FILE DE ISTORIE LOCALĂ (VIII) NĂNDRENII ȘI RĂSCOALA LUI HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN


Categorie: Istoric
|
30-03-2021
Nr: 61 (8.018)
|
Autor: ILIE RAD
|

Pentru a înțelege cauzele răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, este ilustrativ un fragment din memoriul generalului Preiss, comandantul armatei habsburgice din Transilvania, din 31 decembrie 1775, despre starea românilor din Principat: “De fapt, supusul transilvănean sau iobagul este, în ce privește starea sa, cel mai nenorocit țăran ce poate fi găsit pe lume. În afară de viața sa, pe care și-o ține cu sudoare și în cea mai neagră mizerie, nu are nimic ce să-i aparțină personal. El poate fi privit ca un adevărat sclav al domnului sau pământesc. În afară de robotele nesfârșite, pe care trebuie să le presteze cu vitele sau cu palmele săptămâni de-a rândul, trebuie să facă și alte servicii, fără cea mai mică retribuție, ba uneori fără nicio hrană. Dacă domnul său lipsește, stă în capitală sau altundeva, trebuie să-i strângă victualii (provizii de alimente, n. I.R.) pe șase, opt sau mai multe zile, să-și ruineze vitele, carul, să-și neglijeze mica sa economie de acasă, să lase totul baltă. La cea mai mică abatere este aruncat de domnul său în așa-numita temniță, care nu e decât o scobitură sub pământ, întunecoasă și respingătoare, de unde nu mai vede lumina zilei până la eliberarea sa, care se întâmplă foarte târziu. Pus în libertate, nu-și duce viața mai bine decât o vită. Cu un cuvânt, necazurile și poverile impuse supușilor de domnii lor pământești sânt fără sfârșit, iar excesele la care sânt supuși [sânt] pur și simplu de necrezut.” (Cf. David Prodan, Răscoala lui Horea, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979, p. 14).

Această descriere nu constituie opinia personală doar a generalului Preiss, fiindcă ea a fost elaborată în cancelaria acestuia, deci avea calitatea de document oficial.

“Robota iobăgească - scrie și David Prodan -, de la o zi pe săptămână, la cât o legiferaseră, din pedeapsă pentru țăranii răsculați, legiuirile din 1514 (răscoala lui Gheorghe Doja, n. I.R.), sub regimul nobilar al Principatului a ajuns treptat la o gravitate particulară, 3-5 și mai multe zile, la toate zilele săptămânii, cu vitele sau cu palmele, cu plugul, cu carul, cu uneltele proprii. În genere e nelimitată, «de toate zilele», «după poruncă», implicând uneori și alți membri ai familiei iobagului.” (David Prodan, op. cit., vol. I, p 597)

În fața unor situații atât de dramatice, mulți țărani se refugiau în Moldova sau Țara Românească, iar alții luau calea codrului, devenind haiduci, deși știau că, dacă vor fi prinși, vor fi spânzurați sau trași în țeapă.

Pretextul răscoalei a fost un ordin al împăratului Iosif al II-lea, din vara anului 1784, care prevedea posibilitatea iobagilor de a se înscrie în regimentele de graniță ale imperiului și a scăpa astfel de iobăgie, care ajunsese la cote insuportabile. Iobagii înrolați urmau să primească arme, să nu mai facă slujbe iobăgești, iar pământurile și casele pe care le aveau în folosință să devină ale lor. Înscrierea se făcea la Bălgrad (Alba Iulia), iar numărul celor care doreau să devină militari, pentru a scăpa de iobăgie a depășit așteptările autorităților. În cele din urmă, guvernatorul Transilvaniei, Samuel von Bruckenthal, a anulat conscripția, sub presiunea nobililor maghiari, care își vedeau amenințate privilegiile de clasă, ceea ce i-a nemulțumit și mai mult pe țărani.

Se pare că zona în care se află satul Nandra era mai liniștită, în comparație cu altele, sau cel puțin față de epicentrul răcoalei, care se găsea în Munții Apuseni. Iată o relatare dintr-un raport al unui comisar oficial: “Despre satele Cuci, Orosia, Bichiș, Iștihaza, Nandra, Cecălaca, Botez, Ozd, Găbud, din comitatul Alba, comisarul cercului raportează, la 29 noiembrie, comitatului că, citindu-li-se porunca Guvernului, s-au arătat ascultători (n. I.R.), au promis și s-au obligat chiar că, și dacă ar pătrunde până la ei acei tâlhari ticăloși, nu numai că nu s-ar da cu ei, dar li s-ar împotrivi cu toată puterea și pe cei care-i vor prinde numaidecât îi vor da pe mâinile dregătorilor comitatului, declarație pe care a și cerut să fie semnată de popii români. Cei din Gâmbuț, Petrilaca și Sâniacob, însă, s-au arătat recalcitranți. După ce li s-a citit patenta Guvernului, din 23 noiembrie, întrebându-i, ca să poată adeveri, au cutezat să răspundă că ei porunca împăratului Iosif o împlinesc și de acum încolo, cum au împlinit-o și până acum,

dar la aceasta de acum, venind numai de la Guvern, nu răspund nimic și nici nu îngăduie să se scrie vreo adeverire. Din ceea ce a văzut că sânt aproape gata de rău.” (David Prodan, op. cit., vol. I, p 597).

Numele Nandra este citat de 19 ori în cartea lui David Prodan, dar cele mai multe “intrări” se referă la persoane care purtau acest nume (Ștefan Nandra, Isac Nandra, Moise Nandra, Gheorghe Nandra), o singură dată referindu-se la satul ca atare.

Peste 64 de ani, în timpul Revoluției de la 1848, năndrenii nu vor mai sta cuminți în satul lor, participând activ la revoluție, unii dintre ei plătind cu viața dorința de libertate și dreptate.

În fotografie: Execuția unor haiduci, în 1617, în Transilvania (Kunsthistorisches Museum, Viena).

Episodul următor: Tributul de sânge, plătit de năndreni, în Revoluția de la 1848-1849.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval