AU FOST ALOCATE FONDURI PENTRU JUDEȚELE AFECTATE DE CALAMITĂȚI NATURALE


Categorie: Economic
|
15-10-2020
Nr: 197 (7.906)
|
Autor: LETIȚIA BOTA
|

Guvernul a aprobat, recent, alocarea sumei de 4,794 de milioane de lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru localități din cinci județe afectate de calamități naturale.

Astfel, vor fi repartizate fonduri pentru județele Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș și Timiș, pentru refacerea infrastructurii hidrotehnice, a terasamentelor și malurilor de apărare, a drumurilor județene și comunale, a podurilor, podețelor, digurilor și punților pietonale.

În județul Mureș au fost primite fonduri pentru refacere drum comunal, străzi și podețe, în comuna Fântânele, și refacere pod și podețe în comuna Vătava.

Sumele alocate au fost stabilite în baza evaluărilor făcute de autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și de către Instituțiile Prefectului din cele cinci județe, a precizat Serviciul Comunicare din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval