ROMÂNI ȘI UNGURI ÎN TRANSILVANIA, ÎNAINTE ȘI DUPĂ TRIANON - TRANSILVANIA DE NORD-EST A FOST COLONIZATĂ CU CIRCA 300-400 DE MII DE MAGHIARI DIN UNGARIA, IAR ÎN MUREȘ ȘI JUDEȚELE DE GRANIȚĂ AU FOST ADUȘI SECUI


Categorie: Istoric
|
14-10-2020
Nr: 196 (7.905)
|
Autor: Interviu de MIHAIL GROZA, redactor-șef al cotidianului Informația Harghitei
|

- Interviu cu prof. univ. dr. Petre Țurlea, istoric -

- Când interesul poartă fesul, ai memorie scurtă, chiar dacă de la colonizările maghiare și secuiești n-au trecut decât 75 de ani.

- În timpul ocupației horthyste, peste 300.000 de unguri au fost aduși în Transilvania de Nord-Est. În perspectiva unei dorite discutări a cererii înglobării în Ungaria a zonei secuiești, legată printr-un coridor, s-a încercat lărgirea teritoriului ce ar putea fi revendicat prin creșterea populației maghiare în județul Mureș, pentru ca și acesta să fie alăturat Ciucului, Odorheiului și județului Treiscaune, unde românii erau în minoritate. S-au desfășurat, astfel, acțiuni de colonizare internă, prin mutarea unor grupe de unguri dintr-un județ în altul - și concomitent unul de colonizare externă, cu maghiari aduși din afara țării.

- Întrucât maghiarii acuză într-una că românii ar încerca schimbarea raportului etnic, ar fi cazul să vedem întâi ce zone din România au fost colonizate cu secui, acum 75 de ani.

- În orașul Bistrița, spre exemplu, au fost aduși 1.000 de coloniști din “secuime”, erau numiți “vitezi” și li s-a construit un cartier aparte; ulterior li s-au adăugat și alții, astfel că la sfârșitul perioadei de ocupație populația maghiară a orașului crescuse de la 1.500 de persoane la 3.500 în 1944. Grupuri mari de secui au fost aduși din Ciuc și colonizați și împroprietăriți în Mureș sau în județele de graniță, sub controlul Uniunii Populare Maghiare (UPM) Cluj și cu ajutorul subprefectului de Mureș, Antolfi Andrei, care devoala scopul urmărit într-o adunare UPM: În curând, procentajul dintre populația maghiară și română din județul Mureș va fi inversat, iar maghiarii vor fi majoritari. Colonizările s-au făcut în special prin ocuparea gospodăriilor germanilor fugiți sau alungați, au început în februarie 1945, înaintea reîntoarcerii administrației românești și continuau încă în toamna anului 1946, când într-un raport sunt menționate 1.500 de familii (6-7.000 de oameni) colonizate. Iată câteva din localitățile mureșene unde secuii au fost repartizați: Reghin (250 de familii), Batoș (230), Uila (200), Teaca (110), Dedrad (140), Ideciul de Jos (136), Ideciul de Sus (53), Logic (40), Posmuș (35), Petelea (75). Un alt raport al Legiunii de Jandarmi vorbea de 2.000 de familii colonizate cu acea ocazie. Din cauza aducerii secuilor, 20.000 de țărani români din Mureș, deși îndreptățiți prin Legea Reformei Agrare să primească pământ, nu au primit nimic.

- Colonizarea nu e o acțiune simplă: e nevoie nu doar de locuințe, ci și de pământ, de inventar agricol etc.

- Păi aici era marea problemă! În timp ce soldații români se jertfeau pe front, acasă maghiarii își împărțeau pământurile între ei! La revenirea de pe front, localnicii din Uila și văduvele de război n-au primit nimic, terenul expropriat era dat în totalitate coloniștilor secui. În Batoș (din care învățătorul maghiar declarase că vrea să facă “o comună pur maghiară”) și împrejurimi s-au născut din această pricină conflicte majore, dar, conform unui raport al jandarmilor, “instigatorii maghiari nu pot fi arestați pentru că se opune UPM”. Decizii în favoarea coloniștilor secui ilegali luau și cei din conducerea Frontului Național Democrat (FND), deși la o adunare a acestuia din Reghin, 21 mai 1946, mulțimea românilor, la un discurs în limba maghiară, a scandat: “Jos cu limba maghiară! Pământul să se dea românilor, nu secuilor din Ciuc!”. Favorizarea ungurilor în repartizarea pământurilor era un fenomen generalizat, semnalat și de Lucrețiu Pătrășcanu pentru județul Bihor, unde peste două treimi din suprafața expropriată (69%) fusese dată ungurilor, deși populația română reprezenta 90% din total. Culmea este că, prin metode noi, colonizarea continua și în 1947 - prin aducerea copiilor secui în familii din Mureș și Turda. Numai în Moldovenești (azi, în jud. Cluj - n.n.) fuseseră aduși, în martie 1947, 50 de copii secui, deputatul UPM Bende Lajos declarând cu ocazia primirii lor: “Copiii vor rămâne definitiv în județul Turda, iar în comunele dintre Luduș și Câmpia Turzii, unde maghiarii stau slab, ar trebui să se ia măsuri de răspândire a elementului maghiar, întrucât în viitorul apropiat problema Transilvaniei va fi iar discutată la ONU”. O a doua zonă de colonizare interioară o reprezentau județele de graniță, unde acțiunea de mutare a secuilor începuse încă din 1940, dar continua și în 1947, sub egida UPM: se raporta, la 26 mai 1947, că 50 de familii din Ciuc, cu câteva sute de membri, se așezaseră pe graniță și erau anunțate alte 300 (cu peste 1.000 de persoane) pentru județul Bihor. Pe 30 mai era înregistrat un alt grup de secui, 576 de familii. Jandarmeria se arăta alarmată pentru că noii coloniști “se dedau la agresiuni împotriva locuitorilor români și chiar împotriva autorităților”.

- A existat în acei ani și o masivă colonizare externă, cu cetățeni din Ungaria. Lucrețiu Pătrășcanu estima cifra la 300-400 de mii

- În momentul retragerii armatei maghiare, în toamna lui '44, numai o parte din cei circa 300.000 de coloniști unguri aduși din afara Transilvaniei au plecat de unde veniseră. Celor rămași li s-a adăugat, în iarna și primăvara anului 1945 - pe teritoriul Ungariei fiind un război distrugător și foamete - un mare flux de maghiari dinspre Ungaria. Refugiații erau intenționat dirijați pentru creșterea ponderii demografice a ungurilor, care, în optica de atunci, ar fi putut influența hotărârea finală a Conferinței de Pace. Granițele nefiind controlate de români, practic, intra și ieșea cine voia. La 16 aprilie 1945, Legiunea de Jandarmi Odorhei raporta că “foarte mulți unguri din Ungaria” vin și se stabilesc în Transilvania de Nord-Est, deși nu sunt originari de aici, dar nu-și iau cetățenie română. Un raport al serviciului de informații ce viza orașul Cluj menționa: “Se înapoiază vinovații. De la consilierii secreți la șoferi lași. Se înapoiază cunoscuții asupritori ai naționalităților, politicienii șoviniști, savanții care falsifică adevărul istoric, profesorii care și-au închinat conștiința reacționarismului”. Aceștia pretind locuri de conducere în “organizațiile democratice” pentru ca, astfel camuflați, să-și poată continua vechile activități. Majoritatea s-au adăpostit în orașe, unde poliția și funcționarii erau maghiari și îi favorizau.

- Documentele spun că cei veniți din Ungaria se înscriau rapid în PCR și, astfel, nu numai că scăpau de orice consecințe, dar erau propulsați din nou la conducere.

- Legiunea de Jandarmi Bihor raporta, la 25 iulie 1945, că ungurii supuși străini, pentru a nu părăsi țara, se înscriau în Partidul Comunist: “Sunt foarte mulți unguri, veniți din Ungaria, în fruntea organizațiilor comuniste locale”, dar ei “servesc cauza iredentei maghiare”. Inutilă avertizare: Inspectoratul de Jandarmi Oradea ordona suspendarea expulzărilor, aducând precizări “de sus”: nu vor fi expulzați maghiarii veniți în timpul ocupației horthyste, afară de cei plecați cu armatele maghiare și, ulterior, reveniți. Practic, n-a fost expulzat nimeni. Culmea culmilor este că refugiaților români plecați după instaurarea teroarei horthyste, ca să se întoarcă la vetrele lor, li se cereau adeverințe date de FND, prin care să se arate că nu făcuseră parte din organizații fasciste. Secretar general al FND fiind Vasile Luca (Luká László), au fost eliberate foarte puține astfel de acte. În schimb, maghiarilor care reveneau în Transilvania de Sud sau în Valea Jiului, unii autori de atrocități sau fasciști notorii, nu li se cerea nicio adeverință.

- La toate aceste măsuri a contribuit din plin și filomaghiarismul primului-ministru Petru Groza.

- În mare parte da, el iritând prin această atitudine chiar și pe unii membri ai guvernului, inclusiv pe ministrul de Interne, Teohari Georgescu. În 1946 au fost aduși în România zeci de mii de copii din Ungaria (se așteptau 40.000), ca ajutor umanitar acordat Ungariei înfometate. Guvernul de la București aprobase inițiativa, deși în partea de răsărit a României bântuia o secetă cumplită și este chiar anul în care în Moldova au murit de foame, câteva zeci de mii de copii români. Dar până și acest gest umanitar a fost folosit în interes propagandistic de Uniunea Populară Maghiară: în toate localitățile unde urmau să stea copiii, s-au organizat festivități de primire, cu steaguri ungurești, cântece și lozinci revizioniste. Iritarea populației românești față de năvala celor din Ungaria era ascunsă de Guvernul de la București, s-a ajuns chiar să fie interzisă prezentarea problemei. În cuvântările de la Cluj, care i-au adus mai târziu condamnarea la moarte, Lucrețiu Pătrășcanu aprecia la 3-400.000 numărul coloniștilor din Ungaria și preciza că “această populație maghiară atât de numeroasă nu se află aici numai în căutare de mijloace de existență. Permanentizarea prezenței acestor oameni (...) creează o situație îngrijorătoare, tocmai pentru că acești maghiari cultivă și alimentează tendințele revizioniste și duc o muncă de destrămare a Statului nostru”. Liderii UPM s-au plâns imediat și Ana Pauker l-a admonestat pe Pătrășcanu în binecunoscutul stil comunist: “Sunt lucruri pe care, mai mult pe hârtie, poți să le așezi; în definitiv sunt 400.000 de unguri fără cetățenie română. (...) Sunt lucruri care chiar dacă sunt așa, nu se pot spune”.

- Da, e foarte trist că de atâtea ori am avut conducători care nu spuneau adevărul și care nu țineau cu poporul lor. Pătrășcanu a generat furia cominterniștilor afirmând că el este întâi român și apoi comunist.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval