155 DE ANI DE LA MOARTEA LUI ARON PUMNUL, PERSONALITATE ENCICLOPEDICĂ, DASCĂLUL VENERAT DE EMINESCU ŞI FRUNTAŞ AL REVOLUŢIEI DE LA 1848

Distribuie pe:

Personalitate enciclopedică pentru epoca în care a trăit, afirmându-se ca lingvist, istoric, istoric literar, filosof, profesor, publicist, militant politic şi animator al vieţii spirituale a românilor din Bucovina, Aron Pumnul, de la a cărui moarte s-au împlinit, la 12 ianuarie, 155 de ani, merită preţuirea postumă.

Reprezentant al generaţiei paşoptiste transilvănene, lingvist şi istoric al culturii, Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818. Provenind dintr-o familie de ţărani ardeleni, din părţile Făgăraşului, a urmat şcoala primară la Odorhei, de unde, în 1836, trece la liceul din Blaj. Aici i-a avut ca profesori pe George Bariţiu şi Simion Bărnuţiu, care l-au îndrumat spre studiul filosofiei, notează lucrarea „Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900"

(Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1979). Din 1841, timp de doi ani, a fost elev la liceul piarist din Cluj. A primit o bursă de studii din partea Episcopiei din Blaj, urmând, din 1843, cursurile de teologie şi filosofie la colegiul „Sf. Barbara" din Viena. Aici, a organizat societatea studenţească„Românimea cea tânără", cu un program luminist şi naţional, în tradiţia Şcolii ardelene, potrivit volumului „Dicţionarul scriitorilor români" (Ed. Albatros, Bucureşti, 2001).

Având o bună pregătire filosofică (i-a citit pe Aristotel, Spinoza, Voltaire, Rousseau, a tradus „Fizica" lui Fr. Chr. Baumeister), formată mai ales în spiritul kantianismului, Aron Pumnul întors la Blaj, în 1846, a ţinut un curs de filosofie, prelucrând, ca şi Bărnuţiu, prelegerile kantianului W.T. Krug. În publicistică, Aron Pumnul debutase încă din 1845, în „Foaie pentru minte, inimăşi literatură", cu un studiu privitor la ortografia limbii române (Literele corespunzătoare firei limbei rumâneşti şi încă ceva).

În 1847 a fost redactor şi colaborator, cu articole filosofice şi de morală religioasă, la revista lui Timotei Cipariu „Organul luminei", apoi la „Învăţătorul poporului", unde a publicat „Viaţa năciunei române, dulceaţa limbei şi a simţemîntelor ei" (1848).

A participat intens la evenimentele din timpul Revoluţiei Române de la 1848 din Transilvania, influenţând şi acţiunile tinerilor intelectuali români din Blaj, al căror îndrumător spiritual era. A fost membru al comitetului românesc permanent de la Sibiu.

Aron Pumnul a fost urmărit, ulterior, de autorităţi, ajungând la Bucureşti. Aici, Guvernul provizoriu l-a numit comisar de propagandă. Din Bucureşti, după înăbuşirea revoluţiei, s-a refugiat la Iaşi, apoi la Cernăuţi, unde a fost primit cu căldură de istoricul român Eudoxiu Hurmuzachi.

La Cernăuţi, unde a rămas până la sfârşitul vieţii, a devenit unul dintre conducătorii mişcării de renaştere naţională a românilor din Bucovina, continuând, în scris, lupta pentru drepturile românilor. A început imediat colaborarea la revista „Bucovina". Aflat departe de ţinuturile natale, românii din Făgăraş l-au ales senator în consiliul districtual.

În 1849 a devenit primul profesor de limba şi literatura română la liceul german din Cernăuţi. Aici a publicat lucrări de lingvistică („Grammatik der rumänischen Sprache für Mittelschulen", 1864; „Convorbire între un tatăşi-ntre fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti", 1850) şi de istorie literară - „Lepturariu românesc cules den scriptori rumâni" (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), o lucrare valoroasă din punct de vedere documentar, având un caracter preponderent didactic, notează „Dicţionarul scriitorilor români" (Ed. Albatros, Bucureşti, 2001). A scris şi un mic tratat de prozodie „Foarma den afară a poeziei române", privind versificaţia românească.

Ca profesor, a exercitat o imensă influenţă asupra elevilor săi, printre care s-a aflat şi Mihai Eminescu, ce au găsit în Aron Pumnul interpretul de o mare frumuseţe morală, al aspiraţiilor politice, culturale şi naţionale paşoptiste.

 

Lasă un comentariu