SIMONA HALEP REVINE ÎN ECHIPA DE FED CUP


Categorie: Sport
|
19-03-2021
Nr: 54 (8.011)
|
Autor: SORIN CRĂCIUN
|

România va juca în 16-17 aprilie contra Italiei, în barajul de menținere în grupa mondială a FED Cup, confruntare care va avea un sprijin imens și nesperat până acum, al Simonei Halep. A treia jucătoare a lumii a dezvăluit, în cadrul interviului acordat la emisiunea Așii Tenisului, de la Digi Sport, că vrea să joace luna viitoare în FED Cup, deși anunțase că nu va fi alături de “tricolore” în acest an, pentru a se concentra pe Jocurile Olimpice. Totuși, faptul că nu a evoluat în martie la niciun turneu, pentru că s-a retras de la Doha și Dubai, a convins-o să se răzgândească. “O să încep cu partea în care am declarat anul trecut, în decembrie, că nu o să joc la FED Cup, că am turneu săptămână de săptămână și aș fi vrut să fiu cât se poate de fresh la Jocurile Olimpice. Dar, nejucând luna aceasta deloc, am avut timp să mă odihnesc, să mă recuperez și vreau să spun că o să joc la FED Cup. Mereu am jucat cu sufletul, accidentată, neaccidentată, am jucat. Mă bucur că am șansa să joc din nou, sunt foarte bine să merg acolo și să câștig niște puncte pentru România. Mereu a fost o emoție diferită când am jucat la FED Cup. E diferit, foarte diferit. Și Grand Slam să joci, finală, semifinală, ai emoții, dar la FED Cup e cu totul altceva. Îți dorești să câștigi pentru țara ta, pentru echipă”, a declarat Simona Halep. Confruntarea cu Italia, de la jumătatea lunii aprilie, se va juca la Cluj, care a devenit casa echipei de Fed Cup a României. Totuși, față de ultimele meciuri, Sala Polivalentă nu va putea fi plină, din cauza pandemiei, dar Simona Halep speră, totuși, ca luna viitoare, 30 sau 40% din capacitatea arenei să fie ocupată. “Da, super atmosferă la Cluj, tot publicul este plin de energie, ne transmite să mergem mai departe, chiar dacă nu jucăm la fel de bine pe cât ar trebui. Sper să avem public”, a declarat Simona Halep. Barajul de FED Cup cu Italia va fi primul disputat de echipa României, după despărțirea de Florin Segărceanu, căpitan nejucător în ultima vreme, căruia Monica Niculescu îi va lua locul. Simona Halep (29 de ani, locul 3 WTA) a anunțat că va face parte din echipa României la Billie Jean King Cup, fosta FED Cup.

 

DE CE PARIAZĂ FOTBALIȘTII ROMÂNI

Meciuri trucate, fotbaliști prinși că joacă la pariuri și antrenori care și-au denunțat în direct jucătorii. Fotbalul românesc s-a confruntat cu toate aceste situații, iar “boala” pariurilor nu este nici pe departe eradicată. Marius Ioniță, fundaș legitimat la Gloria Buzău, este ultimul fotbalist român prins că paria pe meciurile propriei echipe. Fosta logodnică a publicat biletele acestuia, după o criză de gelozie. Cazul lui Ioniță pare o picătură într-un ocean. Așa cum spunea ciclistul Benoit Joachim, fost coleg cu Lance Armstrong: “Mulți se dopează, puțini sunt prinși la controlul antidoping”. Cazurile Voduț și Ioniță, doi dintre jucătorii români prinși că au jucat la pariuri, au ieșit la suprafața, după ce fotbaliștii și-au înșelat iubitele. A fost vorba de răzbunare, nimic mai mult. Voduț și Ioniță sunt doar niște ghinioniști, prinși cu mâța-n sac, pentru că numărul celor care încalcă în acest mod regulamentul este, în realitate, mult mai mare. Digi Sport a discutat cu mai mulți fotbaliști din Liga 1 și Liga 2, care au vorbit deschis despre problema jucătorilor care pariază pe meciurile interne. Sub protecția anonimatului, aceștia au explicat cum a apărut acest obicei. “Unii joacă la pariuri de plăcere, alții o fac pentru adrenalină, dar cei mai mulți pariază pentru că au venituri mici. Dacă echipele nu ar întârzia cu plata salariilor, poate că lucrurile s-ar schimba”, a declarat un jucător din Liga 1. Există însă și o altă explicație pentru acest fenomen. “Mulți fotbaliști tineri sunt influențați să joace la pariuri. Echipe sponsorizate de case de pariuri, noi avem case de pariuri pe tricouri ... Jucătorii bătrâni, cu experiență, nu se lasă păcăliți, dar pentru cei tineri există multe tentații, mai ales că au salarii mici”, a declarat un alt fotbalist. Pentru a explica de ce joacă la pariuri, unii dintre jucători oferă cea mai simplă explicație: alții sunt vinovați pentru ce fac ei. Sunt conștienți că încalcă regulamentul, dar afirmă, de exemplu, că reclamele îi fac să mizeze. Chiar dacă își riscă inclusiv carierele! Un fotbalist a oferit o soluție prin care fotbaliștii să nu mai fie tentați să trântească meciuri și, astfel, să câștige bani din pariuri: “Poate să fie scoase din ofertă competițiile interne? Nu știu dacă ar fi posibil. Dar așa nu ai putea să mai pariezi pe meciurile tale. Înțelegem și noi că este greu pentru echipe să găsească sponsori, dar nu cred că trebuie să depindă atât de mult de casele de pariuri”, propune un jucător din Liga 2. Digi Sport a cerut un punct de vedere din partea FRF, după episodul Ioniță. Virgil Pascu, ofițer de integritate al FRF, a vorbit despre acest fenomen al oamenilor din fotbal care joacă la pariuri: “FRF condamnă categoric pariurile în ceea ce îi privește pe toți cei implicați în fenomenul fotbalistic din țara noastră. Așa cum și dumneavoastră ați menționat, această practică este interzisă de regulament. Federația Română de Fotbal a îndemnat, în nenumărate rânduri, cluburile din România, de a informa jucătorii despre acest lucru. În astfel de cazuri, toleranța este zero și jucătorii ar trebui să fie conștienți de gravitatea unor astfel de fapte. Departamentul de Integritate al FRF are o bună colaborare cu instituțiile abilitate ale statului și anchetează, în prezent, mai multe cazuri. În ultimul an de zile, 10 dosare au fost finalizate și predate de Departamentul de Integritate al FRF, trei dintre acestea ajungând la Comisia de Disciplină, iar șapte au fost înaintate autorităților judiciare. De asemenea, au fost efectuate activități de prevenție și educare la loturile naționale, juniori, seniori și senioare, precum și pentru corpul de arbitri”, se arată în răspunsul oferit de FRF.

 

ECHIPELE CALIFICATE ÎN SFERTURILE UCL

Manchester City, Bayern, Chelsea, Liverpool, FC Porto, PSG, Borussia Dortmund și Real Madrid sunt ultimele echipe rămase în competiție. În această săptămână, Chelsea și Bayern au obținut calificarea în sferturile Ligii Campionilor, după ce le-au învins pe Atletico Madrid, respectiv Lazio, și au completat tabloul ultimelor echipe rămase în competiție. Chelsea a învins-o cu 2-0 pe Atletico Madrid, pe Stamford Bridge, prin golurile marcate de Ziyech și Emerson, iar cu 3-0, la general, s-au calificat în faza următoare a competiției. Bayern nu a avut emoții cu Lazio, nici în retur, după 4-1 pe Olimpico din Roma. Bavarezii au câștigat fără emoții, scor 2-1, într-un meci în care Ștefan Radu a fost integralist la oaspeți. Real Madrid a învins Atalanta cu 3-1 și s-a calificat, scor general 4-1, în sferturile de finală ale Champions League. Manchester City s-a calificat în sferturile UEFA Champions League, după un dublu succes cu 2-0 în fața Borussiei Monchengladbach, ambele manșe disputându-se la Budapesta. Tragerea la sorți pentru sferturile Champions League va avea loc vineri.

 

VOLEI ALBA BLAJ NU A AVUT REACȚIE ÎN FAȚA TURCOAICELOR DE LA YASILYURT ISTANBUL

Miercuri, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureș, campioana României, Volei Alba Blaj, nu a avut nicio șansă în prima manșă a finalei Challenge Cup, în fața celor de la Yesilyurt Istanbul, la care a strălucit românca Alexia Căruțașu. În niciun set, campioana României nu s-a putut ține de echipa care pornea, totuși, cu șansa a doua, locul 8 în campionatul Turciei! Scorul final a fost 0-3 (12-25, 18-25, 16-25). Singura bucurie a finalei de la Târgu-Mureș vine dinspre tabăra turcoaicelor, la care a strălucit, încă o dată, briliantul voleiului românesc. Alexia Căruțașu a reușit pentru Yesilyurt 11 puncte, fiind folosită pe toată durata întâlnirii. Ioana Baciu, cu 12 puncte, a fost principala realizatoare a Blajului, dar niciuna dintre componentele campioanei României nu s-a ridicat la valoarea unei finale de cupă europeană. Partida retur se va juca la Istanbul, pe 24 martie, dar e greu de crezut că se mai poate schimba ceva, Yesilyurt fiind neînvinsă în ediția actuală a Challenge Cup.

 

JOAN LAPORTA, NOUL PREȘEDINTE AL BARCELONEI, MESAJ DIRECT PENTRU KOEMAN: ASTA VREM SĂ VEDEM”

Joan Laporta a fost prezentat ca noul președinte al celor de la FC Barcelona, în cadrul unei ceremonii susținute chiar pe Camp Nou. Printre declarațiile sale, Laporta a avut un mesaj direct pentru actualul antrenor al catalanilor, Ronald Koeman. Chiar dacă echipa nu este pe primul loc în La Liga și a fost eliminată de PSG din Liga Campionilor, olandezul beneficiază în continuare de încrederea conducerii. “Ronald, știi că ai încrederea noii conduceri. Ce vrem noi să vedem este că echipa progresează și suntem foarte fericiți și foarte încrezători că aceasta va continua să crească”, a spus Laporta, citat de Mundo Deportivo. Acest mesaj vine după ce presa spaniolă a scris că Julian Nagelsmann, antrenorul lui Leipzig, dar și Mikel Arteta de la Arsenal, ar fi pe lista lui Laporta pentru a-l înlocui pe Koeman, notează sursa citată. Barcelona este la patru puncte de liderul Atletico Madrid, în campionat, cu 11 etape înainte de finalul sezonului. Real Madrid completează podiumul, cu 57 de puncte. Catalanii sunt calificați și în finala Cupei Spaniei, unde vor întâlni Athletic Bilbao.

 

SERGIU HANCA ESTE CONVINS! SUPORTERII NU POT ȚINE SINGURI UN CLUB CA DINAMO. CUPA POATE FI SALVAREA!”

Târgumureșeanul Sergiu Hanca (28 de ani), jucătorul celor de la KS Cracovia, deplânge situația în care a ajuns fosta sa echipă, Dinamo. Internaționalul român nu crede că fanii vor putea susține gruparea din Ștefan cel Mare, până la final. “Le țin pumnii, m-aș bucura pentru foștii mei colegi. Trebuie să fie un club stabil. Acum, Dinamo trăiește doar din banii fanilor, e extraordinar ce fac ei, dar nu se poate ține așa la nesfârșit. Vor avea nevoie de un investitor puternic. Doar așa se pot face lucruri mărețe”, a spus Hanca, la Liga Digi Sport. Chestionat dacă este convins că Gigi Mulțescu va reuși să salveze clubul, la a 5-a revenire, Hanca a replicat. “Din păcate, sunt în al doilea sezon consecutiv în playout, dar sunt consecințe de-a lungul anilor. Cei care sunt acum, acolo, trebuie să tragă mai tare. A 5-a oară sper fie cu noroc. El mereu a fost mantaua de vreme rea. Îmi doresc să câștige Cupa, e posibil, și în campionat să termine cât mai sus. Prin câștigarea unui trofeu, vor putea atrage mai mulți sponsori”, a mai spus Hanca.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval