Așteptate cu nerăbdare, florile primăverii ne surprind prin corola alburie, câteodată cu un ușor abur verzui sau vioriu. Preferința pentru astfel de veșminte (pe care noi, oamenii, le îmbrăcăm, de obicei, vara, pentru a ne feri de căldură) le apără de razele prea puternice ale soarelui. Plantele vernale, mai ales din păduri, nu iubesc insolarea. Fiind adaptate la regimul răcoros al începutului de primăvară, când pământul mai păstrează răceala zăpezii abia topite, culoarea lor alburie reflectă cea mai mare parte a radiațiilor și împiedică încălzirea prea puternică a corolei, care ar putea influența negativ procesul de fecundare. Tot funcția termoreglatoare a culorilor ne explică și de ce, din punct de vedere biologic, nu poate exista în natură o floare de un alb pur sau de un negru cărbune. Orice specie are nevoie, în pragul fecundației, de o cantitate de căldură mai mică sau mai mare. Atât starea de răceală, dată de culoarea albă, cât și supraîncălzirea provocată de culoarea neagră împiedică și chiar periclitează desfășurarea proceselor de fecundare.
