La doi pasi de Irak


Categorie: Editorial
|
13-11-2008
Nr: 207
|
Autor: IOAN CISMAS
|
Desi situata la mii de km distanta si n-are nici petrolul acestuia, fara a mai vorbi de religie, Romania este asemuita in mediile diplomatice cu Irakul, un paralelism care nu ne prea incanta, dar care are totusi o justificare. Comparatia apartine actualului (inca) presedinte al Statelor Unite, George Bush, si a prins datorita modului extrem de greoi cu care se implementeaza reformele in cele doua state, Romania si Irakul fiind considerate cele mai slabe verigi din lantul noilor democratii.

Daca Irakul are suficiente motive sa-si justifice parcursul prost in directia amintita, data fiind starea de razboi si abundenta actelor teroriste, la noi, cu toate ca, din fericire, aceste situatii de fapt lipsesc, treburile merg de la prost la foarte prost, din lipsa unei serioase vointe politice, urmare a unei clase conducatoare iresponsabile pentru destinul unui popor. Norocul romanilor este lipsa fanatismului religios de tip islamic, a atentatelor prin kamikaze (sinucigasi), in rest avem tot tacamul de mizerii care face ca numarul pagubelor si al suferintelor din aceste doua tari sa se apropie.

De altfel, nicaieri in Europa suierul tragic al alarmelor de la masinile salvarii, pompierilor si politiei nu este atat de intens si de devastator ca in Romania, semn ca nenorocirile se tin lant, se petrec din moment in moment, ziua si noaptea, iar nevoia de interventii devine stringenta. Daca nu arde o casa in urma exploziei de gaze, ia foc un grajd sau o capita de fan, iar daca aceste lucruri nu se intampla pe moment, interventia este solicitata pentru un necaz in familie sau un accident rutier ce abunda pe arterele noastre, insuficiente si prost intretinute.

Ce ar fi daca pompierii si salvarile noastre si-ar face datoria pana la capat, intervenind la orice gest nesabuit al unor conationali de-ai nostri, si care de multe ori stau la baza unor mari nenorociri, cum ar fi aprinderea padurilor, a miristilor, a tuleilor, a cauciucurilor, frunzelor si gunoaielor de tot felul, operatiuni ce nu au loc nicaieri in Europa civilizata, dar care la noi se petrec atat pe plan local, cat si national, in ciuda unor restrictii pentru protejarea mediului. In vreme ce in Irak ard campurile petroliere, pentru care se bat americanii, la noi ard gunoaiele si resturile vegetale, efectul nociv asupra mediului fiind aproximativ acelasi.

Ca Romania si nu America este tara tuturor posibilitatilor de manifestare a relelor de pe pamant ne-o dovedeste urmatorul exemplu. In timp ce in Statele Unite pentru aruncarea unei tigari pe jos, chiar neaprinsa fiind, se plateste o amenda de o mie de dolari, la noi nici focurile deschise nu se taxeaza cu nimic, chiar daca ar fi ca fumul acestora sa inece un oras intreg sau daca ar patrunde in "barlogul" celor atat de multi si asa de bine platiti pentru apararea ordinii si a mediului ambiant. De altfel, de ce ar face-o din moment ce nimeni nu le-o cere, si ne referim aici la organele administratiei centrale si locale, indeosebi la primari, prefecti, presedinti de consilii judetene, carora le sta capul in cu totul alta parte decat la a face ordine printre oameni si pe terenul pe care-l gestioneaza.

In locul unui Parlament de neaveniti si a unei administratii de imberbi si smecherasi, ce bine ne-ar fi prins noua, romanilor, un general de talia turcului Kenan Evren, care intr-o perioada de sapte ani de dictatura militara (1981-1989) a facut din Turcia, rebela si islamica o tara prospera si europeana, lucru pe care noi n-am fost in stare sa-l realizam timp de 20 de ani.

Coborand o treapta mai jos, acolo unde de fapt ne este locul, alaturi de Irak, ne intrebam daca varianta irakiana este cu mult mai devastatoare decat cea romaneasca sub aspectul ravagiilor si al suferintelor umane? Un lucru este cert: conducatorii nostri sunt mult mai de condamnat decat cei irakieni in nereusitele lor, pentru simplu fapt ca ei se comporta cu poporul roman pe timp de pace ca pe timp de razboi.

Intr-o Romanie vraiste, in care nimic nu functioneaza normal, pentru ca nimeni nu-si face datoria constiincios, in care abuzurile de tot felul sunt la ordinea zilei si se tin lant, o mana de fier a democratiei americane ar fi bine-venita, chiar daca ea si-ar manifesta forta doar pe jumatate. Ar fi un mare pas spre instaurarea dictaturii legii.

Din pacate, romanilor nu le place nici dictatura persoanei, dar nici cea a legii, iar calea de mijloc inseamna o vesnica balansare pe valuri, fara sansa de a ajunge la liman, balacareala si balaceala fara de sfarsit fiind doua stari la care consimt, cu toate ca experienta celor 20 de ani parcursi a aratat ca ele nu duc niciunde.

Alegerile din vara pentru primul esalon al puterii, cel local, dovedesc pe deplin ineficacitatea sistemului pe care-l promovam. De la instalarea noilor alesi, multi fiind aceiasi, desi s-a scurs o jumatate de an, lucrurile par a fi ramas pe loc. Peste tot aceeasi lentoare si plictiseala, primarii nefiind capabili sa-si ia in primire nici macar rolul de gospodari, care ar presupune o implicare cat de cat in instalarea ordinii si curateniei in propria ograda, daramite sa ne gandim la promovarea unor proiecte de mare amploare investitionala, pentru modernizarea infrastructurii comunitatilor.

Lucrurile se vor petrece aproximativ in aceeasi maniera si dupa alegerile parlamentare de la finele acestei luni. Prostul narav al candidatilor de a face promisiuni fara acoperire a revenit in forta, iar cine va minti mai frumos va avea castig de cauza. In acest fel, noua clasa politica, la fel ca cea veche, se va situa la acelasi nivel de "inteligenta", dar si de credibilitate, cu efect la fel de nociv asupra dezvoltarii tarii si a democratiei acesteia.

Cu asemenea insi la timona, Romania va continua si in urmatorii patru ani parcursul sau ratacitor pe coordonatele hazardului, cu toate ca tinta o cunoastem si ne este aproape. In plina Europa si cu o astfel de clasa politica, de farisei, noi, romanii, vom continua sa batatorim caile laterale ale batranului continent, preferand praful si noroiul acestora, autostrazilor rapide si bulevardelor luminate.

Daca la toate acestea vom adauga multe alte tragedii ce se intampla pe pamant romanesc, ca: boli ale mizeriei si saraciei, decese nenumarate datorita proastei ingrijiri medicale, crime si sinucideri, drame personale din lipsa mijloacelor de trai si a educatiei, actiuni de tip mafiot etc., vom constata ca Irakul indepartat ne este de fapt foarte aproape, prin suferintele comune. Se vede ca democratia autentica, care in realitate ar inseamna oameni responsabili in conducere si dictatura legii, nu prinde teren nici pe plaiurile dambovitene, nici pe cele ale Tigrului si Eufratului. Acolo, pentru ca vorbesc inca armele, aici, pentru ca vorbesc prea mult oamenii, fara a mai face si ceva. Abordand subiectul, imi vine in minte replica unui olandez de acum mai bine de doua decenii, aflat in Portugalia, la capatul Europei, dupa ce o vizitase integral: ,,Romania este cea mai frumoasa tara din Europa, pacat ca este asa corupta"! Si, adaug eu, asa de prost condusa la toate nivelurile. Intr-adevar, pacat!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval