IERARHI ILUȘTRI - MITROPOLITUL NIFON AL ȚĂRII ROMÂNEȘTI - 145 DE ANI DE LA MOARTEA SA


Categorie: Istoric
|
21-10-2020
Nr: 201 (7.910)
|
Autor: FLORIN BENGEAN
|

Un mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost Mitropolitul Nifon. Acesta era bucureștean, din mahalaua Oțetarilor, fiind născut în anul 1789. Părinții săi se numeau Rusailă și Aposta și erau macedoneni, ocupându-se cu blănăria. Ca mirean s-a chemat Nicolae și a învățat atâta carte câtă se putea prinde pe atunci de la un dascăl de biserică. Mai apoi, prin lecturi personale, el și-a mai îmbogățit cunoștințele. În anul 1809 intră în monahism - luându-și numele Nifon - la Mânăstirea Cernica, de unde curând trece în serviciul Mitropoliei din București. Aici e hirotonit diacon, iar la 25 decembrie 1826, preot, de către mitropolitul Grigorie Dascălul. La 1 februarie 1827 pleacă la Râmnic, unde episcopul Neofit îl face econom al episcopiei, iar la 6 decembrie același an, protosinghel. Prin anul 1835-1836 a fost cinstit cu rangul de arhimandrit, iar la 19 decembrie 1839 i se încredințează și stăreția Mănăstirii Cozia. În anul 1841 mitropolitul Neofit, fostul episcop de Râmnic, îl aduce iarăși la București și-l face vicar al Mitropoliei, păstrându-și însă și egumenia Coziei.

La 24 octombrie 1843 - după ce patriarhul ecumenic a trimis canonicescul ecdosis - arhimandritul Nifon este hirotonit arhiereu de mitropolitul Neofit și arhiereii Constandie al Sirmiului și Athanasie Palmiras, dându-i-se titlul de Sevastis, purtat, de obicei, de vicarii Mitropoliei de câtăva vreme încoace. La București rămâne până în anul 1848, când din nou este trimis la Râmnic, în calitate de “ocârmuitor provizoriu” al episcopiei, care din vara anului 1840 era vacantă. Un an mai târziu - 11 august 1849 -, în urma primirii demisiei mitropolitului Neofit, este numit de domnitorul Barbu Știrbei “locțiitor al scaunului mitropolitan din București”. În această calitate a condus Biserica Ungrovlahiei până la 14 septembrie 1850, când Obșteasca Adunare l-a ales mitropolit. Înscăunarea sa s-a făcut duminică, 8 octombrie 1850, după ce la 2 octombrie același an se primise din partea patriarhului ecumenic ecdosis-ul de confirmare.

Ca mitropolit, a păstorit Biserica Ungrovlahiei timp de aproape un sfert de veac, în vremuri de mare însemnătate pentru țară. În anul 1851 el redeschide seminariile, care din timpul evenimentelor din 1848 rămăseseră închise. Un an mai târziu - 1852 - mijlocește pentru înființarea unei tipografii bisericești, ceea ce a realizat cu un împrumut de 7.000 de galbeni, făcut la Casa Centrală. Nerestituind însă împrumutul la vreme, tiparnița a fost luată mai apoi de Stat. Totuși, de sub teascurile ei, el a apucat să scoată aproape toate cărțile de slujbă bisericească. În timpul frământărilor de dinainte de unirea din 1859, mitropolitul Nifon s-a arătat la început oarecum ostil acestei înalte idei, dar până la urmă a îmbrățișat-o cu toată căldura, prezidând, la 22 septembrie 1857, ședința de deschidere a Divanului ad-hoc din Țara Românească și îndemnând pe deputați să fie la “înălțimea împrejurărilor”, trăite atunci de țară. Doi ani mai târziu, la 24 ianuarie 1859, vlădica Nifon a prezidat și Obșteasca Adunare, care l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza domn al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două Țări Românești.

În vremea domniei lui Vodă Cuza, mitropolitul Nifon, de voie sau de nevoie, sprijină parte din reformele bisericești ale acestuia, pe care, după 1866, însă, le-a condamnat. Sub acest domnitor, în decembrie 1863 se face secularizarea averilor bisericești, act pe care mitropolitul Nifon, în aprilie 1864, l-a apărat față de patriarhul ecumenic. În anul 1864 însă, când guvernul lui Cuza Vodă a voit să introducă și la noi calendarul gregorian, mitropolitul Nifon n-a fost de acord cu această măsură și, cum se știe, țara a păstrat mai departe calendarul iulian. Tot în acest an - 1864 -, prin “Decretul organic” se instituie la noi o “autoritate sinodală centrală a Bisericii Române”, a cărei primă ședință din decembrie 1865 a fost prezidată de însuși vlădica Nifon. Alte ședințe ale acestui sinod, convocate în vara anului 1867 și în anul 1869, se vădesc destul de infructuoase și neputincioase în aplicarea hotărârilor luate, de aceea el n-a mai fost convocat, desființându-se.

Un alt decret al lui Cuza Vodă, tot din anul 1864, privitor la “numirea de mitropoliți și episcopi eparhioți în România”, a provocat o mare tulburare în Biserica noastră, cunoscută sub numele de “lupta pentru canonicitate”, deoarece domnitorul a numit episcopi numai cu decret domnesc, ceea ce nu era canonic. Această luptă a durat și câțiva ani după sfârșitul domniei lui Cuza și felul cum ea s-a purtat a pricinuit multe greutăți ierarhului nostru.

După ce în 1864, Cuza Vodă dăduse “Decretul organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale a Bisericii românești”, la începutul anului următor - 1865 - el acorda mitropolitului Nifon titlul de “Primat al României”, socotit ca o consecință a “unificării administrațiilor bisericești din amândouă Țările Române”. Dacă încercarea lui Vodă Cuza din 1864-1865 de a da Bisericii românești o “autoritate sinodală centrală” nu dăduse roadele așteptate, în anul 1872 însă, “prin stăruințele mitropolitului Nifon se pune baza unui sinod canonic”. El a fost instituit “prin legea organică pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți, cum și a constituirii Sfântului Sinod al Sfintei Biserici autocefale Ortodoxe Române” și era sortit să “păstreze unitatea dogmatică și canonică cu Biserica ecumenică, precum și unitatea administrativă și disciplinară a Bisericii naționale”. Acest Sinod a și elaborat o seamă de regulamente, menite să unifice, sub toate aspectele, viața religioasă din țara noastră. În toamna aceluiași an, 1872, mitropolitul Nifon a înființat în București un seminar, pe care, cât a trăit, l-a administrat personal, apoi a lăsat ca aceasta să se facă printr-o epitropie pusă sub președinția mitropolitului primat. Seminarul, care a durat până în zilele noastre, a purtat numele său. În sfârșit amintim că în ultimul an al păstoriei sale, mitropolitul Nifon, pe temeiul articolului 16 din Regulamentul Sfântului Sinod și cu aprobarea celor în drept, a creat în București un “jurnal bisericesc”, intitulat “Biserica Ortodoxă Română”.

El a început să apară la 1 octombrie 1874, și cu excepția a două mici întreruperi din timpul războaielor 1877-1878 și 1916-1919, apare până azi. După o păstorie de 25 de ani “fără vreo patru luni”, la o vârstă înaintată, peste 80 de ani, mitropolitul Nifon, în ziua de 5 mai 1875, și-a dat obștescul sfârșit, “după o scurtă bolire, mai mult pe picioare”. A fost prohodit în biserica Sfintei Mitropolii, fiind de față autoritățile superioare se Stat, și apoi dus și înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica, postrigul său.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval