Cu gandul Si cu sufletul la cei din maruntaiele pamantului!


Categorie: Editorial
|
18-11-2008
Nr: 210
|
Autor: LAZAR LADARIU
|
Din Valea Jiului s-a auzit, din nou, un strigat de durere! 12 morti, 13 raniti, in urma celor doua explozii in subteranul de la mina Petrila! O tragedie, o situatie grava, cu radacini adanci pe Valea Plangerii, care au declansat consecintele dureroase de azi, acolo unde s-au inchis mine, s-au facut disponibilizari, uneori in dorul lelii, fara a fi cantarite prea mult si urmarile posibile, fara a masura de sapte ori si a taia o singura data, fara a avea si solutiile sociale compensatorii. In aceasta zona defavorizata, abia acum se vad, intr-un fel, cumplitele consecinte!

Imi amintesc cu cate "exemple" la indemana veneau guvernantii romani, pe timpul acela, pentru a-si justifica loviturile razbunatoare impotriva minerilor porniti de Miron Cozma, care nu vroia sa priceapa, in ruptul capului, ca vremea imaginii lui ca "Luceafar al huilei", in postura comandantului de osti, s-a cam dus. Ca nu cu ultimatumuri, conditionari si amenintari, prin specularea slabiciunii autoritatii total depasite, ci doar prin dialog se poate rezolva ceva! Haiducia politica a "liderului", actiunile impotriva institutiilor democratice nu duc la nimic bun! Pentru a-i lovi pe mineri, unii guvernanti din CDR, mai ales, invocau atunci exemple de pe la alte case europene mai mari. Sustineau ca asa s-au petrecut lucrurile si prin Anglia, prin Polonia, prin Donbas, uitand cu totul ca, pe la noi, cam altele sunt socotelile. Pentru ca una-s Londra si Varsovia, si cam cu totul alta-i Valea Jiului! Nimeni nu le-a putut garanta minerilor de acolo ca ei mai pot avea o garantie a zilei de maine! Ca ziua viitoare, pentru ei si familiile lor numeroase, va fi mai luminoasa. Ca painea le va fi un pic mai alba si mai indestulatoare pe mese! Ca ei si meseria lor vor mai avea un viitor sigur. Obisnuiti sa sfredeleasca maruntaiele pamantului, la o mie de metri adancime, cum este cea a minei Petrila, unde s-a produs tragedia din 15 noiembrie a.c., in aceasta involburata realitate romaneasca, minerii si-au adaptat existenta cu duritatea muncii lor de cartite.

Ce sa faca ei, odata vitregiti de obiectul muncii lor, adica scoaterea carbunelui, numit, de un scriitor, "aurul negru" al adancurilor, care le aduce painea zilnica? In realitatea numita Valea Jiului, ce sa faca ei, uneori santajati, daca nu mai au unde sa munceasca? In primul rand, ei si numeroasele lor familii nu mai au ce manca! Ce sa mai faca ei, odata scosi din rosturile lor de acolo? Ce ar mai produce ei dupa ce vor fi scosi din fundul pamantului? Spre ce o sa se indrepte, daca alte meserii nu au? Oare, vor mai gasi ei, pe undeva, alt loc de munca? De ce afaceri sa se apuce ei, fara bani, fara sprijin material? Sa plece la cules de capsuni prin Spania? Sa se ocupe de micul trafic de frontiera pe la vecinii unguri si sarbi? Nici macar la nenorocitul acela de negot de doi bani nu se pricep! La negru, ei nu au ce vinde, decat propria lor viata! In loc sa fie ajutati, din cauza "mineriadelor", guvernantii au pornit o lupta inversunata impotriva lor. Apa calda nu au. Uneori, nici macar rece! Bani? De unde?

Cei care au pregatit, cu puterea lor ametitoare in mana, platirea unor polite, facandu-i pe mineri vinovati pentru debarcarea lui Petre Roman, in septembrie 1991, printre ei fiind si ministrul de atunci Radu Berceanu, precum si fostul presedinte al Camerei Deputatilor, Ion Diaconescu, s-au gandit, ulterior, la unele razbunari. Sa ne amintim cum, cu cinismul si cu aroganta specifice puternicilor clipei, si-au batut atunci joc de mineri. "Cei scosi din abataje _ le promiteau mai-marii zilei _ vor fi utili la construirea drumului care sa lege Valea Jiului cu statiunea Herculane!". Unii au crezut, altii, mai sceptici si prevazatori, au clatinat din cap, stiind ca-i vorba despre o cacealma. Alti mahari au mers si mai departe cu bataia lor de joc. "Minerii _ clamau ei _ vor fi folositi pentru culegerea fructelor de padure si a ciupercilor! Sunt din zona si, oricum, le cunosc!"

Din pacate, de fiecare data, Puterea a fost incapabila sa gestioneze starea de urgenta ivita acolo. Totul s-a marginit doar la o speculare politica a crizei. Puterea nu a inteles ca nu poate desconsidera, la nesfarsit, drepturile minerilor la protectie sociala, stiut fiind ca disperarea lor este reala. Ca sfidarea, dispretul, aroganta, cinismul, de care, in momentele acelea, au dat dovada Radu Berceanu, Traian Basescu, Victor Babiuc, Gavril Dejeu, ministri pe atunci, nu duc la nimic bun! Ca refuzul dialogului (o stia bine si primul ministru de atunci, Radu Vasile!) este, ca de obicei, sortit esecului! Ca trebuia sa li se asigure minerilor programe reale de restructurare si alternative care sa le dea certitudinea zilei de maine. Nu promisiuni si vorbe goale! Ca acolo, pe Vale, trebuie investitii, pentru ca ei sa poata munci in siguranta ca se vor mai intoarce vii acasa! Ca politica fortei si demonizarea celor care si-au cerut drepturile, si inainte, si dupa 1989, este falimentara. Ca minerii, facand parte din dureroasa noastra realitate, sunt cetateni ai Romaniei, deveniti victime ale capitalismului salbatic. Ca problema ii priveste pe toti, Putere si Opozitie, deopotriva. Ca asmutirea locuitorilor unei zone impotriva celor din alte parti _ cum s-a si intamplat! _ este antinationala! Ca nu se poate castiga capital politic pe nefericirea acelor napastuiti ai sortii, egali in saracie!

Acum, in fata mortii celor 12 mineri, a suferintei celor 13 raniti, in urma exploziilor de la mina Petrila, considerat cel mai grav accident din ultimii 20 de ani, multe ar fi problemele care se pun. Cu gandul la durerea doamnei Schneider, vaduva din Anina, al carei sot si-a gasit sfarsitul intr-un alt accident la acea mina, cu ani in urma, ramasa fara niciun ajutor, cu sapte copii in grija, ma intreb: de ce, oare, celor care sufera, adica truditorilor, le este frica sa vorbeasca? Unde s-au dus banii, destul de multi, directionati in ultimii ani pentru schimbarea conditiilor de munca ale minerilor? De ce au intrat minerii in mina tocmai intr-o sambata, zi libera? Doar pentru a incasa dublul salariului? Nu sunt vinovati, oare, alde Morega, Mantog, Condescu, Mischie, alti politicieni din zone miniere, pentru toate acestea, din moment ce nu au miscat un deget macar pentru a nu avea loc aceste tragedii? Citeam, cu o strangere de inima, acele cuvinte scrise de o fetita deasupra intrarii in sut: "Taticule, te astept sa te intorci sanatos acasa!". Cine sunt cei vinovati pentru nesiguranta muncii din abataje, acum cand este tot mare nevoie de carbune, dar si de mai multa raspundere? Ce fac sindicatele de acolo, atat de "harnice" intr-o vreme? Bat palma cu autoritatile? Exista acei lideri sindicali corupti de care aminteau unii mineri? Cunosc sindicatele de acolo, intr-adevar, conditiile si riscurile muncii in subteran? Daca le cunosc, cu adevarat, atunci acei oameni au fost trimisi, premeditat, la moarte! In fata catastrofei nu poti sa nu-i intrebi pe cei din conducerea Companiei Nationale a Huilei in acest moment al durerii si al disperarii: ce au facut ei pentru cei cu painea castigata sub pamant, neagra, precum carbunele pe care-l scot la suprafata?

Nu-i greu sa simti sau macar sa intuiesti ce-i in sufletele copiilor, parintilor, sotiilor, rudelor, prietenilor tuturor familiilor celor 12 mineri morti (din care patru din echipa de salvatori, solidari pana la sacrificiu cu ortacii in durere, suferinta si disperare!), ale celor 13 raniti, arsi, aflati prin spitale!

La toate acestea m-am gandit, apeland la acele articole din cartea de publicistica, "Prezent!", aparuta cu ani in urma, intitulate "Minerii exista!" si "Ceasul al 12-lea!", atat de actuale si-n zilele noastre! Scriu cu gandul tremurat si cu sufletul intristat la cei 12 morti (Iosif Brad, inginer-sef, Doru Holingher, sef-sector, Vasile Stoian, miner, Adrian Matan, miner, Dan Mates, sondor, Silviu Mos, miner-sef, Cristian Sipos _ miner, Alin Alecsa, sondor, Daniel Fratila, miner-sef, Elekes Attila, miner, Trandafir Visan, adjunct-sef sector, Nicolae Puian,

miner-sef de brigada), ascultand acel tulburator, prevestitor "Imn al minerilor". Dumnezeu sa-i odihneasca in pacea Sa!

Condoleante, intreaga compasiune si multa tarie familiilor indoliate, greu incercate, in marea lor durere!

Celor raniti si in suferinta sa le dea Domnul sanatate, sa le vegheze suferinta, dorindu-le o revenire grabnica in familiile acum atat de disperate!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval