ANUL TRECUT, ROMÂNII AU CUMPĂRAT CU PESTE 30% MAI MULTE CĂRȚI


Categorie: Economic
|
17-02-2021
Nr: 32 (7.989)
|
Autor: LUCREȚIA POP
|

Dintr-o statistică realizată de reprezentanții elefant.ro, reiese că vânzările de carte au crescut anul trecut cu mai mult de 30% în comparație cu 2019.

Potrivit sursei citate, pe timp de pandemie, s-au vândut foarte bine cărțile de dezvoltare personală și cele pentru copii.

“Titlurile de dezvoltare personală au luat avânt, fapt care a propulsat câteva dintre volumele din această categorie în topul vânzărilor pe 2020. Astfel, Arta subtilă a nepăsării, a lui Mark Manson, se situează pe primul loc în topul celor mai bine vândute titluri ale unui autor străin, anul trecut.

În top 5 se află Eliberează-ți mintea și trăiește-ți viața, de Gary Jogh Bishop, un alt titlu din categoria pentru dezvoltare personală. Alte două volume din același segment se situează printre primele 10 titluri scrise de autori străni: Inteligența emoțională, ediția a patra - Daniel Goleman, și Arta manipulării - Kevin Dutton.

Top 3 este completat de două cărți de ficțiune: Acolo unde cântă racii, romanul de debut al Deliei Owens, bestseller internațional, situat pe locul secund în clasamentul vânzărilor pe 2020, și Pacienta tăcută, scrisă de Alex Michaelides, volum situat pe poziția a treia a clasamentului.

În vârful clasamentului celor mai populare volume scrise de autori români se situează Te iubesc, orice-ai face!, de Ioana Chicet-Macoveiciuc, volumul fiind urmat de Erus și Valea Recunoștinței, deAlec Blenche și Țup, și Imposibil e doar un cuvânt, de Alex Donovici. Toate cele trei volume sunt din categoria volumelor dedicate copiilor, segment care a cunoscut o creștere deosebită în 2020.

Topul volumelor scrise de autori români este completat de Irina Binder, cu volumul Până la sfârșit, Gaspar Gyorgy, cu volumul Mindfulness urban, Neagu Djuvara - O scurtă istorie ilustrată a românilor, dar și de titluri precum Fizica povestită, volum scris de Cristian Presură sau Isus al meu, cea mai recentă carte scrisă de Gabriel Liiceanu.

Vânzările de carte pe elefant.ro au crescut cu peste 30% în 2020 față de 2019, în condițiile în care piața, per ansamblu, a cunoscut o ușoară scădere. În cazul cărților pentru copii, creșterea a fost puțin mai accelerată, pe fondul închiderii instituțiilor de învățământ pe o perioadă îndelungată și a mutării studiului online, de acasă.

Pentru 2021, ne așteptăm ca tendința de creștere a volumului de carte comandată online să se mențină la un nivel de cel puțin 20-25% față de 2020”, a explicat Adrian Dinu, director comercial carte în cadrul elefant.ro, citat de mediafax.ro.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval