95 DE ANI DE CÂND MIRON CRISTEA A FOST INVESTIT CA PATRIARH AL ROMÂNIEI


Categorie: Istoric
|
18-11-2020
Nr: 221 (7.930)
|
Autor: FLORIN BENGEAN
|

Unul dintre momentele cele mai importante din istoria Bisericii Ortodoxe Române îl constituie înființarea Patriarhiei Române în anul 1925. Născută și dezvoltată odată cu poporul român, Biserica Ortodoxă Română, de-a lungul veacurilor și-a împletit destinele sale cu ale acestuia. Ctitorirea Patriarhiei Române era cinstirea după vrednicie a întregului nostru trecut bisericesc de lupte și de jertfe împotriva împilărilor îndurate de credincioși și de slujitori în decursul veacurilor, din partea celor ce năzuiau să-i abată de la dreapta credință.

Investitura primului Patriarh.

Marea Biserică a Constantinopolului, mama tuturor Bisericilor naționale ortodoxe, potrivit îndreptățirii canonice a fost cea dintâi care a recunoscut vrednicia de Patriarhat în Biserica Ortodoxă Română. Recunoașterea sa a fost transmisă Bisericii noastre în chipul cel mai sărbătoresc. Astfel, o delegație alcătuită din Înalt Prea Sfințitul Ioachim, Mitropolitul Halchedonului, Înalt Prea Sfințitul Ghermanos, Mitropo-litul Sardeonului, însoțită și de marele dragoman al Sfintei Patriarhii, dl. Spiru Constantinidis, a fost trimisă de către Sanctitatea Sa Patriarhul ecumenic Vasilie să aducă Bisericii noastre Tomosul Patriarhal de recunoaștere. Delegația Sfintei Patriarhii a sosit în România venind din Polonia, în ziua de miercuri, 23 septembrie, iar înmânarea Tomosului s-a sorocit pentru                Ziua de Duminică, 27 septembrie. În acest scop, sâmbătă seara, 26 septembrie, s-a săvârșit slujba privegherii în biserica Catedrală a Patriarhiei. Au fost de față, pe lângă Înalții Oaspeți, Patriarhul Miron, Prea Sfințiții membri ai Sfântului Sinod aflați în Capitală, preoții din Capitală și înalți credincioși. De la strană s-a cântat alternativ în limbile română și greacă. A doua zi, duminică, s-a slujit Sfânta Liturghie de către Mitropoliții Ioachim al Halchedonului și Ghermanos al Sardeonului și Arhiereii români Platon și Teofil, însoțiți de tot clerul Patriarhiei. Patriarhul Miron a stat la Sfânta Liturghie în strana arhierească, îmbrăcat în mantie. De față erau în afară de credincioși și preoți și oficialități de stat, domnul ministru al Cultelor - Alexandru Lapedatu, domnul ministru al Instrucțiunii Publice - dr. C. Angelescu, domnul ministru al Poloniei și alți mulți demnitari ai statului. După otpustul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Ioachim al Halchedonului a pășit în mijlocul bisericii și a dat citire unei scrisori de împuternicire a Sanctității Sale Patriarhul ecumenic. Apoi Mitropolitul Ghermanos al Sardeonului a citit Tomosul Sfintei Patriarhii în cadrul căruia a spus printre altele: “Cu căldură felicităm pe Prea Fericirea Voastră pentru noua vrednicie de naltă cinste, care, prin hotărâre unanimă, este recunoscut de către Sfântul și veneratul nostru Sinod (…) Și de acum chiar va fi asentimentul tuturor, pentru ridicarea Bisericii surori din România la vrednicia patriarhală (…) Urmă, deci, ca ridicarea Bisericii surori a României la treapta și înălțimea patriarhală, astfel săvârșită să fie pentru ea punct de plecare spre o nouă și o mai mare prosperitate și întotdeauna de sus să se coboare asupra ei, tot harul și tot darul desăvârșit”. Apoi mitropolitul Ioachim a luat din nou cuvântul și a rostit în limba grecească felicitările Delegațiunii pentru înalta treaptă de care s-a învrednicit Biserica Română și Patriarhul ei, dr. Miron Cristea.

La urmă, Patriarhul Miron a răspuns cu o memorabilă cuvântare în care a spus printre altele: “A fost, desigur, în evoluția dezvoltării țărilor și a națiunilor o necesitate firească, ca Bisericile provinciale naționale și autocefale să fie conduse de o autoritate tot națională, care să nu aducă conflictele păgubitoare pentru acțiunile Bisericii și interesele superioare ale statului și națiunii (…) Numai astfel închegați vom putea cu deplină demnitate lua parte la mișcările creștin-sociale mondiale, arătând confesiunilor fărâmițate cum unitatea de credință nestrămutabilă ce o are Biserica Ortodoxă este absolut necesară pentru a nu devia calea lui Hristos și a nu cădea în greșelile care au provocat sângeroasele și lungile războaie religioase de odinioară și, mai ales, pentru a putea menține legătura cu buciumul credinței Aceluia, care a întemeiat religia iubirii pentru toate popoarele lumii (…) Pe I.P.S. Vostru Patriarh și stăpân Vasilie să-l încredințați de venerațiunea și iubirea drept credinciosului popor român”.

A urmat apoi un șir lung de telegrame de felicitare din partea Patriarhiei ecumenice, a Patriarhiei Ierusalimului, a Patriarhiei Antiohiei, a Patriarhiei Alexandriei, din partea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe, a Arhiepiscopului Ciprului, a Sfântului Sinod al Bisericii Eladei, a Sfântului Sinod al Bisericii Bulgare, din partea Bisericii din Polonia. În ceea ce privește organizarea noii Patriarhii, trebuie menționat faptul că aceasta era formată din 5 mitropolii: Mitropolia Ungrovlahiei, cu cinci eparhii sufragane; Mitropolia Moldovei și Sucevei, cu patru eparhii sufragane; Mitropolia Ardealului, cu cinci eparhii sufragane; Mitropolia Bucovinei, cu două eparhii sufragane; Mitropolia Basarabiei (înființată în 1927), cu două eparhii sufragane. Exista apoi o Episcopie a Armatei cu reședința la Alba Iulia, înființată în 1921. Mai târziu s-au înființat și alte eparhii.

Se împlinesc, așadar, anul acesta (2020) 95 de ani de când se află un patriarh la cârma Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Miron este și rămâne un apostol al realismului românesc și ortodox. Din tinerețile sale, conștiința lui de român și de creștin s-a umplut de aceste două realități. Neamul și Credința, două realități care se contopesc în indivizibila entitate pe care o numim “lege strămoșească”. În această iluminare național-ortodoxă, s-a înălțat spre Dumnezeu conștiința lui și s-a îngemănat profund până la sfârșitul vieții sale cu însuși poporul. Providențial îl numim, fiindcă orice pas pe care l-a făcut în viața sa pământească a fost o apăsare pe pământul nedreptăților, peste care el trebuia să afirme, cu pumnul strâns și cu sufletul neîndurat, dreptatea românească. Numai așa îl văd ochii noștri, în cursul vieții și al muncii sale, ca un prooroc care pășește să străfulgere pe cei nedrepți și să consoleze pe românii însetați de dreptate. Se cuvine, așadar, cu precădere ca întreg poporul român să aducă acestui mare om care a fost Patriarhul Miron Cristea cinstire și laudă și să-i păstreze o vie și pioasă amintire celui care a scris o pagină de aur, atât în istoria poporului român, cât mai ales în istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval