În istorie, Înălțarea Crucii a avut loc o singură dată! Amintirea acestui eveniment a fost serbată de Biserica noastră ieri! Înălțarea crucii noastre, personale, însă, ridicarea ei in văzul lumii presupune curaj, demnitate și asumarea tuturor consecințelor: chiar si propria pironire pe aceasta! De ce? Pentru că, foarte interesant, în momentul în care vedem cruci ridicate, tragem - aruncăm în ele, precum la țintă, cu tot ce avem la îndemână! Ăsta e și motivul pentru care sunt atât de puține cruci înălțate și atât de multe „ascunse", ori coborâte... camuflate! Un fel de război al crucilor (între cele „lașe" și cele falnice) se resimte azi mai mult ca oricând în lume, iar tendința este înspre a masca crucea personală, a o ascunde, a o cosmetiza!
Ne place să pozăm ca niște oameni fără cruce! Sau să îi punem crucii mască: un zâmbet meschin sau ignorant, un râgâit îmbuibat și îmbibat de propria părere de sine, completat de un atât de rar, dar rușinat semn făcut în cerul gurii, devreme ce distanța până la cer a omului de azi se măsoară de la baza dinților ...!
În fine, Hristos a fost Înălțat pe Cruce! Dar se prea poate ca foarte mulți dintre noi, chiar cei mai bisericoși, să avem rău de înălțime! Și, din cauza asta, nu ne mai putem „vedea/privi viitorul! Dar, oare, mai avem vreun viitor dacă refuzăm/evităm încăpățânat, de ceva vreme... mai ales ca nație... să ne suim toți, da toți și laolaltă, pe cruce, și sa ne arătăm lumii!
Sfânta Elena, la urma urmei un suflet de femeie, a avut curajul ca, Înălțând Crucea, să le arate țintașilor din toate timpurile... Cerul!
Doamne ajută!
