ORA DE VARĂ, ORA DE IARNĂ, ORA PROSTIEI


Categorie: Diverse
|
17-02-2021
Nr: 32 (7.989)
|
Autor: VIOREL CONȚIU
|

ISTORIC

Cel care a ghicit prostia asta fără seamăn a fost Benjamin Franklin, în secolul al VIII-lea. De ce a făcut acest lucru? Fiindcă la acea vreme, iluminatul se făcea cu lămpi de ulei și a studiat modalitatea în care combustibilul poate fi economisit. La 30 aprilie 1916, Germania și Austro-Ungaria sunt primele care introduc “ora de vară”, pentru a economisi cărbunele necesar pentru război, prin ducerea ceasurilor cu o oră înainte, iar înapoierea la orarul niormal a fost pe 30 septembrie. SUA introduce această regulă în luna martie 1918, din același motiv. Puterile Antantei au adoptat și ei sistemul, iar România a introdus ora de vară în 1917. La noi în țară s-a renunțat la acest sistem, dar a fost reintrodus în 1932, la 22 mai, până în 1939, prima duminică din octombrie. Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, și 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, trecerea la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979.

ORA DE VARĂ 2021

Trecerea la ora de vară se va face în noaptea de 27 spre 28 martie 2021, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră, ora 3:00 devenine ora 4:00. În perioada orei de vară, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (față de două ore, la ora de iarnă). Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar urma ca începând din anul 2021 să se renunțe la schimbarea orei de vară și de iarnă în Uniunea Europeană. Statele care decid să mențină permanent ora de vară vor face ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care rămân la ora de iarnă (ora standard), vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.Țările Uniunii Europene trebuia să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcționarea pieței unice.

Propunerea de renunțare la schimbarea orei a apărut în 2018, și ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele țări europene s-au opus. De asemenea, atunci când se schimbă ora, persoanele care au o sensibilitate mai mare a ceasului biologic pot resimți mai intens modificarea. Ele pot avea nevoie de o perioadă mai mare de acomodare, până când se obișnuiesc să se trezească zilnic mai devreme cu o oră. Ministerul Sănătății a susținut, în 2018, ideea ca România să renunțe la ora de vară. Să reținem un aspect foarte clar. Fusurile orare de pe glob au fost întocmite de oameni mult mai pregătiți profesional și mai inteligenți decât cei care, din anumite motive, vor ca populația să se fâțâie înainte și înapoi cu minutarele ceasurilor. Îi invit pe deștepții lumii să se trezească atunci când le cade cu tronc, la fel și la ora de culcare, fără să mai îndrăznească să se joace cu populația pe degetele... de la picioare.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval