ARUNCÂND CU PIATRA-N... TINE!


Categorie: spiritual
|
16-10-2020
Nr: 198 (7.907)
|
Autor: Pr. dr. EMANUEL SORIN BUGNER
|

Anselm von Canterbury (1033-1109), argumentând ontologic existența lui Dumnezeu, l-a afirmat pe Creator ca fiind ceva peste care ceva mai mare nu se poate imagina, gândi. Având în vedere faptul că lumea seculară atee nu crede în existența Lui, și-a însușit, printr-o metodă reducționistă, mărimea (măreția) divinității, încoronându-și omul supus și înrobit, ca noul și singurul ei dumnezeu (un dumnezeu scris însă cu “d” mic.) Inimaginabil pentru mulți în vremea episcopului de Canterbury, omul de azi își poate imagina fără niciun efort mental ori remușcare adâncă ceva mai mare decât Dumnezeu, anume pe el însuși, deposedându-L totodată de și însușindu-și toate atribuțiile Lui, printre care și judecata aproapelui. Deși poate părea de necrezut pentru această lume, cel mai adesea, pe acest gen de om-judecător îl putem găsi chiar și în rândurile cele mai din față din biserică, afumat până la oase de tămâie și pătruns până în adâncuri abisale, necunoscute însă de el, de privirile sfinților de pe Iconostas.

Nu neapărat la prima vedere, a ridica o rocă solidă, dură, poate chiar foarte ascuțită, dezlipind-o de pe solul unde a stat, poate, preț de veacuri, și a o arunca înspre o țintă, cu cât mai apropiată, cu atât mai sigură, pare la îndemâna fiecăruia dintre noi. Piatra, căci despre ea e vorba, semnifică, simbolizează adeseori și calități omenești (cf. dexonline): neclintire, încremenire, nesimțire, insensibilitate. Și iată cum, azi, în vreme ce abia mai putem să ne ferim capul de ploile de pietre ce parcă asediază fără oprire universul în care, comprimați la maxim, încercăm să ne purtăm cu o minimă demnitate și decență măștile, putem fi “bombardați” când, de cine și de unde ne așteptăm mai puțin. Cu sau fără mască, un chiot, un strigăt de bucurie, ca un ecou, se prelungește în hăul adânc al unui suflet satisfăcut de reușită! Apoi (ne)liniștea ascunsă: așteptarea acțiunii inverse, a feedback-ului.

Parcă venit de pe altă planetă, un Mântuitor, unul singur cunoscut de întreaga istorie umană, prinde, discret, boierește am putea spune, omul de... mască și îi zice:

“Acela care e fără de păcat să arunce primul...” (Ioan 8,7). Dar de atunci a trecut mult timp, iar ecoul vorbelor Sale s-a cam estompat. El nu ne interzice, ce-i drept, exercițiul aruncării pietrei, dar ne recomandă înainte de acesta o minimă, de bun simț introspecție, autoobservare, analiză a propriilor noastre coordonate spirituale, care, nu de puține ori, ne poate pune pe fiecare dintre noi serios pe gânduri (dacă mai avem așa ceva). Așadar, acest OM, pe nume Hristos, coboară în lumea noastră revoltător de pietrificată, riscându-și, la propriu, propria piele, pentru a o însufleți, a o mișca, a o scoate din încremenire. O vreme S-a ferit! Apoi... istoria o cunoaștem. A avut totuși curajul, să nu zic tupeul, să se roage pentru cei ce L-au țintuit. Era singurul fără mască din tabloul răstignirii!

Dar de ce ne recomandă Hristos încetarea tirului aruncării cu piatra? Să îl intereseze doar protejarea aproapelui nostru? Ignoră oare pe cei drepți, lipsiți de păcate, neatinși de compromis, emanând în jur incomparabilul iz parfumat, bine mirositor și ademenitor al uleiurilor sfințite pe Sfântul Munte?

Ține El, Fiul Omului, doar cu păcătoșii, desfrânații, oropsiții, năpăstuiții, bolnavii etc., iar pe toți ceilalți, care “s-au ajuns” în viața asta, cei cu buzunare mari și largi pline de pietre sau pietricele, în niciun caz nestemate, pregătite pentru praștia satisfacerii de sine, îi pune la respect? Și de ce să nu aruncăm cu piatra, dacă putem să o facem? Nu e distractiv? Până la urmă, e vorba tot de niște viruși... Mai ales că acum e cu mască. Scapă cine.... mai poate. Dar nimeni nu se gândește să-și arunce masca!

Ne este foarte clar că lui Hristos nu-i arde de glumă. El nu protejează partizan. Dar aruncând cu piatra în cel de lângă noi, aruncăm de fapt în noi înșine. Nu-i facem rău doar celuilalt, ci tuturor, deopotrivă, devenindu-ne propriii răufăcători! Ne sinucidem moral, dar și social din cauza unui egoism suprasaturat care ne face aruncători de profesie, căutând o dreptate făcătoare de rău.

În fine, Hristos vrea să ne zică, iar și iar: roata se învârte, piatra se întoarce!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval