„GREUL CADE PE CADRELE DIDACTICE. VA TREBUI CA ÎMPREUNĂ SĂ TRECEM PRIN ACEASTĂ CRIZĂ"


Categorie: Politic
|
16-09-2020
Nr: 176 (7.885)
|
Autor: AGERPRES
|

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că, în anul școlar care începe luni, „greul" cade pe cadrele didactice, care, pe lângă menirea de dascăli, trebuie „să se transforme" în supraveghetori, experți în sănătate publică sau cadre medicale. „Nicicând școala nu a mai început în condiții atât de grele. Nicicând nu am avut atât de multe semne de întrebare cu privire la ce ar fi mai bine să facem. Nicicând nu ne-am temut atât de tare pentru sănătatea copiilor noștri. Este târziu acum să ne întrebăm ce a făcut Guvernul Orban pentru ca școlile să se deschidă în siguranță, pentru că toți știm ce au făcut. Este momentul să găsim soluții împreună, pentru că acum am rămas doar noi: elevi, părinți și profesori", a scris Tăriceanu pe Facebook. El spune că părinții își vor face datoria și le vor asigura copiilor măști, le vor spune „că purtarea lor nu este o joacă", o să îi supravegheze acasă pentru a vedea dacă prezintă simptome și vor sta cu ei dacă se vor îmbolnăvi.

„Dar greul cade pe cadrele didactice care, pe lângă menirea de dascăli, trebuie să se transforme în supraveghetori, experți în sănătate publică sau cadre medicale. Nicicând nu a mai apăsat o asemenea răspundere pe umerii lor și știu că ei o resimt din plin. Vor fi bâlbâieli și poate și greșeli, pentru că nimeni nu le-a spus ce să facă, dar trebuie să le tratăm cu calm, să găsim soluții ca să le îndreptăm și mai ales să avem încredere unii în alții. Acuzele nu vor rezolva nimic, pentru că, în condițiile în care am fost abandonați, elevi, părinți și profesori, de către guvern, nu ne avem decât unul pe altul. Și va trebui ca împreună să trecem prin această criză. Umăr la umăr", susține Tăriceanu. (AGERPRES)

 

2,7 MILIARDE DE EURO DIN FONDURI EUROPENE, ATRASE ÎN DECURS DE ZECE LUNI

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că în cele zece luni de când PNL se afă la guvernare au fost absorbite aproape 2,7 miliarde de euro fonduri europene, comparativ cu 1,1 miliarde, atrase de guvernul anterior, în decurs de zece luni.

„Noi, deja, am alocat fonduri pentru pregătirea proiectelor, deja avem o gândire foarte bine pusă la punct, astfel încât să nu treacă cinci ani de zile, cum a fost în perioada guvernării PSD, ca să începem să absorbim fondurile europene. M-am uitat cu mare atenție pe date. În zece luni, de când suntem la guvernare, noi am absorbit peste 2,6 miliarde de euro - aproape 2,7 miliarde de euro în zece luni. Ca și comparație, Guvernul PSD, până la momentul în care noi am preluat guvernarea, pe cele zece luni ale anului 2019, a avut o absorbție de 1,1 miliarde. E o diferență. Noi trebuie să creștem viteza de absorbție", a spus premierul, în debutul ședinței de Guvern.

El a lansat un apel la mobilizare, astfel încât ministerele să aducă într-o formă „semi-finită" atât Programul național de reziliență și recuperare, cât și structura programelor și alocarea fondurilor europene în cadrul bugetului UE pe 2021-2027.

„Vă transmit un semnal de mobilizare. Sigur că noi ne-am mișcat repede. Deja suntem cu temele făcute, pe Programul național de reziliență și recuperare deja avem schița discutată, ordonanță de urgență adoptată. În ce privește pregătirea acordului de parteneriat pentru bugetul UE, suntem cu temele făcute și în curs de dezbatere. Vreau să fac apel către toate ministerele să mobilizați echipele de lucru, astfel încât să aducem la formă semi-finită atât Programul național de reziliență și recuperare, cât și structura programelor și alocarea fondurilor europene în cadrul bugetului UE pe 2021-2027" a spus Orban.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval