DRAGOBETELE/SÂNTIONUL DE PRIMĂVARĂ


Categorie: Cultural
|
27-02-2021
Nr: 40 (7.997)
|
Autor: IULIA GORNEANU
|

Dragobetele se sărbătorea pe 24/ 28 februarie, 1/3 sau 25 martie, îndeosebi în zonele din sudul țării. Este cunoscut și sub numele de Dragomir, Iovan, Sânion de Primăvară sau Năvalnic, pentru că oamenii satelor considerau că primăvara începea de Dragobete, după cum vara își intra în drepturi, de Constantin și Elena, toamna de Ziua Crucii, și iarna, de Sfântul Andrei.

În unele povești, Dragobete apare ca fiu al Babei Dochia, însurat cu sora lui Lăzărică, zeu al vegetației, venerat în Sâmbăta Floriilor. În altele, se spune că ar fi însuși Năvalnicul, personaj folcloric ce năucea mințile fetelor și femeilor. Despre Năvalnic se povestește că ar fi fost pedepsit de Maica Domnului și transformat în planta ce-i poartă numele, folosită la vrăjile de dragoste și descântecele de întors ursitul.

Existența mai multor date de celebrare a Dragobetelui poate fi consecința confuziei apărute odată cu trecerea de la calendarul iulian la cel gregorian, dar și ca urmare a faptului că primăvara se instalează treptat în satele noastre, în funcție de etajul climatic la care sunt situate.

În ultimii 15 ani, Dragobetele a fost resuscitat și reinventat, iar personajul mitologic, ce dă nume sărbătorii, a fost investit cu aura unui zeu năvalnic al dragostei, pentru a putea concura mult mai mediatizata zi a Sfântului Valentin. Chiar dacă avem de-a face, în mare parte, cu un produs de marketing, să încercăm să descoperim cine este tânărul nostru zân, de cât de departe vine și cu ce bagaj cultural.

Numele de Dragobete trimite, fără îndoială, la slavă, provine din derivarea cuvântului “drag-dragul,” rădăcina lexicală proiectând asupra personajului nostru mitologic semnificații erotice, în concordanță cu portretul păstrat în imaginarul popular: “Dragobete e flăcău iubieț și umblă prin păduri, după fetele și femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde și le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureți”.

O altă posibilă etimologie îl trimite pe Dragobete mult mai departe, în timp, să concureze cu străvechii zei ai antichității greco-romane. Ipoteza potrivit căreia numele ar proveni din cuvântul de sorginte, dacă “trago”- țap și “pede” - picioare (în latină pedes), ne ispitește să aruncăm o privire comparativă Lupercaliilor romane, în care bărbați aproape goi alergau pe drum și atingeau femeile cu fâșii din pieile țapilor sacrificați, pentru a le induce fertilitatea. Țapul este simbolul puterii de procreare, al vitalității și fecundității, iar vechile sărbători din prag de primăvară se organizau pentru a provoca înflorirea, încălzirea vremii, explozia de viață, iubirea.

Goana lupercilor pe drumurile Romei amintește de “zburătoritul” tinerilor din ziua de Dragobete. În zorii zilei, tinerii mergeau în pădure să culeagă flori, apoi aprindeau focuri pe dealuri, pentru a ajuta soarele să urce pe cer. După ce petreceau în jurul focului, fetele coborau în fugă, spre sat, urmărite de băieți. Dacă fetei îi era drag “urmăritorul”, se lăsa prinsă și sărutată, ceremonia semnificând, de fapt, “logodna ludică” a celor doi tineri, pe durata întregului an. Romulus Vulcănescu este de părere că obiceiul declarării publice a dragostei, între urmărită și urmăritor, s-a păstrat ca un cult erogen până în sec. XIX.

Astăzi, sărbătoarea se ține pe 24 februarie, suprapunându-se celei bisericești “Întâia și a doua aflare a tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Unii etnologi susțin că sărbătoarea ar avea atât de multe denumiri și date în calendar, tocmai pentru că era celebrată în vechime, cu mare fast, având ghinionul să se piardă în timp, alții că, dimpotrivă, acest lucru denotă faptul că ar fi pătruns la noi abia în sec XIX, pe filieră slavă.

Adevărul, oricare ar fi el, e învins de poveste. Dragobete dezleagă glasul păsărilor, vremea iubirii, a cuibului și înmuguririi, o lume guvernată de “drăgostițe” și de “dragoste”, zâne primăvăratice investite cu puteri magice, care aduc oamenilor o boală ciudată, fără de leac, de care nu scapă nimeni: boala Zburătorului. Și, odată cu ea, o literatură populară pe măsură, fiindcă ....”Nici o boala nu-i mai gre/ Ca boala de dragoste”...

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval