www.finantare europeana?


Categorie: Editorial
|
22-10-2008
Nr: 196
|
Autor: MARIANA CRISTESCU
|
Mai mult sau mai putin internaut, ca tot contemporanul care se respecta, cautand ca de obicei altceva, am gasit un articol ce mi-a retinut atentia, evidenta fiind aplicabilitatea celor descrise acolo in Romania, in general, si in Targu-Mures in special, mai concret chiar in... Valea Rece. Despre ce era vorba? Despre proiecte fezabile, durabile, pentru care UE isi deschide... punga, contribuind cu generozitate. Articolul in cauza poarta titlul "Sandhills, un centru de reciclare care uneste ecologia si pedagogia", Sanhills fiind un fel de cartier al orasului Newcastle upon Tyne, situat in nord-estul Angliei. Hai sa vedem pe ce isi cheltuieste fondurile Uniunea Europeana!

Proiectul, al carui cost total este de 1,76 milioane euro (1,23 milioane GBP), sprijinit de UE cu o contributie de 0,67 milioane euro (0,47 milioane GBP), a fost lansat pentru construirea unei instalatii de compostaj si reciclare a deseurilor biodegradabile din Centrul Sandhills, situat in Newcastle. Acesta ar fi un prim obiectiv. Al doilea obiectiv este cel de a sustine somerii care traiesc in zona cea mai defavorizata din regiunea-tinta, ajutandu-i cu locuri de munca. Lasand la o parte faptul ca acestora li se ofera o experienta profesionala si noi competente, proiectul antreneaza, direct si durabil, ameliorarea mediului fizic si, desigur, binele social.

Ceea ce mi se pare si mai important este faptul ca, odata reciclate, deseurile biodegradabile colectate sunt transformate intr-un produs ce poate inlocui turba, reutilizat de o parte din populatie si de diverse organizatii. In acest fel, proiectul pune in folosinta si o unitate care recicleaza gunoaiele, avand si rolul de a sensibiliza cetatenii intr-o maniera pedagogica asupra impactului si interesului de reciclare.

Cladirile Centrului au fost proiectate cu ajutorul tehnicilor de constructie durabile, ca de exemplu panourile solare care alimenteaza cu electricitate incaperile de training, centrul avand intentia de a elimina 4.000 de tone de deseuri biodegradabile din orasul Newcastle upon Tyne, pentru a le transforma, cum va spuneam, intr-un produs ce poate inlocui turba intr-un mod mai durabil. Desigur, au fost efectuate si sondaje in randul populatiei locale, asupra problemelor de mediu, ameliorand astfel aptitudinile de angajare ale anumitor grupuri-tinta.

Din pacate, aici apar diferentele, aici ne deosebim noi de englezi ori de alti europeni care nu urmaresc inainte de toate castigul imediat si umplerea pana la refuz a propriului buzunar! Rezultatul pe termen lung al proiectului de la Sandills prevede traininguri pentru formarea de personal calificat in materie de silvicultura, horticultura, arboricultura si protectia mediului. Aceste cursuri dezvolta competentele beneficiarilor de pe piata muncii. Inca din 2004, Centrul solicita o noua finantare europeana, in scopul accesarii "NVQ Environmental Qualification", acest ajutor complementar permitand prelungirea duratei cursurilor, in speranta unui numar cat mai mare de persoane instruite. Asadar, un proiect exceptional, care merita toti banii! Avem de a face cu un veritabil spatiu de formare, in plina expansiune.

Centrul, care va prezenta o constructie moderna, este constant preocupat de respectul si durabilitatea mediului - acoperisul cladirii contine celule fotovoltice destinate sa creeze energie solara pentru locurile de formare.

Interesant, nu? Sa nu-mi spuneti ca o firma de prestigiu "cu sacii in caruta" nu ar putea demara un asemenea proiect, cu finantare europeana, la Targu-Mures! Din cate am aflat, cele mai multe dintre proiectele zonale nu au obtinut acceptul unei asemenea finantari. De ce? Poate ca nu au fost bine intocmite, poate erau fanteziste, poate nu vizau perspective cu adevarat in folosul comunitatii.

Intre alte proiecte de succes care au primit bani de la UE se afla cel finlandez privind "Expresul polar" pe ruta Sankt Petersburg-Helsinki, Hoteluri in Olimp (Grecia), Centrul de remediere a solului (Suedia), Ruta Drogheda - o veriga rupta (Irlanda), Tarile vazute pe bicicleta (Olanda), dar si Paradisul pedalelor (Austria) sau Femeile in afaceri (Austria), Centrul pentru sport si agrement de la Haanja (Estonia), Lumina din mijlocul marii - Claire Island (Irlanda - cablu electric), Competente pentru piata muncii in regiunea Moravia (Cehia), Canalul Gotha - dezvoltarea intreprinderilor din regiune (Suedia), Un inoxidabil spirit al intreprinderii (Franta), Un port in lumina reflectoarelor (Franta), Centrul de afaceri Knowledge Doc (Marea Britanie), Sprijin pentru intreprinderi (Luxemburg).

Unele dintre aceste proiecte sunt vitale, altele, probabil, puteau sa mai astepte. In Romania si, in general, in tarile Europei de est, nevoile sunt mai multe, banii sunt mult mai necesari, dar si lacomia autohtona e mai mare, ca sa nu vorbim despre incompetenta. Nu totdeauna cei mai bogati sunt si cei mai priceputi, ci, pur si simplu, mai norocosi! Asta, in situatia in care averea e castigata in mod onest. Dar acesta este un aspect care, pe mine, chiar ca nu ma intereseaza, fiindca cei a caror datorie este sa constate adevaruri mai mult sau mai putin comode au salarii care ii motiveaza sa isi faca treaba. Deci, sa si-o faca!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval