Noi gaselnite ale UDMR
Autonomia "de jos in sus", saparea mormantului "de sus in jos"!


Categorie: Comentariu
|
09-12-2008
Nr: 219
|
Autor: GHEORGHE GIURGIU
|
Nu o data, in sedintele CRU (miniparlamentul UDMR), vorbitorii de la tribuna acestui for le aminteau (precizau) celor din sala (de regula, sala Palatului Culturii din Targu-Mures) _ inclusiv, jurnalistilor _ un adevar de necontestat: anume ca "in viata, un singur lucru ne scapa de sus in jos _ mormantul". Cum insa a fi "autonom" _ la doi metri si ceva sub pamant (-ul natal) nu-i prea convine nimanui _ basca udemeristilor _, Borb�ly Csaba, presedintele Consiliului Judetean Harghita _ care este si liderul organizatiei Teritoriale UDMR Ciuc _ a gasit un nou concept (mult mai optimist): "autonomia de jos in sus!"

Dar, iata cum si-a argumentat el "conceptul": "Cred ca daca avem forme autonome in cadrul tarii atunci fiecare autonomie trebuie sa difere una de cealalta pentru ca oamenii au alte necesitati culturale, etnice ori la nivelul administratiei publice", ne spune Borb�ly. Dar, de la ce premisa pleaca "ideologul" UDMR: "De la faptul ca oamenii nu stiu ce inseamna autonomie, suntem ramasi in urma din punct de vedere al dialogului cu cetatenii (aici Borb�ly chiar are dreptate! n.n.). Eu cred _ zice el _ ca prima data politicienii ar trebui sa discute foarte mult si foarte amplu cu oamenii care locuiesc in aceasta zona (judetele Harghita, Covasna si Mures n.a.) si abia dupa aceea sa foloseasca cuvinte mari", a spus Borb�ly. In paranteza fie spus, oare Mark� B�la, seful sau ierarhic, a discutat cu cineva din zona mentionata, cand a lansat "traznaia" cu introducerea in scoala a invatarii limbii maghiare de catre copiii romani?!

Insa, pe Borb�ly il intereseaza doar autonomia, asa incat el vine si cu "solutia": "Autonomia trebuie construita de jos in sus, impreuna cu oamenii care traiesc in aceasta zona si este important ca cele trei judete sa invete sa conlucreze".

"Eu cred _ preciza Borb�ly _ ca prima data trebuie sa invatam sa lucram autonom. Avem foarte multe de facut si cred ca autonomia trebuie construita de jos in sus, impreuna cu oamenii care traiesc acolo", a explicat el.

Intrebat ce se va intampla cu romanii care traiesc in aceasta zona si daca cineva s-a gandit la ei, presedintele CJ Harghita a gasit raspunsul: "Autonomia trebuie conceputa impreuna cu ei"; "sa gasim o formula prin care vom trai mai bine, maghiari si romani". Un lucru nu ne spune, insa, Borb�ly: care este "formula" care sa-i faca si pe romani (nu numai pe maghiari) sa accepte autonomia "de jos in sus", in Harghita, Covasna si, mai ales, Mures? Altfel, s-ar putea ca autonomia conceputa de Borb�ly si de ceilalti lideri ai UDMR sa se construiasca "de sus in jos"!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval