CULTURĂ POLITICĂ ȘI DEMOCRAȚIE (I)


Categorie: Comentariu
|
07-10-2020
Nr: 191 (7.900)
|
Autor: Conf. univ. dr. IOAN JUDE, sociolog
|

Recentele alegeri locale, dar nu numai, demonstrează că această relație dintre democrație, în contextul unui stat de drept și al unui regim politic democratic, și cultura politică a agenților politici, cunoaște unele disfuncționalități, fiind viciată și de nivelul foarte scăzut al culturii politice teoretice a celor mai mulți dintre acești politicieni, de la toate nivelele și formele acțiunii politice. Într-un asemenea context, lipsit de un suport cognitiv, parafrazându-l pe marele savant contemporan, am putea considera că, asemenea religiei, care fără știință este oarbă și democrația fără cultură politică poate șchiopăta, cum de altfel este demonstrat acest adevăr axiomatic, de-a lungul istoriei omenirii. În același timp, fără cultură politică, democrația devine un non sens și un pretext ideologic al acestui regim politic și nu o realitate, întrucât agenții politici, care devin o așa-numită “masă critică”, își exprimă drepturile, în cele mai multe situații, în necunoștință de cauză, pe fond emoțional și manipulativ, primând, arbitrariu, și emoția, în defavoarea rațiunii bazată pe cunoaștere. În asemenea condiții, sunt create premisele care permit conturarea tot mai mult a unui regim politic autoritar, cu perspective reale spre autocrație, care, așa cum se dorește și la noi, va conduce spre ceea ce în politologie este desemnat prin autoritate personală (puterea aparține de fapt unei singure persoane), care nu reprezintă o putere și nici o autoritate legitimă, ci o așa-numită autoritate de poziție - status, prin influențele exercitate (“guvernul meu”, iar prin aceste alegeri generale urmărindu-se monoplizarea puterii legislative, corespondent expresiei “parlamentul meu!”), ceea ce este mai mult decât o republică prezidențială. Este acel regim politic, îndeobște este cunoscut prin sintagma regim politic dictatorial, disimultat printr-o falsă democrație și un fals stat democratic, când și unde puterea este excesiv de personalizată, exclusivistă și discriminată, fiind comună cu ceea ce poate fi desemnat, într-un limbaj comun, prin dictatură!, afectând acest regim politic democratic și democrația în general. Cred că este ușor de dedus această tendință și luptă acerbă din partea actualei puterii de a organiza alegerile parlamentare în decembrie, în pofida creșterii numărului celor contaminați cu acest virus și cu extinderea pandemiei de la noi, astfel că “etica scopului” (înlăturarea de pe scena politicii a “PSD-ului toxic”) a devenit mai presus decât “etica mijloacelor” (recentele alegeri devenind o mostră din acest punct de vedere), ultima redută a puterii care încă nu este subordonată instituției prezidențiale, Parlamentul, prin reprezentanții cetățenilor care i-au ales în mod democratic.

Chiar dacă este de prisos să ne mai întrebăm ce se urmărește prin această precipitare privind alegerile, cu orice preț, la sfârșitul acestui an, nu este lipsit de importanță, să conștientizăm faptul că, prin preluarea puterii, din partea unei singure instituții, este ignorată democrația reală, fundamentată prin ceea ce este desemnat ca a fi statul de drept, care printre alte particularități, precum ar fi cea fundamentală, care constă în faptul că statul se constituie în garantul puterii și al libertății individului, prin drepturile conferite și consfințite constituțional de către puterea legislativă, mai prevede și o altă particularitate, din păcate încălcată în mod frecvent, cea în care este prevăzută limitarea fiecăreia dintre cele trei puteri - legislativă, executivă (de care aparține și instituția Președintelui) și judecătorească, și controlarea lor reciprocă și nicidecum ignorarea, cum se poate întâmpla în cazul unei asemenea forme de guvernământ, mascată prin ceea ce este desemnat prin sintagma de republică semiprezidențială, cum este prevăzut în Constituția actuală. În acest mod, se încalcă unul din articolele Constituției, în care este stipulat faptul că “niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”, ceea ce mai explicit este regăsit în binecunoscuta sintagmă “nimeni nu este mai presus de lege”, care nu este decât un deziderat și nu o realitate. Cel mai mult este încălcat principiul separării puterilor în stat și a subordonării puterii față de drept, prin care, în fapt, este încălcat statul de drept și ceea ce s-a dorit a fi regimul politic pluralist democratic, care a devenit mai mult un surogat al democrației reale, comun cu demagogia. Oricât de etic s-ar părea a fi scopul urmărit, mijloacele prin care se urmărește a fi realizat sunt imorale, putând să inducă un impact epidemiologic ce poate depăși așteptările, cum se întâmplă și cu deschiderea învățământului.

Dar, pentru a nu rămâne doar la nivel declarativ, în sinteză vă voi prezenta unele aspecte, cu caracter teoretic, legate de cei doi termeni surprinși în titlul articolului, care se află într-o relație conjunctivă - complementară și nu separați. Pentru început, voi menționa că acest concept de cultură politică a fost, este elaborat și introdus în circuitul limbajului politologiei și cel al sociologiei politice, în anul 1956, de către G.Almond, în lucrarea “Comparative Political Systems”. În ceea ce privește compoziția sa structurală, ca fenomen social istoricește determinat, cultura politică, ca orice altă formă a culturii, include anasamblul cunoștințelor teoretice politice, exprimate și regăsite în doctrine, ideologii, programe de acțiune - strategii politice, idei, principii etc., a normelor și valorilor existente în societate, ca urmare a socializării și educației politice, precum și unele elemente psihologice, individuale și de grup, în raport cu unele manifestări și acțiuni politice, cum ar fi stările, trăirile emoționale, atitudinile, sentimentele, convingerile, voința și motivația, ca elemente ce configurează o anumită cultură organizațională din cadrul sistemului politic sau diferențiat de la un individ la altul, în calitatea sa de “simplu cetățean”, neafiliat politic, care, în mod mai mult sau mai puțin conștient și voluntar, participă la acțiunile cetății - comunității - polisului, prin însăși acest statut care presupune, deopotrivă, drepturi, libertăți, dar și obligații și responsabilități civice care, într-un anumit context, pot și trebuie chiar să devină politice, mai ales când devin conștiente - raționale, pe fondul culturii politice asimilate și aplicate, atunci când participăm la o acțiune ce vizează comunitatea, și care induce un impact pozitiv - benefic asupra acesteia, când ne exprimăm aceste drepturi democratice legitimate constituțional.

(Va urma)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval