ULTIMUL PARIU

Distribuie pe:

Și-adună-n poală Ierni exonerate

Grădina unde îngeri vin să doarmă

Curg musturi vii din versuri aberate...

Dezbracă-mă iubite, este Toamnă.

 

Îți scriu poeme să-ți arăt că-mi pasă,

După delir de vin și poame coapte...

Când beată de extaz dansez pe masă,

Dezbracă-te iubite, este noapte.

 

Sărută-mi trupul cotropit de brume,

Mai mușcă-mi gura, dulcea ta livadă,

Mă zboară pe-o planetă fără nume...

Semințele din mine stau să cadă.

 

De patima din încleștări mai plângem,

Îngenuncheați sub Luna argintie...

Iubindu-ne, eternități atingem,

Doi heruvimi cu aripi de hârtie.

 

Statui de jad, cu pulsul veșnic verde,

Eroi, imuni când viața ne condamnă,

Când ultimul pariu cu Noi se pierde,

Trezește-te iubite, este Toamnă!

Lasă un comentariu