SĂNĂTATEA ÎN GREVĂ?

Distribuie pe:

“Dialogul social cu Guvernul nu există, dialogul social este zero. Noi, de câteva luni de zile am făcut tot ce ne permite legea ca mișcări sindicale. Mai mult, eu și colegii lideri sindicali din țară i-am oprit în unele cazuri pe salariați să se revolte și să iasă spontan în fața spitalelor. În momentul în care vom vedea că bugetul este votat în forma actuală, cu aceste restricții pentru sănătate, cu siguranță nu vom mai fi nici noi motivați să oprim astfel de acțiuni spontane. Și atunci cred că va fi un haos în sănătate, care este un domeniu esențial. Nu înțeleg cum Guvernul nu înțelege că Sănătatea (...) în acest an de pandemie ar trebui să fie finanțată corespunzător. (...) Au fost în ultimele luni foarte multe situații în care în special personalul TESA, muncitorii, cei de la RUNOS, economiștii, au vrut să facă acele greve spontane, mișcări de protest spontane, iar noi le-am recomandat să nu se întâmple acest lucru, și nu s-a întâmplat. Dar cât îi putem ține așa? Pentru că dacă sindicatele nu sunt primite la masa negocierilor, atunci oamenii se vor revolta în mod spontan și va fi haos într-un domeniul esențial ca Sănătatea. Și nici noi, sindicaliștii ,nu vom mai fi motivați să-i ținem pe oameni la locul de muncă dacă ei vor să iasă în fața spitalelor”, a afirmat Viorel Hușanu.

Lasă un comentariu