O MĂNĂSTIRE MAI PRESUS DE ALTELE


Categorie: spiritual
|
16-10-2020
Nr: 198 (7.907)
|
Autor: RODICA OLTEANU, artist plastic
|

Într-o zi de duminică, de la începutul lunii octombrie, am revenit pe același drum șerpuit și solitar către mănăstirea dragă mie, de pe meleaguri natale. Se află la doar 14 km de cel mai apropiat oraș, Luduș, și 40 km de Târgu-Mureș. Este situată pe înălțimea dealurilor, care se întâlnesc într-un peisaj golaș, dar încântător. Este vorba de Mănăstirea Sf. Ilie Tezviteanul, la răscruce de drumuri, între comuna Sânger și Cipăieni. A fost nelocuită de ani buni, lăsată în părăsire, deși era nouă. Însă din 2011 a avut parte de o adevărată familie duhovnicească, venită de la cunoscuta mănăstire din Recea, de lângă Târgu-Mureș. Aici, se află doar 4 măicuțe, împreuna cu părintele ILIE OVIDIU, despre care se poate spune că are ținuta unui sfânt modern. Măicuțele, conduse de maica stareță VARVARA, sunt dotate cu calități umane și spirituale deosebite: LIVIA, MARIA, RALUCA. Foarte atente cu creștinii care intră în Biserică, politicoase, generoase și îndatoritoare cu fiecare în parte. Este un comportament extrem de rar întâlnit în mănăstirile noastre și nu puține am văzut, de-a lungul timpului. În 2011, când am vizitat mănăstirea, am avut ocazia să particip la prima slujbă desfășurată în trapeza mănăstirii, într-o simplitate austeră, am descoperit un tânăr preot, care m-a impresionat profund prin modul în care a desfășurat slujba. Deși cei prezenți erau foarte puțini, stând în picioare, am simțit puterea sa de influență asupra noastră, ceea ce m-a determinat, la sfârșitul slujbei, să-i vorbesc. De la bun început, am simțit o legătură sufletească care s-a fixat între noi, fiind prezentă până azi, îmbogățită în timp. De la această primă întâlnire, am simțit nevoia să fac ceva pentru biserica Mănăstirii, care nu avea pe iconostas decât cele două icoane împărătești și am promis părintelui ca voi picta icoana Hramului bisericii Sf. Ilie și apoi pe cea a Sf. Ioan Botezătorul, care se află și acum în Biserică.

Sfânta Liturghie începuse, în acea duminică, cu puțină întârziere, deoarece preotul duhovnic Ilie Ovidiu a spovedit un număr mare de enoriași, care urmau să se împărtășească. Datina și rânduiala stabilită aici, în acești 9 ani, se deosebește de celelalte biserici din zonă, atât prin complexitatea ritului monastic, cât și prin atmosfera creată în desfășurarea slujbei. Preotul duhovnic este înzestrat cu calități și talente duhovnicești care impresionează puternic asistența venită din multe locuri din țară. Dotat cu o memorie excepțională și o căldură sufletească plină de dragoste, care te face să te transpui parcă în alte dimensiuni astrale, știe să se dăruiască cu trup și suflet crezului său profesional, slujind lui Dumnezeu ca într-o transă, din care iese doar la finalul celor 3-4 ore. Având o cultură vastă și în alte domenii, este capabil să explice cu lux de amănunte semnificația fiecărui text din Sf. Evanghelie, ceea ce nu am întâlnit în toate bisericile vizitate. Desigur, e un obicei în Bisericile noastre de a ține o predică la sfârșitul slujbei, legată de subiectul zilei, însă aici, la mănăstire, predica urma imediat după citirea Evangheliei. O adevărată lecție de istorie a religiei ortodoxe, în care descoperit sensuri și interpretări noi, care îți cuprind mintea și sufletul, hrănindu-te cu noi înțelesuri. Din toată experiența mea de până acum, care se întinde pe câteva decenii, în diferite locuri din țară și, în special, în capitală, nu am întâlnit un preot mai binevoitor în a inocula auditoriului toate aceste învățăminte duhovnicești. Pasiunea și dăruirea sa pentru ceea ce face și cum o face, îl situează pe o scară a valorilor superioară multora din ierarhia preoțească. Mi-am simțit sufletul plutind spre înaltul cerului, fericit că se poate desprinde de povara lucrurilor și grijilor pământești, făcând abstracție de tot ceea ce este în jur. Energia benefică care s-a instalat în trupul și sufletul meu m-a călăuzit către adevăruri ascunse, care s-au revelat surprinzător în acest spațiu binecuvântat, în care îl simți pe Dumnezeu foarte aproape. Iar în final, reîntoarcerea cu picioarele pe pământ și contactul cu cele lumești, mi-a schimbat starea de spirit inițială, trezindu-mă. Aș vrea să-l citez pe părintele arhimandrit Teofil Paraian, pe care l-am cunoscut cu mulți ani în urmă, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, fiind foarte emoționată de prezența sa: “rugăciunea este o vreme de câștig sufletesc”. Însă, nu în orice loc sau orice Biserică te poți ruga profund, ci doar acolo unde găsești o stare de liniște, pace și armonie, în care mintea și trupul se relaxează, nemaifiind atât de prezente, iar sufletul zboară spre Infinitul Divin. Mulțumesc Proniei cerești că am ajuns pe aceste meleaguri binecuvântate, și invit pe alți creștini să descopere aceste bogății duhovnicești din minunata Mănăstire Sf. Ilie Tezviteanu.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval