ADOPTĂ O ȚARĂ! - “MUNȚII NOȘTRI AUR POARTĂ ...”


Categorie: Editorial
|
24-02-2021
Nr: 37 (7.994)
|
Autor: MARIANA CRISTESCU
|

Despre blestemul aurului din Apuseni - căci este un blestem! - am scris și scriu de ani de zile, atât în presă, cât și în cărțile mele de publicistică.

“Există în România o comună care stă pe o comoară de aur, cea mai mare din Europa, pentru că discutăm despre sute de tone. Dar, așa cum se întâmplă atunci când la mijloc sunt foarte mulți bani, unii oameni vor să scoată bogăția din adâncuri, iar alții se opun. Locul se numește Roșia Montană și îi puteți afla controversata poveste. La Roșia Montană a fost, probabil, cea mai mare densitate de oameni bogați pe metrul pătrat. În goana după aur, oamenii veneau din toată Europa. Acum 100 de ani, în Piața centrală din Roșia Montană era un du-te - vino permanent. Azi, e pustiu. Este cea mai veche așezare atestată documentar din țară și, în plus, stă pe cea mai mare cantitate de aur din Europa.”

Politicienii noștri, iubitori de patrie, voiau să dea unei firme canadiano-române cu acționariat american, zăcămintele de metale rare și prețioase de la Roșia Montană în schimbul locurilor de muncă (praf aruncat în ochi).

Într-o scrisoare primită cu ceva vreme în urmă, se menționa că participația României în această firmă ar fi fost de doar 20%, riscând să ajungă la 0,6%,  în urma ultimei majorări de capital, la care acționarul român nu a putut participa. În plus, statul român trebuia să suporte cheltuielile de întreținere a barajului și a sistemelor de captare, monitorizarea emisiilor de acid cianhidric, pompare și tratare a apei pe o perioadă nedeterminată, estimate la 12 milioane de euro anual. (...)  Statul român ar fi primit 4% redevențe pentru aur și argint. Presa năimită vorbea despre majorarea acestui procent la 6%, ca fiind o negociere reușită, fără să menționeze că, în Africa de Sud, de pildă, redevențele pentru metale prețioase sunt de minimum 20%.

În cele 200 de milioane de tone de minereu care se doreau a fi procesate cu cianuri la Roșia Montană, se estima a fi 1,5 grame de aur pe tona de minereu și 11, 7 grame de argint pe tonă. “Dacă nu vi se pare o exploatare rentabilă, aveți dreptate! - menționau autorii scrisorii. - Motivația pentru acest proiect stă în metalele rare care însoțesc zăcămintele de aur: vanadiu - 2.500 grame pe tonă, arseniu - 5.000 grame pe tonă,  titan - 1.000 grame pe tonă,  molibden - 10 grame pe tonă, nichel - 30 de grame pe tonă, crom - 50 grame pe tonă, cobalt - 30 grame pe tonă, galiu - 300 grame pe tonă, germaniu - 20 grame pe tonă, wolfram etc. Dacă punem aceste resurse în context mondial, epuizarea resurselor de energie și nevoia dezvoltării energiilor regenerabile, a panourilor fotovoltaice și a turbinelor eoliene, descoperim că prima criză cu care se va confrunta lumea nu va fi cea petrolieră, ci a metalelor neferoase. Galiu, spre exemplu, care se găsește la Roșia Montană în cantități de 300 de ori mai mari decât aurul, este folosit în fabricarea panourilor fotovoltaice, iar prețul actual este de 900 de dolari/kg. Utilizarea lui va crește pe măsură ce tehnologiile vor fi perfecționate și rentabilitatea energiei solare va crește cu scumpirea petrolului. 26% din resursele de cupru, extractabil din scoarța Pământului s-au pierdut deja în gropi de gunoi. Închiderea minei de cupru de la Roșia Poieni, pentru a se face loc RMGC, a dus la disponibilizarea a sute de muncitori, de care oficialii Gold Corporation nu își aduc aminte când fac calculele locurilor de muncă. Din anumite informații, în contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcământul.

Roșia Poieni este o exploatare de suprafață de cupru din Munții Apuseni, situată la 90 km nord-vest de Alba Iulia și 7 km la sud de Râul Arieș, în comuna Lupșa. Exploatarea carierei a început în anul 1978, în zona Abrud-Musca-Bucium a Apusenilor, producția de cupru începând în 1983.

Este cel mai mare zăcământ diseminat de cupru și aur din România, rezervele sale reprezentând 65% din totalul cantității de cupru din România. Mina produce minereu din care se pot extrage aproximativ 5.000 de tone de cupru pe an, fiind exploatată de compania de stat Cupru Min.

La Roșia Poieni, în Apuseni, se află 60 la sută din rezerva exploatabilă de cupru a României. După ce ani de zile a funcționat la cota de avarie și a trecut printr-o serie de privatizări eșuate, Cupru Min, compania care exploatează zăcământul, a reușit să-și revină și să se mențină în piață. Gheorghe Chindriș, director Cupru Min Abrud, declara: “Noi am avut o șansă că moții, colegii noștri, s-au încăpățânat, deși au trecut printr-o perioadă destul de grea, prețul era destul de mic, au lucrat luni de zile fără salariu. Au păzit aceste utilaje ca să nu se taie”. (Fragment din emisiunea “România, te iubesc”, Pro Tv, 2018) Peisajul este apocaliptic aici.

În articolul “Roșia Montană - Să dăm cărțile pe față!”, publicat în august 2011, preluat și postat pe internet și de alți colegi interesați de fenomen, printre altele, precizam următoarele: “Străinii caută aur în România pe baza hărților geologice ale lui Ceaușescu. Nicio noutate! Cum nicio noutate nu constituie faptul că, din 2005, România nu mai scoate niciun gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele ar fi «epuizate». Cu toate acestea, opt firme străine au primit licențe de exploatare în zonele «epuizate», zone în care firmele străine «au găsit» metale prețioase, consultând hărțile geologice realizate pe vremea lui Ceaușescu. Încă o dată se dovedește că «dosarul Roșia Montană» este doar vârful aisbergului. Zăcămintele de aur din România, majoritatea situate în «patrulaterul aurului» - adică perimetrul Baia de Criș, Săcărâmb, Zlatna și Baia de Arieș, din Munții Apuseni - dar și în Maramureș, sunt exploatate, cu eficiență, de foarte mult timp. «Pe timpul lui Ceaușescu, se scoteau între 14 și 20 de tone de aur pe an. Dar, după 1990, extracția a scăzut dramatic, iar, în 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus că «sunt epuizate» - a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectări Miniere, omul care a proiectat și realizat mine de aur în «patrulaterul aurului».

Pentru a vă convinge că nimic nu este întâmplător, vă voi relata un eveniment straniu (pentru a folosi un eufemism!) petrecut în anul 2000, când «Banca Națională a refuzat să mai cumpere aur de la minele românești, pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal prețios decât 15 la sută din tot ce înseamnă rezerva valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naționale, au dat, cum era de așteptat, faliment.

Dacă vechile firme românești care se ocupau de metalul prețios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine, care au cerut în concesiune parcele pentru prospecțiunea și exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea «se terminaseră». Cum «nu știe bărbatul ce știe tot satul», potrivit declarațiilor făcute de reprezentanții firmei Gabriel Resources, la Roșia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică aproximativ 250 de tone de metal prețios. De asemenea, firma Carpatian Gold (“aceeași Mărie, cu altă pălărie!”) a găsit, la Mina Bârza, în Munții Zarandului, închisă pentru că «nu mai era rentabilă», un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari! Ștefan Marincea, președintele Institutului Geologic Român, avea să declare că în țara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puțin 54 de miliarde de dolari. «Întâmplător» o fi și faptul că toate firmele străine au mers la «punct ochit - punct lovit», adică au obținut licențe de prospecțiuni și exploatare exact pe zonele cele mai bogate...? Cum se explică? «Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparțin școlii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere și am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam și producții de 40 de kilograme de aur pe tona de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu știu de ce nu-l exploatează direct statul. Pe vremea mea, informațiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine «au găsit» metale prețioase în România, consultând hărțile geologice realizate pe vremea lui Ceaușescu. Acum, statul, prin reprezentanții săi, a știut perfect ce dă în concesie», spunea Dr. ing. Neagu.

 În 1925, în România s-a realizat o bază solidă de date privind toate zăcămintele naționale. În 1968, toate aceste date au fost înregistrate și într-un calculator adus de la americani și instalat într-unul din sediile Întreprinderii de Prospecțiuni și Foraje «Geofizica», în strada Biserica Amzei, din București. În 1971, cei de la prospecțiuni au mai cumpărat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat în alt sediu, în strada Coralilor, din Capitală, unde se găseau și profile geologice realizate în toată țara. Pe baza acestor informații, Ceaușescu făcuse un plan de extracție până în anul 2050. După 1990, în imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului «Adevărul». Ulterior, imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care activa în domeniul prospecțiunilor geologice etc. În fine, în 1992, a izbucnit un scandal în sediul din Coralilor: dispăruseră toate profilele geologice! Una dintre persoanele care au lucrat în institut a spus că prețul vânzării documentației secrete a fost de 10.000 de dolari. Cine o fi fost cumpărătorul? Ghici, ciupercă, sau consultă lista bogaților!”

Zăcămintele din țară au fost cercetate, permanent, de mai multe organisme de specialiști și înregistrate pe «profile», adică secțiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. “Wolframul, mai scump decât aurul și mult mai prețios, greu de găsit, este foarte necesar în industria militară și spațială, iar uraniul în industria nucleară. Și... atenție! “Wolframul se află, în cantități inepuizabile, și în starea cea mai pură (nemaifiind necesare procedee industriale costisitoare de decantare a lui), doar în România. La ROȘIA MONTANĂ”!

Zbaterea de a pune gheara pe minele de aur de la Roșia Montană avea, deci, o miză periculoasă, pe care Exploziv-News și GIS-SSR o dezvăluiau în premieră: “Zăcăminte de wolfram, neexplorate niciodată, se găsesc, însă, în cantități uriașe, și în Munții Retezat (zona Gugu Șureanu, axa care le unește, trecând prin Vârful Peleaga, ca punct de reper. Exact zona în care a căzut, în urmă cu câtva timp, avionul militar israelian - posibil neîntâmplător, în misiune, în acea zonă!) și, înainte de 1989, au fost păzite cu strășnicie, de către Departamentul Zero”.  “Cel care le-a detectat, extrasenzorial, era să-și piardă viața, “în urma unui atentat psihotronic al rușilor, pentru curajul de a dezvălui adevărul, în cadrul unor cursuri speciale, destinate profesioniștilor din serviciile secrete militare ale României. Numele lui este Vasile Rudan, cel care, de altminteri, este și părintele legendarului Departament.”

“Vasile Rudan este cercetător român în domeniul fenomenologiilor de frontieră, care, vreme de trei decenii, a efectuat cercetări experimentale la cererea și sub controlul Armatei Române. Este autorul descoperirii Efectului Rudan - 1965, în structura energetică externă a organismelor vii - un bioidicator extern al funcțiilor fiziologice vitale, detectabil de la distanțe apreciabile. A participat la misiuni speciale, având ca obiect monitorizarea extrasenzorială a unor ținte umane, aflate în teatre de operațiuni militare. În luna iulie 2010, Vasile Rudan a susținut, în București, cursul intensiv teoretic și practic de protecție si autoapărare extrasenzorială. Imediat după terminarea acestui curs, Vasile Rudan a suferit un atac cerebral, în urma căruia i-a fost afectată funcția vorbirii și, multă vreme, nu a mai putut să continue aceste cursuri.

În aceeași zi în care profesorul Rudan era găsit aproape mort în apartamentul său din București (cu câteva zile înainte, el dezvăluise unor apropiați din SRI și DGIA că fusese de două ori amenințat cu moartea de un anume rus, Fonareff, fost ofițer KGB), generalul David H. Petraeus, comandantul forțelor americane din Afganistan, avea aproape aceeași soartă cu a profesorului român. Generalului american i se întâmpla asta deoarece, într-o conferință de presă, afirmase că motivul prezenței NATO în Afganistan nu erau teroriștii, ci uriașele zăcăminte de uraniu pur!

Ca și cum toată această batjocură la adresa românilor nu ar fi destul de mare, ca să dea o față “umană și legală” mizeriei, unii tovarăși au pus la cale un Referendum, în luna decembrie 2012. Numai că Dumnezeu nu doarme!

“Referendumul privind proiectul minier de la Roșia Montană a fost invalidat din cauza prezenței scăzute la urne, de 43,20%” - potrivit Agerpres, citat de Hot News.ro, luni, 10 decembrie 2012. Pentru ca referendumul să fi fost validat, prezența la vot trebuia să fie de jumătate plus unu dintre alegători. Pentru referendum au fost organizate 148 de secții de votare, sumele necesare pentru organizarea și desfășurarea acestuia, peste 300.000 de lei, fiind suportate din bugetul județului. Exploatarea de stat de la Roșia Montană, Roșia Min, a fost închisă în 2007, la câțiva ani după închiderea minelor de la Baia de Arieș și Zlatna.

Săracă țară bogată!

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval