LANȚUL SLĂBICIUNILOR ȘI PATRIOTISMUL


Categorie: Editorial
|
03-04-2021
Nr: 65 (8.022)
|
Autor: VASILE BOTA
|

Timp de peste trei decenii, am scris despre agricultura județului Mureș în cotidianul “Cuvântul liber”, în calitate de redactor de specialitate, după ce, ani îndelungați, am colaborat la ziarul “Steaua Roșie”, tot cu subiecte din agricultură. În 1990, regretatul, vrednic de pomenire, poetul, publicistul și omul politic, Lazăr Lădariu, m-a invitat să vin în colectivul ziarului. Am venit cu plăcere, mai ales că domnia sa mi-a fost mentor timp de peste zece ani. Am intrat într-un colectiv de profesioniști, fiecare dintre ei axat pe un anumit domeniu. La un moment dat, ziarul nostru era cotat printre cele mai bune cotidiene locale din Transilvania. Pe felia mea de activitate, am fost martorul distrugerii unor sectoare din agricultura mureșeană. Mărturiile le-am adunat în trei cărți, trei volume “Cronicar în tranziție”,cu gândul să las în urma mea un document istoric despre o tranziție de la perioada socialistă la un capitalism sălbatic , de cumetrie. Din fericire, acum, când privesc în urmă, constat că totul este deșertăciune și goană după vânt, după vorba sfântă a Înțeleptului Solomon. Am încercat, de foarte multe ori, să prezint portrete ale unor specialiști sau diverși întreprinzători mureșeni, posibile modele privind reușita în viața profesională, socială și politică. Am văzut atât de multă bogăție în județul Mureș, risipită dintr-o prostie omenească, să-mi fie iertată expresia, fiindcă avem în județ cei mai valoroși specialiști agricoli din țară. Cine poartă vina pentru distrugerile și lichidarea unor obiective agroindustriale capabile să asigure hrană pentru tot neamul românesc? Cine poartă vina pentru lichidarea unei categorii profesionale: tractoriști, maiștri mecanici, legumicultori, pomicultori, viticultori, ingineri și economiști agricoli? Oare cine este vinovat că am ajuns să ne hrănim cu mâncare din import, procurată prin lanțuri comerciale aflate în proprietatea străinilor? Societatea românească s-a startificat în două categorii. Săracii, care trăiesc de la o pensie la alta, și bogații, buieci, dedați la divorțuri, destrăbălări, călătorii prin țări exotice, droguri, copii făcuți la beție, cu grave probleme de integrare. Practic, clasa de mijloc este extrem de subțire sau inexistentă. Se pare că vinovați suntem noi, toți. Fiind îmbătați de libertinajul democrației, am uitat de tradiții, de bunul simț țărănesc și am votat cu ochii închiși. Lumea iese în stradă, cu proteste împotriva politicienilor. Se uită că acești conducători au fost aleși de noi, ei nu sunt marțieni, sunt din rândul bravului popor român. Iarăși și iarăși îmi cer iertare pentru niște cuvinte considerate, de unii patrioți, jignitoare la adresa românilor. Filozoful Petre Țuțea spunea, la un moment dat: “Îmi pare rău că am făcut atâția ani de pușcărie pentru un popor de idioți”!

Nu mă înjurați, stimați cititori! Știu că nu am dreptul să-mi hulesc neamul. Este rușinos. Vreau doar să semnalez unele greșeli petrecute în societatea noastră, cu speranța că acestea nu se vor mai repeta, că după 30 de ani de libertate am devenit sau putem deveni mai înțelepți.

Mai zilele trecute, într-o discuție cu un specialist agricol de marcă, T.S, l-am întrebat cum a reușit să transforme o fostă CAP, dintr-o zonă săracă, într-o unitate performantă. Mi-a răspuns că a reușit prin cultura plantelor tehnice , tutun și in, să realizeze venituri remarcabile. Multe zile m-au obsedat cele afirmate de inginerul T.S - o adevărată enciclopedie. M-am dus la Ghindari, unde, în regimul socialist, funcționa o topitorie de in, și la Luduș, unde e existat topitoria de cânepă. La Albești a fost o topitorie de cânepă, n-am mai ajuns. Aminteam despre bogățiile județului Mureș, risipite, vreau să spun că, prin anii 1993-1994, am fost la Ghindari și am scris un reportaj despre un ing. Vas István, directorul topitoriei, care ne-a prezentat preocupările domniei sale pentru salvarea acestei unități. Pe vremea aceea, aveau contracte cu producătorii din zonele mai reci din județ, unde se cultiva in. Foarte optimist, inginerul Vas István mi-a prezentat o instalație modernă pentru obținerea uleiului de in, parcă acum văd un bazin mare, plin cu ulei de in, materie primă pentru industria mobilei, dar și farmaceutică. Topitoria producea fibră de in, extrem de căutată pe piața textilă internă și externă. La un moment dat, din lipsa materiei prime, unitatea s-a închis și a fost vândută. Astăzi este o ruină, iar noi cumpărăm sticluța cu ulei de in de la Plafar, iar renumitele cămăși de in nu se mai fabrică la Sighișoara și Târnăveni. La fel, la Luduș, unde se prelucra cânepa, fabrica a fost falimentată, apoi vândută. Medicina modernă recomandă ulei de cânepă în tratamentul diabetului și extracte de plante folosite în bolile cancerului. Toate vin din import. Lanțul slăbiciunilor, pornit de la producător, procesator, industria textilă, farmaceutică, comerțul intern și extern s-a rupt, dintr-o prostie, iar impactul asupra cetățeanului, provocat prin lipsa de resurse financiare, șomaj, sărăcie este dramatic. Nici în douăzeci de ani nu se va repara nebunia distrugerilor. La prima vedere, lanțul slăbiciunilor, cu zale din in și cânepă, pare unul lipsit de importanță, dar, dacă intrăm puțin în pro-funzimea impactului, constatăm cât este de păguboasă ruperea lui.

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval