„Fibula de la Suseni", piesa de rezistență a Muzeului Județean Mureș, aflată și pe stema județului, este dovadă de netăgăduit a continuității noastre pe meleag mureșean. Deși descoperită doar în urmă cu aproape un secol, în anul 1924, piesă arheologică unicat în lume, Fibula este foarte bătrână, însumând peste 32 de veacuri. Nu se încadrează în niciuna dintre cele trei tipuri de passementerie existente, descoperite în Ungaria, Cehia sau Slovacia.
Confecționată din bronz, cântărește 300 g și măsoară 23 cm lungime. Este o agrafă tip passementerie, cu spirale, scut și pandantive. Conform proiectului inițial, era folosită ca accesoriu pentru îmbrăcăminte, exclusiv de bărbați, pentru a-și fixa haina pe umăr. Specialiștii au datat-o la intersecția Epocii Bronzului cu Epoca Fierului, în Hallstattul timpuriu, secolul al XII-lea î. Hr. Descoperită întâmplător pe prima terasă a râului Mureș, pe partea dreaptă, la marginea satului Suseni, zăcea în perimetrul Fabricii de cărămizi din localitate, când niște muncitori care săpau argilă, spre a o transporta cu vagoneții, au trezit-o. Urgent, s-a răspândit în sat vestea că s-ar fi găsit un „boț de aur". A fost vârâtă pe loc în poveste, ca relicvă de pe vremea Potopului. Nu era „boț de aur", dar valoarea descoperirii depășea echivalența în aur. Un anume Gorog, șeful fabricii, o „prețăluia" la câțiva litri de jinars, cu care o răscumpăra. Alta era valoarea conferită de specialist. Comoara se compune din 91 de piese întregi și fragmentare. Reputatul specialist Aurel Filimon, autor al primului muzeu din Târgu-Mureș, inventaria riguros „comoara".
Interesat și preocupat de importanta descoperire, Vasile Pârvan aborda subiectul în
revista „Dacia", editată în limba franceză, „Revue d'archeologie et d'histoire ancienne". Mai mult, Fibula de la Suseni avea să ornamenteze coperta I a volumului GETICA, operă de inestimabilă valoare a reputatului savant. Valoarea științifică a cercetării Fibulei de la Suseni o confirma și directorul Muzeului de Antichități București, I. Andrieșescu, într-o prelegere la Universitatea din București, stabilind totodată tipologia și datarea artefactelor descoperite. Nestrăină nici lui Nicolae Iorga, văzută și apreciată, chiar în anul apariției, de marele savant.
Chiar dacă își ocupase locul cuvenit, de prim-plan, în inventarul Muzeului Județean Mureș, expusă la loc de onoare, avatarurile Fibulei de la Suseni nu se încheiaseră. Avea să mai fie ascunsă o dată, cu bună intenție, spre a fi salvată de horthyști la ocuparea Ardealului în 1940.
Întrucât, la momentul descoperirii, autoritățile nu i-au acordat atenția cuvenită, nu se mai cunoaște locul exact în care s-a aflat prețiosul artefact. A dispărut și Fabrica de cărămizi, lichidată în 1989, după ce, vreme de un secol, își făcuse din plin datoria, asigurând materiale de construcție strict necesare; cărămidă, țigle. Și pâine la 200 de muncitori. Revenită la capitalism, fabrica a fost urgent privatizată, după obișnuință, iar în scurt timp închisă, lichidată, trimițând muncitorii în șomaj. Două bălți acoperă perimetrul de unde s-a extras argila. Nici pe muncitorii care au scos la iveală Fibula nu i-a întrebat nimeni nimic. După ce au cunoscut mai bine semnificația și valoarea deosebită a Fibulei, nepăsarea localnicilor se convertea în mândrie. Confirmă profesorul de istorie Simion Braicu, om al locului: „Prin această fibulă, am adus un argument important celor care pun la îndoială vechimea noastră pe aceste meleaguri. Noi suntem la fel de vechi ca munții, ca și codrii. Când unii erau încă prin fundul Asiei, aici se făceau aceste fibule. Cu 2500 de ani înainte de apariția romanilor".
În anul 2000, Fibula căpăta o nouă destinație: recompensa aportul spiritual concret la consolidarea personalității distincte a județului. Autorul proiectului a fost subsemnatul, în calitate de consilier al Prefecturii Mureș, cu adeziunea nereținută și suportul material al prefectului Ioan Togănel, un demnitar cu expertiză în drept, dar și în istorie, patriot și adept al unei administrații cu față umană. Erau vizați oameni de notorietate de pe palierele culturii și științei. Seria o deschideau distinsul „doctor al inimii", Radu Deac, scriitorul Mihai Sin și plasticianul Simon Endre. Un număr restrâns, spre a spori valoarea gestului de recunoștință din partea autorităților. Doar câteva ediții au păstrat cadrul inițial. Ulterior, prin intervenția discreționară a politicului, numărul „fibulaților" s-a tot extins, idem domeniile din care proveneau. Dacă, inițial, erau onorați oameni de cultură, creatori, inclusiv din zona creației populare spirituale și materiale, personalități cu aport concret în știință, artiști cu CV dens, s-a ajuns la disoluție. Cu tot respectul pentru fapte deosebite, săvârșite de oameni deosebiți, iscusiți și altruiști, a salva un om de la înec sau a-l scoate din foc, pentru un pompier e datorie, scrisă în fișa postului, remunerată.
Important este că Fibula merge mai departe; uneori, impresionant de departe și de sus. În anul 2019, era atribuită Papei Francisc, cu prilejul escalei pe aeroportul orașului în cursul vizitei Sanctității Sale în România. Pe lângă originalul Fibulei de la Suseni, din vitrina Secției de Istorie a Muzeului Județean Mureș, expusă în Palatul Culturii, existau două replici: una la București, cealată la Pimăria comunei Suseni. Tot mai bogată, ediție de ediție, colecția replicilor „la purtător", recompensând contribuția în fosfor a aleșilor harului, mureșeni și nu numai. Plasticieni profesioniști reproduc, cu fidelitate, la scara 1/1, originalul. Extrasă din pământ, din lut, Fibula de la Suseni s-a apropiat și de Cer, via Vatican. Vorbește și va continua să vorbească lumii despre frumusețe și dăinuire prin Carpați.
