ORA ÎNCHIDERII


Categorie: Comentariu
|
30-10-2020
Nr: 208 (7.917)
|
Autor: MIHAI SUCIU
|

Există nervi. Există și o piesă de teatru omonimă de Marin Sorescu, din 1964. O comedie despre absurdul condiției umane, scrisă cu talent și rafinament. Umor cinic și poetic, la intersectarea comicului cu ludicul. Un mix de speranță și iluzie, definind o stare de confuzie în vremuri ce distrug sistematic nervii omului. Glosând asupra panicii existențiale, este de la sine înțeles că nu a fost pe placul regimului totalitar. Bazată pe scriptul nonconformist, fitilistă și șopârlistă, mizanscena piesei a fost interzisă categoric de zbirii comuniști, care aveau grijă de cultură să nu-și facă de cap. “Există nervi” este dovada că, și în acele condiții, în “Noptea cabotinilor”, se putea scrie/face Teatru. Într-o variantă interpretativă a textului, variantă scenică prohibită, actul final se derula într-o cârciumă. La replica personajului Alin: “E ora închiderii”, existau două variante: 1. scaunele trântite peste mese, clienții recalcitranți dați pe ușă, și 2. pușcăria. Regizorul opta pentru varianta 2: își fac apariția doi milițieni, cu pulane, cătușe și alte bunuri din dotatre și...

Revenind la zi, dacă o ființă dementă a cavernelor și-a propus să panicheze lumea, a izbutit, i-a ieșit. În numele perfidului său aliat, Covid 19, poreclit și Sarcov 2, cu rezonanță slavă și indicativ arab, o planetă toată a ajuns în fierbere, sub presiune maximă. Sigur, Terra a fost de la naștere în mișcare continuă, realitate constatată mult mai încoace de un exaltat, care susținea, punându-și chezaș propria viață, că “Eppur si muove!”. Sau, corect, în mișcări. De rotație și de revoluție. Acum - în proteste de stradă. În principal, împotriva ignorării unor drepturi fundamentale ale omului contemporan și dintotdeuna: la mișcare, la instruire, la credință, la dragoste. Se închide școală după școală, îmbrâncite în scenariul roșu. Credincioșii intră cu teamă în Sfânta Biserică. Teatrele, muzeele și alte lăcașuri de cultură s-au virtualizat. Au devenit... virtuoase. Și sfioase. Obloane grele se lasă peste localuri și afaceri HORECA, trântite, cică, în nasul impertinentului Covid, spre a-i bara accesul la destrăbălare. Omul, nebăgat în seamă de manipulatorii mizerabilului virus, mai rămân și pe dinăuntru, chiar dacă scaunele localului le-au fost așezate cuminte pe mese, urmând pilda unui cameleon politic uns, dintr-un gazetar “independent”. Amețiți, nici nu-și mai dau seama. Unii chiar beți-morți. Sau treji-morți. “Izoletele”, aidoma unor dricuri funebre, mișună și țipă demente pe drumurile patriei. De-o ținem tot așa, în crescendo, se vor închide și spitalele, ultima haltă a speranței de viață sau de abandon. Încă nu s-a găsit “amendator”, fie și acoperit cu halat alb, pentru negativii albi dintr-o direcție sanitară de județ. Autiști, și-au scos din priză telefoanele sau alte căi de comunicare cu suferința.

Unii amețiți ies în stradă după ora închiderii. Tăria le dă curaj. Puși pe fapte rele, vandalizează unități comerciale. Nu aprozare, magazine de lux, unde nu prea aveau acces. Înfruntă forțele de ordine, care le vor doar binele, tratându-i cu delicatețe și chiar duioșie. Cei care au avut mereu plăcerea să poarte o mască - “mascații” de meserie - îi mângâie cu bastoane, le dau și gaze, pe gratis, deși tot mai scumpe, supuși la rândul lor unor porunci ferme și tembele emanate de marile centre de comandă și dirijare a covizilor. Iar medicii par a fi mai preocupați de boală decât de bolnavi, ca pe vremea lui Platon. Nimic nou sub soare.

Restricții peste restricții, amenințare după amenințare la adresa “marelui om mic”, creștinul temător de legile divine și mai tare de cele nedivine. Se tot strangulează și căile spre Casa Domnului, unde necăjitul de rând mai caută o mângâiere, cu moaște sau fără dânsele. Cerere tot mai crescută din partea umil(it)ului, ofertă doar de promisiuni neonorate. Economic, singura afacere care prosperă este... industria amenzilor, cunatumul acestora lăsând în urmă și umilind veniturile (ne)încasate din taxe și impozite datorate statului de populime la bugetul consolidat al statului. Politica e să iei câte puțin de la mulți și să dai mult unor puțini, aleși. Sau pe alese. Nemaifăcând față cererii de amenzi, șefii inteligenți au născocit o metodă trăsnet: polițist sub acoperire. De parcă nu mișunau și până acum destui torționari sub acoperire. Inclusiv sub acoperirea... sutanei și a patrafirului sau a pixului. Tot acoperiți și mascații, dar parcă o idee mai... descoperiți și incomparabil mai profesioniști. Cu Domnul, înainte, spre atât de doritele alegeri decembriste! Trimitere la un alt domn, trecător, nicidecum blasfemie la adresa Stăpânului Absolut al Cerului, dar și al Pământului pe care păcătuim.

Deocamdată, sub pretextul pandemiei, se nesocotesc și se încalcă sfidător drepturi cetățenești fundamentale, fără nicio explicație sau fără motivație. Interdicții peste interdicții, fără a previziona efectul, invers sau pervers, după principiul păgân “Să faci ce zice popa, nu ce face popa!”. Unii se supun “popilor”, alții nu. Interdicții pe care le încalcă, nonșalant și arogant, îsuși emitentul, într-o lume nebună, sau înnebunită, panicată. O panică inabil întreținută, din moment ce forța dă mai puține roade decât comunicarea, transparența. Dar când și unde ați auzit de un regim politic dispus la transparență? Poate, în basmele cu regi buni, luminați, sau în lecturi fiction.

Dar omul se obișnuiește cu toate, le duce pe toate. E bine și așa rău! Important, pentru noi românii, e să alegem. Ori să se aleagă - scopul suprem, visat și susținut cu tenacitate de diriguitorii țării și ai Pandemiei, încă din zorii nenorocirii. Va trece și asta, cu sau fără voia românului tolerant și îndelung răbdător. Nu la Covid mă refer; pandemia se va tot lăbărța, va crește aidoma unui Făt Urât din basme. Va fi tot mai înspăimântătoare, mai lacomă de victime omenești, cu sau fără comorbidități. Nici nu mai trebuie alt bau-bau, altă pușcărie. Pe lângă angoasele reale sau induse, ocna poate fi chiar spațiu septic, de recreere și însănătoșire. Nu degeaba, o mamă iubitoare își sfătuia fiul postat “după gratii”, aflând despre condițiile de viață de-acolo - casă, masă, căldurică, apă caldă, televizor etc., toate pe banii contribuabilului! - : “Ai grijă, maică, să te porți bine, nu cumva să te dea ăia afară!”.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval