PE CINE MAI INTERESEAZĂ CE S-A ALES DE VIILE ȘI AVEREA MUREȘENILOR?


Categorie: Editorial
|
17-10-2020
Nr: 199 (7.908)
|
Autor: VASILE BOTA
|

Prinși în mrejele unor dezvăluiri senzaționale despre afacerile murdare ale camarilei Ponta, dezvăluite de fostul deputat PSD, Cristi Rizea, refugiat în Republica Moldova pentru a scăpa de o condamnare la închisoare cu executare, într-o perioadă când patrioții “români”, de alte confesiuni decât cea ortodoxă, interzic pelerinajele și rugăciunile la sfintele moaște ale creștinătății ortodoxe, am uitat de tradiții, de averile neamului românesc, ajunse în proprietatea străinilor. Rar, doar printr-o știre scurtă, televiziunea națională mai amintește despre una din cele mai valoroase îndeletniciri românești - viticultura, domeniu care a adus faimă țării peste hotare, prin calitatea deosebită a vinului exportat.

După ce au distrus industria țării, politicienii de toate culorile au lichidat și horticultura. În locul plantațiilor vitipomicole, vândute sau revendicate, apoi abandonate de speculanți, nu s-au înființat altele noi. Să analizăm, succint, doar situația din județul Mureș, unde viticultura era, până în 1989, la loc de cinste. În 1986 existau în județ, la fostele IAS, Asociații intercooperatiste, foste CAP, gospodării, 3.446 hectare cu viță de vie pe rod. La ora actuală, patrimoniul viticol al județului Mureș este undeva în jur de 750 de hectare cu viță de vie nobilă altoită, în societăți comerciale, și hibridă, în gospodăriile populației. Bazinele viticole unde se mai cultivă viță de vie sunt Gănești - Băgaciu, Câmpenița - Culpiu, Batoș, Reghin și Bălăușeri - Călimănești. În vestita Podgorie a Târnavelor, un italian a înființat o plantație la Mica - Căpâlna. Întreprinderea Vinalcool Târgu-Mureș, cu punctul de lucru în Târnăveni, a devenit o amintire, instalațiile de prelucrare a strugurilor, clădirile au fost înstrăinate și lichidate. Sunt curios ce s-a ales de renumita vinotecă de la Vinalcool Târgu-Mureș?

Cine a distrus viticultura din județul Mureș? Greu de stabilit un vinovat, care să fie în sfârșit pedepsit. Ce s-a ales de sumele imense investite în plantațiile din fostele Asociații intercooperatiste, nerecuperate de la noii proprietari de terenuri? În toamna lui 1989, înainte de “revoluția” furată, la recoltatul strugurilor, pe lângă muncitorii din fabrici, studenți, zilieri, au fost scoși și elevi din ciclul gimnazial. Dimineața erau transportați cu autobuzele în ferme, unde, asistați de cadrele didactice, recoltau struguri. Din banii cuveniți pentru munca prestată, dimineața li se asigura un pachețel cu hrană rece, iar o parte intrau în contul Organizației județene de pionieri. (Ani de zile m-am preocupat să aflu în buzunarul cui au ajuns banii de la Organizația de pionieri, UTC, PCR, Sindicat, fără să reușesc. La un moment dat, un prosper om de afaceri pesedist, a venit în redacție și m-a atenționat să-mi văd de treabă.) Revenind la viile noastre, vreau să spun că în luna octombrie se culeg strugurii din vii. Era atâta belșug pe meleagurile mureșene și la fiecare casă de român exista un vin bun pe masă, de sărbători. Astăzi, de când ne-am occidentalizat, consumul de vin a scăzut, chiar și la festivități se preferă berea.

Într-o legendă se spune că vița de vie a fost prima plantă sădită de Noe, după Potop. Se mai spune că, la început, strugurii au fost acri, iar Noe, pentru a-i îndulci, la îndemnul diavolului, a sacrificat un miel, un leu, o maimuță, vinul a devenit parfumat și amețitor, dar a primit de la diavol și puterea de a-l transforma pe om. Acesta, pe măsura paharelor băute, împrumută caracterul animalelor jertfite. La început, blând ca mielul, apoi curajos, ca leul, mai târziu ridicol, ca maimuța, devenind, în cele din urmă, asemenea porcului.

Mama, Dumnezeu să o odihnească în pace, a fost din neamul lui Oprea, din Abuș, neam de oameni harnici, gazde. A moștenit o vie, în deal, deasupra satului. Cu via respectivă a intrat în CAP. Îmi amintesc că, într-o zi de octombrie, o zi caldă, plăcută, copil de câțiva anișori fiind, am intrat în via noastră, pentru a căuta struguri tămâioși. La un moment dat, un amărât, un puturos prăpădit din sat, unul Pișta, a intrat peste mine și m-a lovit, cu un sac gol, peste cap, urlând: “ce cauți aici, pui de bandit?” I-am strigat că este via noastră și că el nu are ce căuta acolo. Auzindu-mi țipetele, Gheorghe, fratele mamei, a fugit spre noi și l-a prins de piept pe Pișta, paznicul de câmp al CAP-ului. Acesta a început să strige ca din gură de șarpe că neamul lui Oprea este la furat în vie și să vină miliția... În drum spre casă, unchiul Gheorghe mi-a spus că via nu mai este a noastră, este a CAP-ului și că nu mai am ce căuta acolo. Atunci n-am înțeles mare lucru, cum o vie înființată cu bani munciți, în America, de George Oprea, fratele bunicului, a ajuns în proprietatea celor care neam de neamul lor n-au plantat o viță de vie? Tot mai trecut peste ani și cu sănătatea șubrezită, am înstrăinat terenul pe care a fost via mamei, convins că nepoții mei din America nu vor mai fi interesați de averea neamului Oprea. Stau și mă gândesc, uneori, oare îi mai intere-sează pe nepoții mureșenilor ce s-a ales de averea județului Mureș...?

 

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval