Sarbatoarea vinului Si a artei meSteSugareSti, in opinia unui vizitator


Categorie: Social
|
20-10-2008
Nr: 194
|
Autor: VIOREL CONTIU
|
Dupa cum s-a anuntat de mai multe ori in presa, in perioada 10-12 octombrie, Cetatea Medievala din Targu-Mures a gazduit cea de-a 8-a editie a "Sarbatorii Vinului si a Artei Mestesugaresti", manifestare complexa, de amploare, organizata de Primaria municipiului resedinta de judet. Ideea este generoasa si e bine ca aceste manifestari nu s-au limitat la "un foc de paie". Timpul a fost si el generos cu organizatorii, in acest an, avand ca rezultat o participare masiva de oameni. Daca e sa ne referim la exponatele mestesugarilor, marea lor majoritate puteau fi catalogate cu usurinta ca uimitoare, prin maiestria cu care sunt ele lucrate, ingloband talent, fantezie, rafinament, devotament si multe alte calitati. Poate ca nu intamplator au participat la manifestare nu doar mestesugari din judet, si din tara, ci chiar si din strainatate. Daca mestesugarii prin lucrarile lor au spart bariera si au "izbit" in arta, este meritul lor. In aceasta idee, nu poate fi lipsita de interes opinia unui participant la manifestarea expozitionala prin produse de sticlarie, Grigore Nicusan, Targu-Mures, artist plastic: "Este foarte reusita manifestarea si, ca dovada, sunt foarte multi vizitatori si cumparatori. Este un foarte bun prilej pentru oricine, nu doar sa-si petreaca timpul in mod placut, dar poate si sa-si cumpere obiecte de artizanat, unicate in multe cazuri. Ar trebui totusi imbunatatit ceva aici. In opinia mea, la o expozitie cu vanzare a produselor de arta mestesugareasca, in spatele fiecarui stand ar trebui sa fie montat un panou cu imagini inregistrate in legatura cu modul si etapele de lucru ale celor expuse. In acest fel, cumparatorul va avea o cu totul alta impresie despre o meserie sau despre obiectul pe care doreste sa-l cumpere". Sa admitem ca are dreptate. Mestesugarul este in al doilea rand comerciant, iar relatia sa cu cumparatorul este diferita, deoarece el este autorul obiectului expus la vanzare. Este un obiect pe care l-a gandit, apoi

l-a lucrat, pana cand l-a adus la forma si culoarea pe care si le-a dorit. Sa avem in vedere si larga participare a cantaretilor, formatiilor vocal-instrumentale, a ansamblurilor folclorice, care prin performantele lor artistice au constituit in egala masura un alt punct de atractie. La fel de atragatoare a fost pentru targumureseni si oferta comerciala, deoarece aveai de ales la tot pasul din puzderia de mici, frigarui, cotlet, carnati si multe altele, nerecomandate intr-o cura de slabire. Oferta de bauturi a fost si ea pe masura, la alegere din podgorii, vinuri albe sau rosii, seci, demiseci, must, bere, racoritoare si altele. Am aflat date interesante in legatura cu tonele de alimente consumate in cele trei zile de catre targumureseni. Se cuvine sa fac totusi precizarea ca cele de pana acum si urmatoarele nu au fost consemnate in ideea participarii la manifestare ca jurnalist, ci o consecinta a unor nereguli de care m-am izbit, ca oricare vizitator la aceasta sarbatoare. Este regretabil cand organizatorul se straduieste ca o manifestare sa se desfasoare la un standard cat mai ridicat, dar dintre participanti se desprinde un segment care compromite reusita. Impresia beneficiarilor poate fi umbrita si se rasfrange si asupra organizatorilor. Pentru editiile urmatoare, sper sa se aiba in vedere si cele ce urmeaza. In seara zilei de vineri, prima zi a sarbatorii din Cetate, oferta de vinuri aflata la discretie a fost vizibila. La fel si preturile afisate pe etichete: vin rosu, vin alb la pahar, 200 ml, pret 2 lei, un litru, 10 lei. Am incercat un vin rosu la pahar, conform afisului, demisec de la podgoriile Recas, pretul 2 lei. Vestea proasta dupa prima incercare este calitatea slaba a vinului, iar paharul de unica folosinta a avut capacitatea de 100 ml, cu putin mai mare decat cel in care se serveste cafeaua. Sa evitam speculatiile conform carora, dupa mai multe incercari, paharul pare din ce in ce mai mic. Urmatoarea incercare a savarsit-o o persoana care ma insotea, cumparand un pahar, conform pretului afisat, cu must, 200 ml, la 1 leu. Mustul, afirma el, era aproape fara gust, iar problema capacitatii paharului se repeta si aici. Dar insistenta da mereu rezultate multumitoare, deci insotitorul meu cumpara de la aceeasi sursa un litru de vin alb. Mai precis, doar il plateste cu suma de 10 lei, deoarece primeste un flacon de 750 ml plin. Evident, cere explicatii, deoarece a achitat suma pentru un litru. Primeste lamuriri: diferenta de 250 ml de vin pe care a platit-o, dar n-a primit-o, reprezinta contravaloarea flaconului de plastic. Insotitorul meu a plecat multumit cu flaconul de vin. In ziua de duminica, ultima zi a manifestarii, am savarsit alte incercari menite sa-mi lumineze temeinic impresia. Am cumparat de la un cort un flacon de apa minerala de 0,5 litri la pret de 3 lei, apoi am trait o experienta unica incercand o portie de gulas sarbesc. Ineditul gulasului consumat consta in faptul ca a fost preparat fara cartofi, iar in loc de carne, copite de porc. Pentru a desavarsi reteta, compozitia a fost arsa si s-a impregnat gustul si mirosul aferent. Este regretabil faptul ca, se pare, prea multi comercianti au venit la sarbatoarea din Cetate sa fure cat le poate talentul. Adevarul este ca a fost un prilej bun. Se pare ca organele de control au nevoie de invitatie speciala pentru a fi si ele prezente. Speram ca la editiile viitoare vor fi prezente echipele de control din partea Protectiei consumatorilor, a Sanepidului (cu denumirile ulterioare) si a altor importanti inspectori, spre folosul nostru, al tuturor.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval