DEMARAREA CAMPANIEI DE PRIMIRE A CERERII UNICE DE PLATĂ ÎN ANUL 2021

Distribuie pe:

Din 1 martie a demarat Campania de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2021. Având în vedere că siguranța în contextul pandemiei Covid- 19 este extrem de importantă pentru instituția noastră, fermierii vor putea să-și înregistreze Cererile Unice de Plată în anul 2021 fără a se prezenta la Centrul județean sau centrele locale APIA, până la data de 15 mai 2021.

Se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafețe de teren în diferite localități sau județe.

Ca în fiecare an, APIA va fi alături de fermieri pe tot parcursul Campaniei și va acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene.

Fermierii își vor actualiza parcelele agricole, elementele ZIE (zone de interes ecologic) și toate informațiile din cerere, prin accesarea aplicației IPA ONLINE din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicație). De asemenea, fermierii trebuie să verifice, împreună cu primăria pe raza căreia dețin terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a terenului și să permită primăriei să transmită la APIA adeverința.

Documente transmise electronic

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziția fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii Unice de Plată și să fie valabile la data depunerii cererii.

Astfel, toate documente care dovedesc că terenul utilizat se află la dispoziția fermierului se transmit electronic pe adresele de e-mail ale Centrului Județean Mureș /centrele locale APIA, se regăsesc la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/centre-judetene-apia.

Responsabilitatea privind legalitatea și valabilitatea documentelor aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz.

Actualizarea datelor în Registrul Național al Exploatațiilor

În cazul în care fermierii dețin animale în exploatație, au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE) (medic veterinar concesionar/asociație/propriile evidențe, dacă sunteți utilizator SNIIA) și să se adreseze Centrului județean/local al APIA în vederea completării declarației sector zootehnic în aplicația dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea IPA Online.

Programarea

Funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii și pentru programarea acestora în vederea semnării Cererii și declarațiilor atașate acesteia. Atragem atenția ca înainte de semnarea Cererii Unice de Plată sector vegetal și zootehnic, să se verifice încă o dată datele înscrise și documentația depusă!

Fonduri europene

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăți/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susținere a producătorilor agricoli, respectiv:

- schema de plată unică pe suprafață (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic;

- măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu și climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020);

- ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal și zootehnic.

Potrivit prevederilor legislației europene și naționale, orice fermier care solicită plăți în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii aferente Campaniei 2021, au obligația să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) și Cerințele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatației, indiferent de mărimea lor (inclusiv pe cele neeligibile și pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producției).

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro și www.pndr.ro.

Lasă un comentariu