AZI, 22 SEPTEMBRIE, ZIUA ESTE EGALĂ CU NOAPTEA!

Distribuie pe:

Ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, pășim în toamna astronomică, aceasta debutând odată cu echinocțiul de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.

Potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro, punctul echinocțiului de toamnă, numit și “punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la această dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.

Aflându-se la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind egală cu cea a nopților, indiferent de latitudine. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord, începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primavară.

La latitudinile țării noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit și orizont, moment care, în acest an, se va produce marți, 22 septembrie 2020, ora 16.31.

Începând cu această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până în jurul datei de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă (cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte).

Tradiții și obiceiuri

În tradiția populară, echinocțiul de toamnă este un eveniment care marchează echilibrul dintre lumină și întuneric, dintre masculin și feminin, dintre viață și moarte.

Pentru că este un eveniment care anunță încheierea muncilor agricole, sătenii obișnuiesc să ducă o parte din recoltă la preot pentru a fi sfințită. Se spune că aceste legume și fructe capătă puteri tămăduitoare și pot vindeca orice rană sau durere fizică sau sufletească.

Totodată, se crede că în această zi sfântă florile plâng și vorbesc între ele despre venirea iminentă a iernii, care înseamnă și sfârșitul lor. Prin urmare, dacă vreți să salvați o floare care plânge, trebuie să o ungeți cu mir sfințit la o mănăstire.

Tradiția îi îndeamnă pe gospodari ca în această zi să prepare primul must din strugurii proaspăt culeși. Tot în ziua echinocțiului de toamnă, se bat nucii și se scutură merele și gutuile.

În mitologia păgână, această sărbătoare poartă numele de “Mabon” sau “A doua recoltă”. Este momentul în care i se aduc mulțumiri anotimpului Vară, pentru lumina și căldura cu care ne-a răsfățat, iar lumea se pregătește pentru primirea toamnei și a nopților răcoroase.

Ritualurile păgâne cuprind, printre altele, construirea unui altar plin cu fructe și legume, meditații de grup despre echilibrul vieții și despre măreția Naturii. Au loc adunări unde se cântă, se dansează și se consumă mere și struguri.

Peste tot, indiferent de religie, oamenii serbează frumusețea Naturii și trecerea timpului. Succesiunea anotimpurilor a fost mereu motiv de bucurie, pentru că fiecare aduce cu sine frumusețe și diversitate. Aceste serbări sunt, de fapt, celebrări ale vieții și ale armoniei dintre Om și Natură. (L.P.)

 

Lasă un comentariu