ERORI ISTORICE (I) RĂZBOIUL DE 100 DE ANI - DOSARUL „RETEZAT" (I)

Distribuie pe:

În urmă cu 100 de ani, după Marea Unire, când România vărsa sume uriașe pentru despăgubirea foștilor grofi maghiari care părăsiseră țara, toată lumea era convinsă că „problema" proprietăților ungurești din Ardeal e închisă pe veci și că pământurile, odată răscumpărate, le vor aparține pentru eternitate românilor. Printre comorile plătite cu aur greu s-a numărat și Masivul Retezat. Răscumpărat cu sute de mii de coroane de la familia Kendeffy și transformat, în Interbelic, într-o superbă rezervație naturală așezată sub tutela Academiei Române, Retezatul a devenit, după Revoluție, ținta unor mari interese economice. În ciuda statutului său de Parc Național, Retezatul a fost retrocedat pe loc, ca la o comandă malefică, în condiții mai mult decât suspecte, unei bunicuțe dintr-un azil vienez... Dar Academia Română n-a renunțat. În ciuda șicanelor de tot felul, luptă eroic de unsprezece ani să recâștige Retezatul. Și dreptatea începe să se arate. La capătul a 91 de înfățișări, recent, s-a câștigat prima bătălie. Cu probe puternice la dosar, Academia are șanse să câștige și apelul. Ar fi o victorie mare! În sute de alte cazuri, răul a fost făcut, iar justiția indolentă a retrocedat aproape întreg Ardealul urmașilor foștilor grofi, deja plătiți, pe vremea regelui Ferdinand, de statul român.

Vă spunem pe scurt povestea unei hoții ticăloase care le-a luat românilor moșia pentru care au luptat.

Legenda spune că, odată, demult, pe când împăratul umbla la vânătoare prin Retezat, s-a îndepărtat atât de mult de oamenii săi, încât n-a mai putut să găsească drumul înapoi. Rătăcind prin munți, a întâlnit un cioban valah, pe care l-a rugat să îl scoată la luminiș. „Om bun, îți dau cerul și pământul de mă vei îndruma către ai mei". „Te-oi îndruma, numa' că îi sară târzâu și dramu-i lung. Merem la stână și mâine în zori te-oi scoate la ai tăi". Împăratul s-a lăsat dus la stână, a mâncat din brânza și din mămăliga ciobanului român și-a dormit sub un cojoc mițos. A doua zi, ciobanul și împăratul priveau răsăritul dintr-un luminiș. De-acolo, de sus, se vedea toată Țara Hațegului. În depărtare, se-auzea foșgăiala vânătorilor ce-l căutau pe împărat. „Om bun, m-ai salvat! Drept mulțumire, te fac stăpân peste ținutul ăsta frumos. Toată Țara Hațegului va fi a ta! Zi-mi numele tău, să dau de știre, să-ți facă actele cât mai repede!". Ciobanul român, care auzise multe scorneli la viața lui, a răspuns, ca pentru sine, hâtru și neîncrezător: „No, da' nu-i musai așa repede! Când o fi...". Împăratul prinse din zbor acest „Când o fi" și-l notă repede, pe un colț de piele: „Kend-o-fi". „No, bine, om drag! Să te pregătești, că îndată te-oi chema să te înnobilez!". „Kendeffy", aveau să transcrie scribii de la curte, în zapisul prin care ciobanul român devenea stăpân peste Retezat și peste Țara Hațegului…

 

PREȚUL PLĂTIT DE ROMÂNIA: 850.000 DE COROANE AUR

„Dosarul Retezat" începe, de fapt, acum un secol, imediat după sfârșitul Primului Război Mondial. Conform tratatelor internaționale, cetățenii din Transilvania care nu doreau să jure credință noului stat format, România Mare, trebuiau să îi părăsească granițele. România urma să le naționalizeze bunurile - case și terenuri - și să le răscumpere în bani. „Optanți" li s-a spus celor care au ales să

plece din Ardeal după căderea Imperiului Austro-Ungar. Câteva sute de mari latifundiari maghiari părăsesc atunci România, iar printre ei se numără și Ludovic Kendeffy, unul dintre cei doi moștenitori ai Retezatului și ai uriașului domeniu din Țara Hațegului. Fratele său, Gabor (Găvrilă, cum era cunoscut în zonă) decide, în schimb, să rămână.

Imediat după Unire, așa cum li se promisese în război, țăranilor care luptau cu arma în mână. România face o amplă Reformă Agrară. Parte din pământurile marilor latifundiari sunt naționalizate după 1921 și împărțite țăranilor săraci din Ardeal. Afectați de această reformă, grofii Kendeffy, atât Ludovic, cât și Gabor, urmează să fie despăgubiți. Rămas în țară, Gabor se supune legilor românești. Nemulțumit de judecata din România, Ludovic își prezintă doleanțele Tribunalului de Arbitraj de la Paris, înființat tocmai ca să stingă diferendele cu „optanții" din fostul Imperiu. Pe calea arbitrajului internațional, Ludovic Kendeffy câștigă uriașa sumă de 850.000 de coroane aur, plus alte daune, care cuprindeau și jumătatea ce-i revenea din Munții Retezat. Conform tratatelor, un fond internațional, la care țara noastră contribuise cu sume substanțiale, urmează să facă, de îndată, plata către urmașul Cândeștilor. Costul despăgubirilor n-a fost ușor de dus pentru o Românie de-abia ieșită din război, dar ea a plătit până la ultimul ban. Marele avocat și om politic Nicolae Titulescu, cel care ne reprezentase în „Procesul optanților unguri", avea o mare mulțumire: conflictul declanșat de Reforma Agrară din Transilvania devenise „o pagină de istorie". România era, de-acum, stăpână de drept, pe veci, peste Ardeal, așa cum ceruseră, într-un glas, transilvănenii la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. Nimeni, niciodată, nu va mai putea pretinde pământul Ardealului! Titulescu moare împăcat că a rezolvat pentru vecie problema Transilvaniei. Cum să-și imagineze că, peste zeci de ani, mai-marii României post-comuniste își vor bate joc de munca lui și de banii plătiți drept compensație ungurilor de statul român interbelic?! Cum să-și imagineze că, în timp ce Arhivele Tribunalului de Arbitraj de la Paris sunt ticsite de documente care atestă, negru pe alb, plățile grase făcute către „optanții" unguri, statul român de azi le va ignora „voit" sau din pură prostie, restituind proprietăți uriașe - printre care și Retezatul - deja plătite de România prin Fondul Agrar interbelic?!

 

ACADEMIA ROMÂNĂ" INTRĂ ÎN LUPTĂ

Vechea legendă hațegană a ciobanului „Când-o-fi" s-a pierdut în negura secolelor. Iar urmașii bravilor Cândești, cnejii români stăpâni peste Țara Hațegului, s-au pierdut, cu timpul, și ei, de neamul lor. Ca să-și păstreze privilegiile, cnejii Cânde s-au maghiarizat și și-au lepădat credința. Mai încoace, după 1800, urmașii lor deveniseră mari grofi unguri. Averea familiei Kendeffy se întindea de la poalele Retezatului, din Câmpu lui Neag, și până la Sibiu. Stăpâni ai Masivului Retezat, tăiau pădurea după voia lor, aveau gatere și fabrică de cherestea, la care lucrau cu cele mai bune utilaje și cu cei mai iscusiți țapinari italieni. Așa a devenit muntele primit în dar de ciobanul român mină de aur pentru frații Ludovic și Gabor Kendeffy, în anii de dinaintea Primului Război Mondial.

La 100 de ani de atunci, Masivul Retezat este și azi miza unor uriașe interese economice. Interese atât de mari, încât - la fel ca în cazul mult mai cunoscut al Roșiei Montane - cei din spatele lor nu au niciun scrupul, fiind în stare să calce în picioare sacrificiile făcute de generații întregi înaintea lor, să încalce orice urmă de respect față de natură, să ignore norme elementare de drept sau, cu egală nonșalanță, marile tratate internaționale care garantează existența României în felul în care o știm, în granițele ei (ușor schimbate) de azi. În numele banului, sunt gata să nege istoria și să o rescrie după cum le convine lor! Iar tăcerea vinovată a instituțiilor statului român acoperă, de mai bine de un deceniu, unul dintre cazurile flagrante ale retrocedării: „Dosarul Retezat". Deși statul român e afectat direct de soluțiile din acest dosar, o singură instituție s-a ridicat la luptă: Academia Română, în baza unor hotărâri absolut stupefiante, marea instituție academică a pierdut, în anul 2006, nu mai puțin de 10.000 de hectare din Parcul Național Retezat, pe care îl administrează încă din perioada interbelică. Abia în vara acestui an, după 11 ani de procese și nu mai puțin de 91 de înfățișări la tribunal, față în față cu familia Kendeffy, Academia a obținut o primă victorie dintr-un lung război. Lupta energică a echipei de specialiști și avocați care apără în instanță Academia, pentru salvarea Rezervației din Țara Hațegului, ne-a motivat să luăm la cercetat, filă cu filă, uriașul „Dosar Retezat". Adevărul istoric, contestat în mod flagrant în acest dosar, trebuie cunoscut și repus în drepturi, iar minciunile, să fie știute de toată lumea.

 

UN VIS ÎMPLINIT: PARCUL NAȚIONAL RETEZAT

Nicolae Titulescu nu era vreun nebun orbit de propriu-i succes diplomatic și avocățesc. La fel ca el, întreaga elită românească interbelică considera problema Ardealului tranșată, o dată pentru totdeauna, după Tratatul de la Trianon și după plățile făcute în urma proceselor „optanților" unguri. La fel vedea lucrurile și elita universitară clujeană, care, în frunte cu Alexandru Borza, șeful Institutului de Botanică al Universității, și cu marele savant Emil Racoviță, luptă, imediat după Unire, pentru înființarea, în Ardeal, pe teritoriul unor păduri expropriate prin Reforma Agrară, a unor mari rezervații și parcuri naționale. „Reforma Agrară ce se înfăptuiește acum este cel mai fericit prilej, dar, din nefericiri, și ultima ocazie de a mai salva din comorile botanice ale țării, ce nu au fost devastate sau alterate încă de mâna omenească". Cum Retezatul se număra printre zonele expropriate de la „optantul" Ladislau Kendeffy și de la fratele său, groful Gabor Kendeffy, savanții clujeni găsesc masivul din Țara Hațegului ca fiind cel mai potrivit pentru a fi transformat „într-un grandios Parc Național, o rezervație științifică importantă prin adăpostirea și apărarea de orice stricăciune a vegetației și a lumii sale naturale". Extrem de influent în epocă (era unul dintre cei mai bogați cetățeni din România Mare!) Gabor Kendeffy reușește să tergiverseze proiectul, ani la rând. Dar marii savanți clujeni nu se lasă și, în 1935, Masivul Retezat e confirmat ca monument al naturii. Visul lor devine realitate, și România Mare intră în rândul lumii bune: se poate mândri cu o rezervație uriașă, de 100 de kilometri pătrați, cuprinzând Valea Râului Mare, Valea Lăpușnicului, Vârful Stănuleț, Vârful Butii, Culmea Păpușii, Vârful Custura, Vârful Gruniul, Vârful Mare, Vârful Retezatului... O adevărată splendoare a naturii și o mândrie națională care, la 70 de ani după ce fusese răscumpărată prin „procesul optanților", este retrocedată „în natură", de regimul comunist remanent de după '89, unor așa-ziși „urmași" Kendeffy, apăruți de prin Austria.

 

Lasă un comentariu