DIN LUMEA SPORTULUI

Distribuie pe:

MESSI ȘI-A PUS AVOCAȚII LA TREABĂ. DECIZIA LUATĂ DUPĂ CE S-A AFLAT SALARIUL SĂU REAL DE LA BARCELONA

Atacantul argentinian Lionel Messi a anunțat că va întreprinde acțiuni legale împotriva cotidianului El Mundo, care a publicat duminică cifrele contractului său cu clubul de fotbal Barcelona, informează agenția EFE. Potrivit EFE, avocații atacantului argentinian studiază “implicarea unor surse din interiorul clubului care au avut acces la contract și au dus la scurgerea de informații”. Messi dă în judecată El Mundo, după ce i-a fost dezvăluit contractul de jumătate de miliard de euro cu Barcelona. La rândul său, FC Barcelona a negat categoric orice responsabilitate în publicarea contractului profesionist al lui Lionel Messi și va angaja acțiuni în instanță împotriva El Mundo, a anunțat, duminică, clubul catalan, într-un comunicat dat publicității. De asemenea, cei trei candidați la președinția clubului FC Barcelona, Joan Laporta, Víctor Font și Toni Freixa, și-au manifestat nemulțumirea față de această scurgere de informații și au subliniat rolul major pe care Messi îl are la clubul catalan. Barca îi plătește lui Messi 138,8 milioane euro brut, adică 74,9 milioane euro net pe an, dar câștigă mai mult de pe urma lui. Potrivit unor experți economici, Leo Messi reprezintă o sursă de bogăție pentru club, La Liga și orașul Barcelona. Toți sunt de acord că Messi generează mai mulți bani pentru Barcelona decât cheltuiește clubul cu el. Contractul actual al superstarului argentinian Lionel Messi, cu FC Barcelona, prevede un venit brut de peste 555 milioane euro pentru căpitanul echipei catalane, între noiembrie 2017 și iunie 2021, a anunțat, duminică, cotidianul generalist spaniol El Mundo. Conform El Mundo, acest contract se ridică la 555.237.619 euro brut, pentru patru sezoane, până la expirarea contractului său la data de 30 iunie. Această cifră este suma salariului său fix, a drepturilor de imagine, o serie de prime de mai multe milioane de euro, onorarii și bonusuri care depind de diverse obiective. Fără a lua în calcul drepturile de imagine, anual, Messi a încasat 138,8 milioane euro brut (74,9 milioane net), susține același El Mundo. Respectiv, 380.299 euro brut pe zi (210.297 euro net). Contractul lui Messi cu Barcelona, gros de 30 de pagini, este “cel mai mare contract din istoria sportului” și rămăsese secret până în acest moment, susține cotidianul spaniol. Messi a fost pe punctul de a pleca de la Barcelona în vara lui 2020, dar a fost forțat să rămână de fostul președinte Josep Maria Bartomeu, care apoi a demisionat.

 

PRIMA REACȚIE A SIMONEI HALEP, DUPĂ STARTUL PERFECT DE LA MELBOURNE: E FRUMOS SĂ FIU DIN NOU AICI”

Simona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 1, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe rusoaica Anastasia Potapova, locul 101 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 Gippsland Trophy de la Melbourne. “E frumos să fiu din nou aici. Este un start bun, aveam nevoie de această victorie, pentru că nu am jucat un meci oficial din octombrie și a trecut mult timp. Am vrut să simt terenul, să simt jocul, știam că va fi un meci dificil. Ea lovește foarte puternic mingea și nu a fost ușor, dar am încercat să dau tot ce am mai bun ca să mă calific. Am simțit că terenul și mingile sunt puțin mai rapide, dar întotdeauna este greu să joci împotriva jucătoarelor care lovesc puternic mingea. Toate terenurile par mai rapide când joci împotriva lor. A fost o frumoasă atmosferă, este foarte frumos să văd din nou spectatori că ne încurajează. Vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit. Mi-au lipsit spectatorii anul trecut și este frumos să vezi fani întorși în tribune”, a declarat Halep. Halep va evolua în turul al doilea cu învingătoarea din partida Laura Siegemund (Germania), locul 1 WTA, - Destanee Aiava (Australia), locul 218 WTA, beneficiară a unui wild card.

Din păcate, Simona a fost eliminată din turneu, în sferturile de finală de la Gippsland Trophy, în urma înfrângerii suferite în fața jucătoarei Ecaterina Alexandrova (26 de ani, locul 33 WTA) cu scorul de 2-6, 1-6.

 

DANEMARCA - SUEDIA 26-24! SPECTACOL TOTAL ÎN FINALA CAMPIONATULUI MONDIAL DE HANDBAL

Danemarca este din nou campioană mondială pentru a doua oară la rând. Danezii au avut un adevărat derby scandinav cu Suedia și s-au impus prin valoarea lor superioară, scor 26-24. Suedezii au fost cei care au deschis scorul prin golgheterul Mondialului, Wanne, însă danezii au egalat la 4 și au preluat conducerea. La 7-6 pentru danezi, suedezii au avut 4 ratări la rând, însă la pauză a fost 13-13, după ce și vedeta Mikkel Hansen a contribuit cu o aruncare superbă. Tot un gol spectaculos a reușit și danezul Holm, în partea secundă, cu un efect formidabil. Spectacolul a fost total, iar pe parcursul celei de-a doua părți, danezii au menținut mai mereu diferența de două goluri. Cu 10 minute înainte de final, s-au distanțat la 3, însă momentul culminat a avut loc cu două minute înainte de final, când Suedia a ratat o lovitură de la 7 metri, prin Wanne, când portarul Landin a apărat incredibil. Astfel, în loc să se apropie la un gol, suedezii au mai primit unul. S-a terminat 26-24, după ce Jacobsen a înscris ultimul gol pentru danezi, iar Jacobsen, pentru suedezi. Danemarca - Suedia s-a terminat 26-24, iar danezii bifează al doilea titlu mondial la rând.

Lasă un comentariu