RMN-UL SISTEMULUI MEDICAL ROMÂNESC


Categorie: Comentariu
|
16-02-2021
Nr: 31 (7.988)
|
Autor: ANTONELA DUMITRACHE
|

Imagistică prin rezonanță magnetică este definiția RMN-ului, fiind o investigație de finețe, un plus decisiv pentru diagnostic și tratament. De așa ceva ar avea nevoie sistemul medical românesc, cu toate că, această investigație nu va face decât să aducă la suprafață ceea ce știam deja. E putred. E în metastază... pentru omul de rând, care își plătește lunar contribuțiile de sănătate și pe care, din când în când, îl mai doare câte ceva. În afară de suflet, acela îl doare constant și nu are nevoie de RMN, pentru că, deja cunoaștem diagnosticul sufletului omului de rând.

Deci, ce faci dacă medicul specialist îți dă bilet de trimitere la RMN? Îți aloci timp pentru a începe căutările, telefonic sau chiar deplasându-te la fața locului, la clinicile, policlinicile și spitalele din oraș, pentru a pune fireasca și necesara întrebare: mă puteți programa pentru un RMN? Răspunsul, după 2 ore și 27 de minute de convorbiri telefonice, așteptări, apeluri nepreluate a fost: Ne pare rău... putem să vă program peste 5 luni, nu avem fonduri, nu vă putem promite nimic, sau ca să îți ofere certitudinea inutilități biletului de trimitere ți se răspunde: nu efectuăm această investigație pe bază de bilet de trimitere. Bineînțeles, a existat și varianta răspunsului.... contra cost ar dura 2-3 zile până vă vine rândul, costă între 450 de lei și 600, plus substanța de contrast care mai costă 200-250 de lei, în cazul în care medicul o recomandă. Asta în ideea în care omul primește, după o lună de muncă, 1.600-1.700 de lei în mână, bani care oricum nu-i ajung pentru o viață decentă, ci doar la limită. O investigație medicală care scoate din buzunarul românului 700 de lei, cu toate că el deja plătește câteva sute de lei lunar către stat, este ceva strigător la cer.

Dacă eu, ca și angajat, nu îți prestez serviciile pentru care, la sfârșit de lună, tu, ca și angajator, mă plătești, vei fi mulțumit? Mă vei mai plăti? Ei bine, eu, noi plătim aceste servicii medicale de care ar trebui și am fi îndreptățiți să beneficiem. O să îmi spuneți că nu sunt fonduri. De ce nu sunt fonduri? Angajatorul trage din salariile noastre impozitul către Sănătate și îi virează către stat, altfel este tras la răspundere, deci banii ajung la stat, dar noi nu beneficiem de serviciile medicale de care avem nevoie. Nimeni nu merge la medic din plăcere sau pentru că nu are ce face acasă. Cu cât ne vindecăm mai repede, cu atât randamentul, calitatea, implicarea și starea de bine cu care ar trebui să ne facem meseria, cresc. Nu e destul de bolnav românul? Chiar mai trebuie să îl și lăsăm să sufere când cere ajutor medical profesional? Chiar trebuie și umilit, confirmându-i, încă o dată, dacă mai era nevoie, cât preț se pune pe sănătatea lui ca individ, pe starea de sănătatea a societății? Societatea e construită în sistem piramidal. Dacă baza se clatină, vârful cade. RMN-ul este o investigație costisitoare, dar necesară în anumite boli. Nu le putem cere medicilor să ne ghicească un diagnostic, să meargă pe bâjbâite în speranța că, cu pregătirea lor, cu experiență și cu puțin noroc, vor găsi diagnosticul corect. Medicina este o știință care se bazează pe concret, pe analize, pe cauză și efect. Ca și în cazul multor boli, degeaba tratăm efectul dacă, cauza rămâne. Una dintre cauzele statutului de societate bolnavă pe care îl are societatea românească, rămâne netratarea cauzei care a dus la această îmbolnăvire. Lăsând la o parte faptul că, dragii noștri conducători, Ministerul Sănătății ne refuză un drept constituțional, un drept care, de altfel, este stipulat în fiecare contract de muncă, în 5 luni starea acută poate deveni cronică, sau să apară acel trist... prea târziu.

Cel mai trist este faptul că, atunci când omul înțelege că îi este refuzat dreptul la îngrijire medicală și că nu-și poate permite investigații medicale private, îi este luată și ultima fărâmă de demnitate care i-a mai rămas.

Sănătatea a devenit un lux pe care puțini dintre noi ni-l mai putem permite. Oare și dlui/ei director de bancă, dlui ministru, ministru adjunct, subsecretar de stat, sub ministru sau ministru mai mic, dlui președinte de partid și directorului unei clinici private, i se răspunde: Nu avem fonduri? Oare acești oameni - funcții, pentru că nu mai știm ce îi definește, omul sau funcția, știu că bunăstarea lui și implicit starea lui de sănătate depinde de sănătatea portarului angajat de el, funcționarul care lucrează pentru el, a doamnei de la ghișeu sau, în general, a angajaților lui/ei?

Deci, care ar fi și unde găsim răspunsul la nevoia de ajutor medical al omului de rând? Ajutor pentru care plătim și nu trebuie considerat un favor făcut nouă de către Ministerul Sănătății.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval