RECOMANDĂRI PASTORALE PENTRU UN VOT RESPONSABIL ȘI CORECT


Categorie: spiritual
|
14-11-2020
Nr: 219 (7.928)
|
Autor: BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
|

În cuprinsul unei recomandări pastorale, Biserica Ortodoxă Română (BOR) îi îndeamnă pe credincioși să participe la apropiatele alegeri parlamentare, recomandându-le să voteze „corect și responsabil" și să aibă în vedere „realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate". BOR a elaborat zece criterii orientative pentru aprecierea celor care vor face parte din forurile legislative ale statului:

„Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxa Română nu recomandă susținerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci îndeamnă pe toți cetățenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate. În acest sens, pentru aprecierea candidaților la alegerile parlamentare din acest an, recomandă credincioșilor Bisericii noastre următoarele 10 criterii orientative:

I. manifestarea credinței în Dumnezeu și a responsabilității față de comunitate;

II. apărarea libertății religioase și susținerea activităților spirituale și sociale ale Bisericii;

III. respectul pentru persoana umană și promovarea culturii vieții: promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat și femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării; IV. promovarea unei educații naționale integrale, care îmbină cunoașterea intelectuală cu formarea morală și spirituală;

V. apărarea și promovarea sănătății fizice, psihice și morale/spirituale a poporului român;

VI. diminuarea sărăciei, dezvoltarea economică și creșterea demografică a României;

VII. apărarea și promovarea patrimoniului cultural și spiritual național;

VIII. apărarea resurselor naturale, ocrotirea mediului și dezvoltarea agriculturii, ca baze ale responsabilității pentru generațiile prezente și viitoare;

IX. sprijinirea comunităților de români din jurul granițelor și a diasporei române, precum și promovarea de proiecte de încurajare a românilor să revină în România;

X. apărarea și promovarea cu demnitate a intereselor poporului român, pe plan extern și intern. (sursa - arhiepiscopiasucevei.ro)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval