RAȚIUNEA, COLIBA ȘI... LEGEA


Categorie: spiritual
|
20-03-2021
Nr: 55 (8.012)
|
Autor: PĂRINTELE ILIE
|

* “Legea domnului nostru, Iisus Hristos, nu trebuie discutată, ci aplicată, căci numai așa o vei putea înțelege”.

Sterie Diamandi (1897-1981), scriitor, profesor aromân.

În anul 1924 este profesor la Roman, unde-l are ca elev pe viitorul patriarh al B.O.R., Iustin Moisescu. În opinia academicianului Răzvan Teodorescu, Sterie Diamandi a fost un autor prolific și informat. A scris multe cărți și studii, printre care “Oameni și aspecte din viața aromânilor” și “Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului”.

***

* “În coliba întunecată /Din carne și os lucrată /A intrat HRISOS deodată. /Coliba cum l-a primit /S-a făcut cer strălucit /Pe bolta de mărgărint. /Iar în ea Soare și Stele /Cu arhangheli printre ele, /În mijloc cu tron luminos, /Și pe el, Domnul Hristos, /Care mult se bucura, Duhul Sfânt s-alătura /Și acolo rămânea /Și acum și pururea”.

Vasile Voiculescu (1884-1963), scriitor, poet, prozator, dramaturg, medic român, membru titular al Academiei de Științe din România. Începuturile poetice au stat sub influența poeziei lui Vasile Alecsandri, Alex. Vlahuță, George Coșbuc. A fost timp de patru ani deținut politic (lotul Rugului Aprins) în închisorile comuniste, unde s-a îmbolnăvit de cancer, murind acasă, la București, în anul 1963.

***

* “Există o lege eternă, altfel spus, rațiune a lui Dumnezeu, care guvernează întregul univers”.

Toma d'Aquino (1225-1274), filosof, doctor al Bisericii, teolog, călugăr dominican. A fost al șaptelea fiu al contelui Landulf din marea casă feudală Aquino. A studiat la Universitatea de la Napoli cele șapte arte liberale ale gramaticii, logicii, retoricii, aritmeticii, geometriei, muzicii și astronomiei. În anul 1256 a primit titlul de Magistru, iar în 1259 pleacă la studii pentru șase ani în Italia. A fost luat în slujba lui Papa Urban al IV-lea ca scriitor și savant.

P.S. Lew Tolstoi (1828-1910), scriitor rus, unul dintre cei mai mari reprezentanți ai literaturii universale: “Dragostea de patrie nu este o noțiune abstractă, ci o forță spirituală reală care cere organizare, cultură, devotament, cinste și moralitate”.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval