și părinților pentru susținere și antrenorului Mihoc Costel care s-a dovedit de multe ori profesor și părinte pentru sportivii sighișoreni pe care i-a motivat pentru atingerea rezultatelor de performanță! Pentru dedicarea și rezultatele sale, antrenorul sighișorean a fost avansat în grad 4 DAN și a primit diploma de recunoaștere internațională în ramura sportivă karate Shotokan. Ne bucurăm că am putut fi parteneri în organizarea acestui eveniment și le transmitem succes sportivilor sighișoreni și în continuare!”, primar, Ovidiu- Dumitru Mălăncrăvean.

Campionatul Național de Karate WUKF s-a desfășurat în perioada 20-23 august pe Stadionul Municipal Sighișoara și a reunit un număr de 264 de sportivi din 32 de cluburi participante la acest eveniment.

Sighișoara a fost reprezentată la această competiție de un număr de 14 sportivi legitimați la C.S. Hara Sighișoara.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval