PODIUM PENTRU ROMÂNIA LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE RALIURI

Distribuie pe:

Echipajul Raul Badiu/Gabriel Lazăr a încheiat pe podiumul grupei ERC3 la etapa Campionatului European de Raliuri, organizată în acest weekend, în Ungaria. Lotul României, susținut de FRAS și Ministerul Tineretului și Sportului, a fost format din trei echipaje. Deși au concurat pe un model cu o configurație R2, net inferior celor Rally4, pe care l-au folosit majoritatea echipajelor de la ERC4, cei doi sportivi legitimați la DTO Rally Team au avut o prestație excelentă în Ungaria. În ciuda startului greoi, Badiu a recuperat excelent, încă din a doua zi de concurs, și a obținut inclusiv o victorie pe PS5. Din 16 probe speciale, în 6 a obținut o clasare în Top 3. Cu un timp total de 02:03:06.8, acesta a fost la 3:35.1 în spatele câștigătorului, estonianul Torn Ken (Ford Fiesta Rally 4). Cel mai tânăr echipaj din Campionatul European de Raliuri, cel format din frații Norbert și Francesca Maior, a avut un debut plin de extaz și agonie în Ungaria. Pe probele unde anul trecut au făcut senzație în campionatul intern din țara vecină, cei doi au început excelent și după primele două probe erau pe poziția secundă la ERC3 și ERC3 Junior. Din păcate, pe PS4, o planetară a cedat, iar echipajul de la Napoca Rally Academy a cedat în ziua 2, fiind nevoit să reia raliul abia duminică, în super rally. Din 7 probe desfășurate duminică, frații Maior au fost de 4 ori pe podium, însă nu a fost suficient pentru a recupera handicapul înregistrat ca urmare a penalizării de sâmbătă, astfel că s-au mulțumit doar să ajungă la finiș. Cifrele sunt însă încurajatoare, cu 7 podiumuri în cele 11 probe în care au luat startul. “Prima noastră cursă la Europene a fost incredibilă. Am avut ceva probleme tehnice și am ratat obiectivul, acela de a fi pe podium la final, dar vreau să le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la această participare și la faptul că am beneficiat de o mașină incredibilă”, a spus Norbert Maior la final. Mașina pilotată de Mihnea Mureșan, după ieșirea în decor pe PS6. La acel moment, Mureșan/Pop ocupa prima poziție la Cupa Abarth. La cupa monomarcă Abarth, Mihnea Mureșan și Alina Bianca Pop au condus cursa până pe PS6, atunci când au ieșit în decor, fiind nevoiți să abandoneze. În acel moment, reprezentanții Danny Ungur Racing aveau un avantaj de 12 secunde față de locul doi, cehii Rada Martin și Jugas Jaroslav. Victoria generală i-a revenit norvegianului Andreas Mikkelsen.

 

CE MESAJ A POSTAT MUREȘEANCA BERNADETTE SZOCS, DUPĂ CE A FOST ELIMINATĂ DE LA MONDIALE

Bernadette Szocs (25 de ani) a postat un mesaj după ce a fost eliminată de la Cupa Mondială de tenis de masă de la Weihai. Superba sportivă din Târgu Mureș s-a înclinat după 25 de minute în fața liderului mondial, chinezoaica Meng Chen cu 4-0 (11-6, 11-1, 11-3, 11-7), în optimile de finală ale competiției. “Din păcate, competiția s-a încheiat astăzi pentru mine, dar sunt extrem de fericită pentru performanța mea, dar și pentru că am avut șansa să concurez în #RESTART! Mulțumim ITTF și CTTA pentru oportunitatea uimitoare! Acum este timpul să mă concentrez și să mă antrenez pentru următoarea competiție!”, a postat Bernadette pe Instagram. În grupa preliminară, Bernadette Szocs a fost învinsă cu 4-2 de Hyo-won Suh (Coreea de Sud), dar a trecut cu 4-3 de Dina Meshref (Egipt).

 

A URCAT PE PODIUM ÎN TOPUL GOLGHETERILOR DIN LIGA 1 ȘI VREA LA NAȚIONALĂ: “NORMAL CĂ MĂ GÂNDESC LA ASTA”

Dumitru Cardoso (29 de ani), atacantul de la Gaz Metan, a reușit o dublă în victoria de la Arad, în fața UTA-ei, și visează să evolueze în echipa națională a României. Gaz Metan Mediaș s-a impus în fața celor de la UTA, scor 3-1, și a urcat pe poziția a noua în clasamentul Ligii 1. Căpitanul sibienilor, Dumitru Cardoso, și-a trecut de două ori numele pe lista marcatorilor, ajungând astfel la cota șase în acest sezon. Atacantul l-a egalat pe Elvir Koljic și este depășit doar de Florin Tănase și Dennis Man în topul golgheterilor, fiecare cu câte nouă reușite. Forma bună în care se află, l-a făcut pe Dumitru Cardoso să viseze la un loc în reprezentativa României. Atacantul de la Gaz Metan a recunoscut că speră ca Mirel Rădoi să aibă ochi și pentru el: “Normal că mă gândesc la echipa națională. Poate nu a ajuns momentul, dar muncesc pentru asta!”, a declarat Cardoso la finalul partidei de la Arad. În luna octombrie, fotbalistul născut în Suedia, cu origini românești, a solicitat încetarea raporturilor contractuale cu Gaz Metan, din cauza restanțelor financiare, însă cererea sa a fost respinsă de Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor (CNSL). Dumitru Cardoso este eligibil pentru patru echipe naționale. Poate reprezenta Suedia, țara în care s-a născut, Brazilia, datorită mamei sale, România, tatăl său fiind născut aici, și Italia, datorită cetățeniei dobândite. Cardoso a făcut parte din echipa națională U19 și U20 a Italiei. Atacantul și-a început cariera la Empoli, de unde a fost transferat la Napoli. Pe San Paolo a prins doar 12 jocuri în șapte ani, fiind împrumutat pe rând la Empoli, Ternana, Cittadella, Reggina, Veria, Latina și Nottingham Forest. După o aventură în liga secundă din Spania, Cardoso s-a întors în Peninsulă, la Livorno, de unde a fost transferat de Gaz Metan, în 2019.

 

S-AU TRAS LA SORȚI 16-IMILE DE FINALĂ ALE CUPEI ROMÂNIEI!

Luni, 9 noiembrie, a avut loc, la sediul FRF, tragerea la sorți în vederea stabilirii șaisprezecimilor Cupei României, fază a competiției din care intră și echipele din Liga 1. Iată tabloul complet al “16-imilor”: Farul Constanța - Academica Clinceni; Dinamo București - FC Viitorul Constanța; Turris-Oltul Turnu Măgurele; Sepsi OSK Sfântu Gheorghe Gloria Buzău - FCSB; ACS Hușana Huși - U Cluj; Chindia Târgoviște - AFC Hermannstadt; CSM Politehnica Iași - CFR Cluj; FC Voluntari - Gaz Metan Mediaș; Ceahlăul Piatra Neamț - Petrolul Ploiești; Concordia Chiajna - FC Botoșani; Ripensia Timișoara - Astra Giurgiu; Progresul Spartac București - Universitatea Craiova; Viitorul Pandurii Târgu Jiu - FC Argeș; CSC Sânmartin - Dunărea Călărași; U Craiova 1948 - ASU Politehnica Timișoara și AFK Csíkszereda - UTA Arad. Jocurile se vor disputa la 28 noiembrie (cu excepția partidelor televizate), în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.

 

ȘANSĂ IMPORTANTĂ PENTRU SIMONA HALEP & CO ÎN PERSPECTIVA AUSTRALIAN OPEN

Președintele Federației de Tenis din Australia, Craig Tiley, a anunțat că așteaptă permisiunea Guvernului pentru a organiza și alte competiții în țara sa, în preajma primului turneul de Grand Slam al anului. Competițiile de tradiție găzduite mereu de țara de la Antipozi, la începutul anului, pentru a le da șansa jucătorilor să facă ultimele retușuri în perspectiva regalului de la Melborune, ar putea avea loc la început de 2021, după cum anunță publicația Tennis.com. Astfel, Simona Halep și celelalte sportive din România ar avea șansa să se “încălzească” pentru turneul de la Melbourne. Restricțiile provocate de pandemia de coronavirus au dat peste cap tenisul mondial în 2020, iar anul viitor, cel mai posibil, calendarul sportului alb va fi din nou bulversat. În acest sens, șeful forului australian de tenis a trimis o scrisoare către Guvern, dar și către ATP și WTA, pentru a dezbate posibilitățile organizării altor turnee.

Ce spune oficialul Federației din Australia

“Deocamdată, planul este la forurile internaționale și la Guvern. Depinde ce feedback vor avea jucătorii și felul în care va impacta restul sezonului. Dacă nu vor mai trebui să stea în carantină, jucătorii vor călători liber dintr-un oraș în altul”, a declarat Craig Tiley. Turneele WTA din Australia ar trebui să se desfășoare la Hobart, Adelaide și Brisbane, în timp ce meciurile din ATP Cup ar trebuie să se joace la Sydney, Perth și Brisbane. 18 ianuarie - 31 ianuarie 2021 e perioada în care se desfășoară Australian Open. Simona Halep a fost finalistă în 2018 la Melbourne, turneu câștigat de Caroline Wozniacki.

 

CEI 23 DE JUCĂTORI CONVOCAȚI LA NAȚIONALĂ FOLOSESC, PE DURATA FIECĂRUI CANTONAMENT, 1.800 DE MĂȘTI DE PROTECȚIE COVID

Fiecare jucător al naționalei de fotbal folosește minim șapte măști pe zi, informează FRF.ro. Cei 23 de jucători convocați la echipa națională folosesc, pe durata fiecărui cantonament, 1.800 de măști de protecție COVID, informează frf.ro. Practic, timp de 11 zile, fiecare jucător folosește cel puțin 7 măști pe zi. Purtarea măștii e obligatorie în cantonamentul de la Mogoșoaia, în autocar, hoteluri și în diferite zone ale stadioanelor. Partidele României în noiembrie: 11 noiembrie / România – Belarus (amical) - 19.00, “Ilie Oană” Ploiești; 15 noiembrie / România - Norvegia (Liga Națiunilor) - 21.45, “Arena Națională” București; 18 noiembrie / Irlanda de Nord - România (Liga Națiunilor) - 21.45, Windsor Park Belfast.

 

 

Lasă un comentariu