DE CE NE ESTE FRICĂ DE COVID-19?

Distribuie pe:

Suntem cu toții înspăimântați. Ne punem masca, ne îndepărtăm de cei din jur, ne temem ca nu cumva să tușim ori să strănutăm și ne suprimăm dorința omenească de afla care este motivul adevărat pentru care lumea întreagă este cuprinsă de spaimă.

Nu numai noi, oamenii cu meserii mult depărtate de medicină, suntem nelămuriți asupra cauzelor reale care au stat la baza declanșării acestei isterii mondiale. Specialiști de talie internațională nu-și pot explica de unde a răsărit valul de frică, acest fenomen dificil de motivat exclusiv prin caracteristicile atribuite virusului SARS Cov-2. Însușiri descrise ca apocaliptice, nemaiîntâlnite.

(...) Epidemiologul german prof. Hendrik Streeck, director al Institutului de Virologie și Cercetare HIV din Bonn, este convins că sperietura noastră, a lumii întregi, este gratuită. Nimic nu ar trebui s-o amplifice la asemenea dimensiuni pentru că: “Noul patogen nu este atât de periculos, este chiar mai puțin periculos decât SARS-1. Ceea ce îl distinge pe SARS-Cov-2 este că se reproduce în partea superioară a gâtului și din acest motiv este mult mai infecțios deoarece virusul sare dintr-un gât în altul, ca să zicem așa. [...] Nu există niciun risc semnificativ de a contracta boala atunci când mergeți la cumpărături. Focarele grave au apărut după ce oamenii au stat împreună o perioadă mai lungă de timp. [...] Când am luat probe de pe mânerele de la ușă, telefoane sau toalete, nu a fost posibil să cultivăm virusul”.

Sau, poate, suntem doar victimele credulității noastre prostești în confruntarea cu proliferarea bizară a unei noi categorii de “specialiști” care au căpătat, la fel de brusc cum au apărut, acces total la mijloacele de informare în masă. Virusologul american Giulio Tarro ne atenționează că: “Prea mulți oameni vorbesc despre coronavirus fără să se bazeze pe date științifice și fără să dețină cunoștințe corespunzătoare”.

Sunt unii care au prevăzut grozăvia și i-au atribuit cauze pe care noi, azi, cu greu reușim să le descifrăm. Încă din anul 2013 (...), Patrick Zylberman scria că spaima care va veni, “teroarea sanitară”, este rezultanta unei strategii politice, este un instrument de guvernare: “În cauză este o întreagă concepție despre destinele societății omenești într-o perspectivă care, prin multe aspecte, pare a fi preluată de la religii acum la apusul lor, ideea apocaliptică a unui sfârșit al lumii. După ce politica a fost înlocuită de către economie, acum, și aceasta, pentru a putea guverna, va trebui completată cu o nouă paradigmă, aceea a biosiguranței, căreia va trebui să-i fie sacrificate toate celelalte exigențe. Este legitim să te întrebi dacă o astfel de societate se va mai putea defini umană sau dacă pierderea raporturilor sensibile ale figurii, ale prieteniei, ale iubirii va putea fi compensată, într-adevăr, de o siguranță sanitară abstractă și, de presupus, întru totul falsă”.

Dincolo de părerile și sentințele pe tema Coronavirus promovate prin mijloacele de comunicare în masă ne cuprinde teama pentru că suntem oameni. Iar istoria noastră este presărată de catastrofe. Unele naturale, altele, cele mai multe, pregătite și declanșate de noi, cu bună știință, împotriva noastră. Ne mai este teamă întrucât, fără vrerea noastră, suntem puși în situația de a fi parte activă a unui studiu straniu, de o amploare nemaiîntâlnită la vreuna dintre epidemiile sau pandemiile cu care omenirea s-a confruntat până în prezent. Și nu înțelegem care este motorul acestei acțiuni. Ne cuprinde frica pentru că în mod intenționat suntem lipsiți de orice termen de comparație cu altceva ce ar fi fost mai puțin, la fel, sau mai periculos decât acest virus. Cu altă maladie globală, spre exemplu. Ni se spune că este rău, foarte rău. Așa o fi. Dar în comparație cu ce? Cu gripele sezoniere anterioare, ci HIV, cu cancerul, cu bolile autoimune, cu bolile cardiace, de plămâni, cu Ebola?

Recent, fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile Astărăstoae, încearcă un răspuns la întrebarea de mai sus. Prezintă comparații. Modest, limitat la experiența românească, el demonstrează prin puterea cifrelor că lamentarea autorităților despre iminenta clacare a sistemului spitalicesc din cauza îmbolnăvirilor cu SARS-Cov-2 este numai o poveste. O minciună menită să ne înspăimânte, alături de multe altele.

“În anul 2020, deși de la nivel guvernamental se clamează blocajul sistemului sanitar și se adoptă noi restricții pentru populația și așa îngrozită, spitalele au fost și sunt mult mai goale decât perioada similară a anului trecut. Au fost mult mai puține internări, decesele la nivel național sunt la un același nivel, iar consumul de medicamente în primele 6 luni ale anului 2020 a scăzut cu 30% comparativ cu primul semestru al anului 2019” (Prof. dr. Vasile Astărăstoae) și descrie, bazat pe cifre, o realitate complet diferită de aceea cu care zilnic suntem speriați: “În primul rând, în pofida pandemiei, numărul persoanelor spitalizate a scăzut dramatic comparativ cu 2019. Aceasta în condițiile în care asimptomaticii (adică persoane sănătoase purtătoare ale virusului SARS-CoV-2) au fost internați obligatoriu, deși acuratețea testelor de depistare nu a fost confirmată de un organism independent. Cu alte cuvinte, în această perioadă, nu a existat un risc real ca sistemul spitalicesc să nu poată face față numărului mare de pacienți. În al doilea rând, trebuie să ne explicăm de ce a scăzut dramatic numărul persoanelor internate în spitale”.

Dl. Astarăstoae este unul dintre puținii români care nu s-a speriat de acest virus și care, atât cât i s-a permis, a încercat să demonstreze că în spatele acestei imagini înfricoșătoare prosperă o seamă de interese dubioase. Ne mai sperie posibilitatea ca, pe baza unor teste incerte, mai mult decât discutabile, să fim internați cu forța în spitalele devenite pușcării. Un fel de lagăre din care răzbat strigătele de ajutor și indignare ale celor obligați să trăiască sau să moară, în condiții de neimaginat în alte vremuri. Cum să nu-ți fie teamă când vezi că cele mai simple activități - strângerea mâinii prietenului, sărutul iubitei, îmbrățișarea copilului, prima zi de școală, mersul la dentist etc. - au devenit, prin lege, complicate?! Ba chiar interzise.

Te sperii pentru că, zilnic, zeci de specialiști te amenință și nu mai obosesc spunându-ți că acest virus este echivalentul medical al apocalipsei. Cum să nu fim speriați când, ca într-un vis urât, trăim în epoca înfloririi vocației amenințării? Da, guvernele și-au descoperit, brusc, vocația amenințării. Aflat în fața prompterului, fără de care nu se poate adresa națiunii, până și președintele a găsit vocația amenințării ascunsă printre scheletele din palat și își agită furios arătătorul spre noi. La umbra acestor adevărați reprezentanți ai statului, poliția și-a redescoperit și ea vocația amenințării aflată după 1989 într-un oarecare declin. Și lanțul continuă. El pare fără de sfârșit. Medicii amenință, Direcția de Sănătate Publică amenință, prefecții amenință, ziariștii amenință, dl. Arafat amenință, comisiile și comițiile înființate pentru a “stăpâni” pandemia amenință, ministrul Sănătății amenință, ministrul de Interne amenință, jandarmeria, prin reprezentanții ei în teren, amenință, cititorii de temperatură de la intrarea în magazine amenință, paznicii locurilor de joacă pentru copii din parcuri amenință, controlorii de bilete de pe mijloacele de transport în comun amenință... Și, parcă nu ar fi îndeajuns, până și noi între noi ne amenințăm.

De ce ne este frică de această boală cu nume scos parcă din romanele cu tematică științifico-fantastică? Ne este frică pentru că nu suntem liberi, pentru că stăpânii noștri asta doresc, pentru că drepturile noastre au fost prea des încălcate și niciodată nu am fost capabili să-i tragem la răspundere pe vinovați, pentru că această pandemie, ce pare a nu se mai termina, prea seamănă cu o operațiune pusă la cale cu mult timp înainte, pentru că realitatea contrazice în mod constant datele oficiale și, în ultimă instanță, noi, românii, ne temem pentru că ne-am pierdut speranța. Suntem un popor înfricoșat pentru că așa arată un popor fără de speranță! Înspăimântat și derutat.

 

 

Lasă un comentariu