Prevenirea Si combaterea traficului de fiinte umane


Categorie: Diverse
|
15-10-2008
Nr: 191
|
Autor: Letitia Bota
|
Sambata, 18 octombrie, este Ziua Europeana de Lupta Impotriva Traficului de Fiinte Umane, a carei desemnare reprezinta un pas important al Comisiei Europene in actiunile de prevenire si combatere a acestui fenomen. Celebrarea sa are drept scop sensibilizarea publicului larg asupra fenomenului care, prin incalcarea grava a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, distruge familii si comunitati din intreaga lume.

Pentru marcarea acestui eveniment, Centrul Regional Targu-Mures, in colaborare cu politisti de proximitate si din cadrul Compartimentului Prevenirea Criminalitatii si voluntari, in zilele de 17 si 18 octombrie, intre orele 10-14, vor desfasura activitati de informare a populatiei prin distribuirea de pliante in municipiul Targu-Mures: Piata Trandafirilor, zona Ceasului Floral _ in 17 octombrie, si in parcarea din fata magazinului Real - in 18 octombrie.

Centrul Regional Targu-Mures

Din luna mai a anului 2007 este operational Centrul Regional Targu-Mures si functioneaza in cladirea Institutiei Prefectului, fiind coordonat de consilier Cenean Ioan. In cadrul sau isi desfasoara activitatea un consilier, un psiholog si un asistent social, care asigura preluarea victimelor si referirea lor catre structurile sau organizatiile specializate, publice sau private, in vederea furnizarii asistentei necesare: psihologice, sociale, medicale si juridice.

Centrul Regional monitorizeaza aplicarea la nivel local a prevederilor Planului National de Actiune aprobat prin H.G. nr. 982/2008 si faciliteaza comunicarea locala si regionala intre structurile implicate. In acest sens, la nivel judetean s-a constituit o echipa interinstitutionala formata din reprezentanti ai institutiilor cu atributii in domeniul prevenirii, combaterii traficului si asistentei acordate victimelor, care se intalneste periodic la sediul Consiliului Judetean sub directa coordonare a reprezentatului acestei institutii si a raportorului judetean desemnat de Institutia Prefectului.

In prezent, Centrul Regional are in monitorizare un numar de 165 victime ale traficului de persoane, din care 149 din judetul Mures si 16 din judetul Harghita. Din totalul de 165 victime, 89 sunt barbati, 76 femei, iar dupa tipul de exploatare se constata ca 118 persoane au fost exploatate prin munca (constructii, agricultura, activitati hoteliere), 35 persoane au fost

obligate la practicarea prostitutiei (din care 4 minori) si 12 au fost obligate la cersetorie. Principalele tari de destinatie au fost: Cehia, Italia, Germania, Polonia, Spania, Grecia si Olanda. A scazut numarul victimelor

Datorita campaniilor de prevenire organizate de Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane si a activitatilor preventive organizate de Centrul Regional Targu-Mures, in colaborare cu partenerii locali, in anul 2008 numarul victimelor este in scadere. In prezent sunt in derulare campaniile de prevenire: Campania impotriva exploatarii sexuale a copiilor, Campania impotriva exploatarii prin munca fortata in Cehia, Reducerea numarului de victime din Romania si Bulgaria exploatate in Spania si Italia.

In acest an, Centrul Regional Targu-Mures, in colaborare cu Compartimentul de Prevenire a Criminalitatii, si politisti de proximitate din cadrul Inspectoratelor de Politie ale judetelor Mures si Harghita au desfasurat mai multe activitati de prevenire si au distribuit pliante in toate localitatile urbane si rurale pentru a sensibiliza populatia cu privire la riscurile asociate traficului de persoane si intarirea capacitatii de autoprotectie la amenintarile acestui fenomen.

Linie telefonica gratuita

Pentru a veni in sprijinul cetatenilor, Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane a pus la dispozitie linia telefonica gratuita in reteaua Romtelecom _ Help Line - 0 800 800 678.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval